11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Cele mai mari capcane de pe drumuri sunt canalele, subetajate la Şoferi Şi supraetajate la pietoni

Grea încercare, de fapt, o mare provocare pentru musceleni să traverseze de la un capăt la altul la pas oraşul, în felul în care se prezintă trotuarele, căci picioarele sfârşesc strivite, rupte şi zdrobite. Pe lângă asigurările auto, în municipiu, cea mai indicată măsură de precauţie, prin care să prevenim vântul care goneşte hârtiile din buzunar pe medicamentoase, ar fi achiziţionarea unei poliţe RCA, care să ne asigure picioarele, pentru că şansa unei accidentări e de peste 100%. Începând de la esplanada cuprinsă între ARC şi CAR, o luptă cu morile de vânt a pietonilor care doresc să străbată zona, mersul în zig-zag e singurul care te poate salva de la o entorsă. Că vrei să ocoleşti prin stânga, îţi prinzi piciorul ca într-o cursă de şoareci în şanţurile din caldarâm, optezi prin dreapta, 12 canale aşteaptă să-ţi facă felul. După peripeţie, probabil, cu portofelul în mână, calculat, dosit bine în el stă şi plicul cu bani pe taxele şi impozitele de la Primărie, în fuga de a nu mai sta la cozi, ţi se aşterne în faţă aceeaşi imagine revoltătoare şi te simţi de parcă ai intrat într-un nisip mişcător, de unde nu mai ai cum să scapi de acolo întreg, bucăţi desprinse din pavaj, pietre, un asfalt găurit, peticit.

În situaţiile de urgenţă, când niciun mijloc de transport nu îţi mai dădea şansa să circuli spre Primărie, o soluţie de moment a ADP-ului, ca şi cum ai aplica unei farfurii sparte ce nu mai merge reparată cel mai prost super glue, a fost peticirea asfaltului din jurul instituţiei. Pe esplanada de la CEC, întinsă până la Poştă, aceeaşi măiestrie, deja din treptele acesteia nu se mai înţelege nimic, doar un ciment măcinat. De la cea mai importantă instituţie publică, în jos, la fel de maiestuoase sunt găurile desprinse din pavaj, pentru domniţele cocoţate pe toc cui, e sigur că la o tură de bulevard vor rămâne desculţe. Autoritatea locală preferă un aer pitoresc, la Câmpulung, fără farafastâcuri şi pretenţii de un aer civic european al musceleanului, texte auzite, ce niciodată nu le vor putea simţi în oxigenul poluat din oraş.      

V-am precizat în ediţiile trecute modul în care autoritatea locală se ocupă de rezolvarea unei astfel de situaţii. După mai multe reclamaţii, plângeri ale cetăţenilor, sătui de lenea şi superficialitatea cu care le sunt tratate problemele, de data aceasta, un canal răsărit ca ciuperca după ploaie în mijlocul trotuarului, ce nu mai permitea accesul persoanelor cu boli locomotorii, paralizate, în căruţul cu rotile, spre podul de la Liceul Naţional „Dan Barbilian”. Problema reclamată de cetăţeni a putut fi reparată după o lună, iar după marea ispravă a ADP-iştilor, cărora nu le-a sărit în ochi grozăvia, le-am adus în vedere doar o porţiune de 20 de metri pătraţi, luată la întâmplare, unde peste 12 canale numărate au aceeaşi sarcină de a incomoda cetăţenii.

Muscelenii au găsit rezolvare la impedimente prin autovehicule, dar au avut parte de aceeaşi năpastă, sunt cozi zilnice în service-urile auto, cu dereglări de direcţie din cauza unui canal subetajat, neadus la nivel, roţi sărite din gropi şi arcuri sărite. Din sutele de canale, puse anapoda şi pe străzile din municipiu, marea ispravă în ajutorarea şoferilor au fost trei canale reparate, puse în ordine, la nivel cu planul străzii, ce stau acum îngrădite până când cimentul se usucă. Cam greu la noi, fiindcă a trecut o săptămână de când izolarea a devenit insuportabilă în trafic, mai ales la orele de vârf. Aplauze la scenă deschisă, dar euforia nu poate dura prea mult. Dacă David habar nu are, după cum s-a exprimat, unde sunt canalele pe care i le-am prezentat cu câteva ediţii de ziar în urmă, chiar dacă se mobilizează greu în rezolvarea lor, în spiritul său ludic, îi vom mai aduce la cunoştinţă alte canale, ca să nu se plictisească, pentru că treaba pe jumătate făcută nu oferă satisfacţie.

Tocmai pentru a nu-şi ieşi din mână, acum că s-a sesizat la solicitările cetăţenilor, chiar dacă nu a observat de unul singur situaţia deplorabilă, ca temă până de Crăciun, până ca zăpada să se aştearnă, îi sugerăm să ia la pas tot oraşul. Numai când urci spre Grui, pe Calea Revoluţiei, sunt trei canale, unul după altul, supraetajate, care stau la pândă să mai ciupească o gleznă. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!