Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni până ce iarna îşi intră în drepturi, pe piaţa musceleană, standurile sunt pline ochi de legume şi fructe. În această perioadă, vedeta de sezon e varza. Graba e mare, se apropie Ignatul şi nimeni nu poate dezlipi foiţa de varză de muşchiuleţul de porc, proaspăt scos de la afumătură. Cu toate că, din punct de vedere al agriculturii, anul acesta, a fost cât s-a putut de productiv, au fost pe tarabe toate soiurile de legume şi fructe din belşug, iar preţurile s-au condimentat puţin faţă de anul trecut.
Cum producţia a fost mare, nimeni nu s-a gândit să se grăbească la pritocit varza la butoaie, în plin sezon, chiar dacă, acum o lună, kilogramul era 70 de bani. Nimeni nu s-a înghesuit să-şi umple traista, sperând că, totuşi, poate mai scade preţul cu câţiva bănişori, dar se pare că, în scurt timp, preţul s-a dublat, la 1 leu şi 40 de bani.
Norocoşii, care şi-au aprovizionat cămara, au răsuflat liniştiţi, căci valul de scumpiri nu le-a afectat buzunarele. În doar o săptămână, preţul verzei a crescut cu aproximativ 50%, respectiv 2 lei şi 20 de bani! „Am amânat, de câteva zile, mă tot ţin să cumpăr varză ca să bag la murat. Am venit săptămâna trecută, era 1 leu şi 40 de bani. Am tot crezut că mai lasă la preţ, dar, când văd că aproape s-a dublat, nu mă mai tentează să bag pentru toamnă.”, a declarat o cumpărătoare.
Motivul scumpirii ar fi exportul, marea producătoare, comuna Lunguleţu, şi-a făcut propriul marketing: îşi vând marfa la străini, mult mai repede, camioane întregi zilnic străbat ţara, iar comercianţii noştri abia îşi mai pot procura varză din Dâmboviţa. Doar cei care sunt clienţi fideli pot veni cu dubele să îşi aprovizioneze standurile în oraş