După ce au fost alocaţi 100.000 de lei, de la bugetul local, firmei Pet Electric Global, căreia i-a fost încredinţată sarcina de a se ocupa de iluminatul festiv, băieţii s-au pus pe treabă, au vopsit stâlpii cărora le-au fost ataşate instalaţiile, au împodobit Primăria şi Bulevardul, urmând ca Grădina Publică să fie decorată. Amarul viceprimarului Bogdan David a fost bradul de Crăciun. Probabil, în speranţa de a deveni până la sărbători primarul interimar al municipiului, a vrut să-şi mulţumească şi surprindă cetăţenii cu un molid sintetic sau metalic.
Dorind să concureze cu marile capitale ale mapamondului, cu un brad spectaculos, neîntâlnit, din păcate, nu a putut să-şi îndeplinească dorinţa arzătoare, care să-l pună într-o lumină bună. Năruită i-a fost ideea din lipsa resurselor financiare. Joi, pe înserat, a fost montat bradul în Piaţa Primăriei, unde gaşca PNL-istă coordonată de David asista la marele eveniment. Acesta, ori copleşit de entuziasm sau pentru a nu-şi provoca un disconfort prin deschiderea gurii încleştate, să ciripească de unde provine bradul, a dat-o în altele. Din câte s-au putut afla joi, ar fi fost luat de la un ţigan de la Bughea de Sus. Acesta îl avea marcat şi era dispus să-l dea Primăriei, cu achitarea contravalorii, dar trailerul prea mare nu intra pe porţile vânzătorului şi tocmeala a căzut. După spusele lui Liviu Ţâroiu, prezent acum la fiecare mişcare de vânt ce bate prin oraş, a fost tăiat din curtea Policlinicii.
Frica cea mai mare a fost ca, odată cu ivirea zorilor, bradul să fie la fel de strâmb asamblat ca anul trecut, pentru că cei care s-au ocupat de ispravă au fobie de lumină şi s-au apucat anapoda, pe beznă, ca să nu fie intimidaţi de chicotelile spectatorilor. Spre norocul lor, deocamdată, bradul stă ţeapăn şi îndată ce a început şi împodobirea lui.
Cei doi viceprimari, văzându-se cu treaba făcută ca niciodată, până de Ziua Naţională a României, au început să se contrazică în privinţa datei la care iluminatul festiv va fi pus în funcţiune. David, luând exemplul celorlalte oraşe, când de 1 decembrie, în prima zi a iernii, spiritul Crăciunului începe cu lumina sărbătorilor, s-a văzut contrazis de Ţâroiu. Acesta ar vrea ca acest lucru să se înfăptuiască pe 6 decembrie, motivând că la noi e o tradiţie (fostul primar Călin Andrei, din cauza aranjamentelor întârziate în fiecare an, a deschis lumina de sărbători după 1 decembrie) ca la această dată să se apese butonul de iluminat festiv. După spusele managerului firmei Pet Electric Global, spre deosebire de anii precedenţi, când, la aprinderea becurilor, am avut parte de un amalgam haotic de culori, în 2015 luminile ce vor străluci pe toate străzile oraşului vor fi alb şi albastru, iar bradul alb. New entry-ul îl reprezintă fântâna, unde s-a construit o construcţie metalică, ce imită nişte structuri vegetale, încărcate cu becuri, care, la aprinderea lor, vor fi cel de-al doilea centru de interes în punctul 0 al municipiului, şi arcada de beculeţe din faţa Primăriei.
În afara Pieţei Primăriei, până la 1 decembrie, în Vişoi şi la sensul giratoriu de la “Dinicu Golescu”, se vor mai pune instalaţii şi brazi împodobiţi.