La alegerile locale din 2012, ne-am trezit, cu o lună înainte să ne punem conducătorii, cu trei apariţii fantomatice ale unor partide proaspăt ieşite din cocon, cu gândul de a-şi înghesui bătrâiorii racolaţi din vecini pe fotoliile roşii din Consiliul Local: PP – Linia Cojocaru, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, Partidul Verde. Până la începutul campaniei electorale de acum trei ani, nici la stadiul de visare cu ochii deschişi a unora rămaşi pe dinafara formaţiunilor tradiţionale nu existau. Dar printr-un proces de fecundaţie rapidă a fanteziilor unor „bibici” fără ocupaţie, care chiar credeau că sunt în stare să gândească şi să decidă pentru noi – s-ar putea să nu le fi dispărut ideile idioate, dar vom vedea în 2016 – a rezultat celula-ou, trei la număr, terciuită la scrutinul electoral de favoriţii votanţilor. Iar aceştia au fost cele două alianţe fragmentate şi recombinate între timp, USL şi AAM (PDL-ul deghizat în Alianţa pentru Argeş şi Muscel), PRM şi mezinii politicii câmpulungene, la acea vreme, PPDD şi UNPR.
Spre deosebire de cele trei „iele” care s-au încins în joc în campanie şi au ieşit imediat după alegeri, cei cinci tot au mai zis ceva, au mai promis ceva, s-au mai arătat la faţă, în anii trecuţi între alegerile din 2008 şi cele din 2012. Două din cele trei „breaking news-uri” politice aveau candidaţi şi la Primărie. PP – Linia Cojocaru era trambulina lui Marian Ţăranu către funcţia de primar, numai că saltul l-a aruncat peste Primărie, ratând şi amărâtul de loc în Consiliul Local, pentru care s-a gâlcevit public cu superiorul de la partid, Marian Vlad, pe finalul mandatului trecut. Anul electoral 2012 i-a prins pe amândoi reorientaţi: Ţăranu, fluturele efemer expulzat din gogoaşa PNG-istă, care a bătut din aripa PP aflată în conflict cu Dan Diaconescu doar pe durata alegerilor, şi Vlad, purtător servil al coşului cu mere verzi al lui Mircea Andrei, răsplătit cu o funcţie abia după doi ani, prin demisia lui Dutcă. Următorul care păşea după Ţăranu pe Linia Cojocaru, probabil, aflat în cărţi pentru funcţia de viceprimar, în caz că şeful dădea lovitura, era Ioan Ciculescu, politicianul şi consumatorul în faţa căruia îngheaţă de spaimă că vor fi golite şi cele mai clocotinde tuciuri.
A doua formaţiune din cele cu durata de viaţă a unei stele căzătoare, care ne propunea o briză de prospeţime la funcţia supremă a Primăriei, era Partidul Verde. Această formaţiune, pe care nimeni n-a văzut-o la culoare, ca să spunem dacă era verde, verzuie ori vernil, s-a dovedit o zeamă lungă, cu mireasmă de tămâioară. De-abia a găsit opt inşi, nouă, cu candidatul pe tocuri la funcţia de primăreasă, deşi avea dreptul la 24. Cu excepţia a două partide dintre cele concepute la rapid, toate celelalte şase care au visat să aibă oameni în Consiliul Local au umplut, cu buni, cu răi, 24 de poziţii. Nu şi Partidul Verde, care cu greu a găsit doi verzi şi şase verzioare (n-am zis „verze”), ca să prezinte electoratului o ofertă uşoară, primăvăratică. Micşuneaua politicii câmpulungene, vioreaua sau „Viola Jooi” (pe limba savantei domnişoare) a candidaturilor din 2012, toporaşul comunicării cu redactorii noştri rămaşi fără timpane, a înviorat scrutinul de acum trei şi jumătate cu un scor magic: 1 din coadă.
Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, cu lista la jumătate faţă de cea la care avea dreptul, şi-a limitat pretenţiile la Consiliul Local. După vot, aşa cum orice pici de clasa zero intuia, a îngroşat rândurile perdanţilor, cărora li s-a alăturat şi compania vulcanicului Savin. Consiliul a fost acaparat de USL, cu 11 din 19, rămăşiţele fiind împărţite între AAM-ul care a renunţat la numele de scenă şi s-a întors la PDL, cu 4 locuri, PRM, cu 2 locuri şi PPDD, tot cu 2 locuri. Ce s-au mai călcat pe cap codaşii Consiliului, ca să nu rămână cu dinţii înfipţi în cârpător, în timp ce colegii plasaţi eligibil se bucurau de hălcile suculente, puse la bătaie în mandatul 2012-2016! Unul care a mârâit pe sus, pe la partid, a fost Lucaciuc, care a căutat pe toate căile să-l zboare pe Bălan din capul listei, la „spartul târgului”. Deşi, datorită lui Bălan, şandramaua PRM-istă a prins cele două locuri chinuite. Al doilea care a făcut scandal ca să-şi introducă fizicul la masa puterii a fost Corvin Dascălu, care s-a răfuit pe scaun cu Ionică Udrea. Lucaciuc şi Dascălu nu numai că au pierdut răzmeriţele cu colegii, dar au fost zburaţi şi din partid, tot cu tămbălău, ca să avem despre ce povesti peste ani.
E posibil ca, în 2016, să avem din nou parte de „larve” politice, care sparg oul şi prind aripi doar când sună goarna în târg, ca să ne strângem la secţiile de vot. Contabilizăm ce avem până în prezent ca intenţie de luptă declarată public: PNL fuzionat cu PDL, PSD, ALDE (combinaţia între PLR şi PC, care înclină spre listă separată de cea a PSD), PRM, UNPR fuzionat cu PPDD (care tot separat ar vrea de PSD), PS.RO (partidul lui Geoană, nimerit pe mâinile lui Ţăranu) şi ultimul dezgropat din gheţarii istoriei, PNŢCD, într-o formulă care i-a făcut pe Mihalache şi Coposu să se învârtă în mormânt.