Bogdan David este “primarul” Câmpulungului, iar Liviu Ţâroiu, simplu consilier local
Liberalul Bogdan David, preşedintele PNL Câmpulung, după pierderea tuturor funcţiilor în administraţia publică şi în partid, inclusiv a calităţii de membru, de către Călin Andrei, este sigur că este primarul municipiului. Sau, corect spus, viceprimar cu atribuţii de primar. El are certitudinea că i se cuvine scaunul de care s-a lipit Liviu Ţâroiu, după verdictul de luni, 26 octombrie 2015, când Tribunalul Argeş a respins atât acţiunea viceprimarului pesedist, cât şi pe cea a Prefecturii, îndreptate împotriva Consiliului Local. În decembrie se face anul de când târgul a ajuns o stână fără câini, în care aspiranţii la statutul de baci se „ciomăgesc” între ei, în loc să vadă de oile împrăştiate bezmetic pe imaş. Debandada a început pe 22 decembrie 2014, cu schimbarea viceprimarului PSD şi a fost amplificată, pe 5 februarie 2015, de condamnarea primarului PNL, căruia i-a luat trei săptămâni să se despartă de job-ul în care a făcut experimente catastrofale pe seama banului public. În acest răstimp s-a consumat procesul dintre Liviu Ţâroiu şi majoritatea liberală din Consiliul Local, având ca miză conducerea Câmpulungului. Cel care îşi imaginează că PSD şi PNL s-au răfuit în instanţă pentru poziţia de secund al Primăriei, din care a fost „zburat” politic Ţâroiu, înseamnă că a trăit în peşteră în ultimul an. Era încă primar Călin Andrei, când a început zgâriatul pe faţă între social-democraţi şi liberali pentru putere. Încrâncenarea PSD-ului de a-şi apăra funcţia de viceprimar, dobândită în temeiul înţelegerii USL-iste din 2012, a urmărit, de fapt, preluarea puterii, ca urmare a căderii primarului din funcţie. Condamnarea fostului şef al Executivului a fost anticipată nu numai de PSD, ci şi de PNL, care s-a grăbit să-şi pună omul vice, pentru ca, în momentul deznodământului nefericit, acesta să fie propulsat cu o treaptă mai sus. Le-a stricat socoteala jocul din culisele murdare ale politicii din România, unde este posibil ca, în ciuda tuturor eşecurilor înregistrate de Liviu Ţâroiu într-un an – schimbat de Consiliu din funcţie, perdant în instanţă – în realitate, tot el să fie comandantul suprem al Câmpulungului.
O aberaţie! Rămas simplu consilier local, Ţâroiu este şeful Câmpulungului
Am început articolul cu certitudinea lui Bogdan David, ales viceprimar de Consiliul Local pe 22 decembrie 2014, câştigător la Tribunalul Argeş, pe 26 octombrie 2015, că el este îndreptăţit să exercite atribuţiile de primar. Numai astfel se poate explica anunţul făcut de liberal în deschiderea şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii octombrie, potrivit căruia el nu lua parte la vot la niciunul dintre punctele ordinii de zi. Până acum, singurul consilier care nu vota era Liviu Ţâroiu, care, de când a preluat atribuţiile de primar, reprezenta interesele Executivului. Aşadar, nu putea fi şi Executiv, şi Legislativ în acelaşi timp. În aceeaşi situaţie este sigur că se află Bogdan David, căruia, prin verdictul de acum o săptămână, în procesul pierdut de Ţâroiu şi Prefectură, i se recunoaşte funcţia de viceprimar. Care vine „la pachet” cu îndatoririle primarului, până în iunie 2016.
După epuizarea ordinii de zi a întrunirii aleşilor, de joi, 29 octombrie 2015, David a luat primul cuvântul la secţiunea „diverse” şi a cerut, public, versiunea Serviciului Juridic referitor la o controversă privind momentul aplicării hotărârii judecătoreşti, controversă care îl ţine, deocamdată, la distanţă de „dormitorul” lui Călin Andrei, în care moţăie, din primăvară, Liviu Ţâroiu. Care este momentul în care hotărârea Tribunalului Argeş devine executorie?, a chestionat-o David pe Emiliea Ilie, şefa Juridicului, deşi, din punctul său de vedere, lucrurile sunt clare. De marţi, 27 octombrie 2015, a doua zi după pronunţarea hotărârii, Liviu Ţâroiu nu mai avea ce să caute la etajul Primăriei. Altfel spus, pesedistul a coborât, de lunea trecută, la calitatea de simplu consilier local, pierzându-şi funcţia de viceprimar şi atribuţiile de primar.
Ce-l ţine încă locului? În afară de comportamentul de “fripturist”, momentul comunicării hotărârii judecătoreşti, de la care curge termenul de 15 zile în care Liviu Ţâroiu poate să facă recurs. Deci, până nu-i aduce acasă poştaşul plicul cu hotărârea Tribunalului Argeş, pe care s-o conteste la instanţa superioară, şi până nu se judecă recursul, pesedistul este viceprimar cu atribuţii de primar. Cel puţin, aşa susţin el şi galeria din Primărie anti-David. Este lesne de ghicit că verdictul Curţii de Apel Piteşti nu va fi diferit de cel al Tribunalului Argeş, dar pentru PSD şi Ţâroiu este o manevră de a trage de timp.
Răspunsul şefei Juridicului, parţial satisfăcător pentru liberali şi total satisfăcător pentru Ţâroiu
Iată ce zice Emilia Ilie, şefa Serviciului Juridic al Primăriei, care, înainte de a da explicaţii, a precizat că şi-a pregătit răspunsul, intuind că va fi întrebată. „A fost o acţiune întemeiată pe Legea contenciosului administrativ. Având în vedere că în contencios nu este prevăzută calea de atac a apelului, prima instanţă pronunţă o hotărâre executorie. Este o hotărâre executorie. Însă articolul 20 din Legea contenciosului administrativ prevede posibilitatea părţii care a pierdut să se folosească de calea de atac a recursului. Recurs, care este prevăzut de articolul 20. La alineatul 2 se prevede că „recursul suspendă executarea”. Prima instanţă pronunţă o hotărâre executorie, iar alineatul 2 al articolului 20 spune că „recursul suspendă executarea” şi se judecă de urgenţă.” Indiferent cine face recursul, Liviu Ţâroiu ori Prefectura. Precedentele experienţe negative ale Prefecturii cu Consiliile Locale de la Poienarii de Muscel şi Coşeşti n-au fost urmate de recurs, aşa că ne hazardăm să afirmăm că doar Ţâroiu va contesta ce a stabilit Tribunalul Argeş. „Dacă se procedează la formularea căii de atac atât de către Prefectură, într-un dosar, cât şi de către domnul Ţâroiu, în celălalt dosar (n.r. cele două dosare conexate în proces), hotărârea primei instanţe nu se poate executa. Executarea este suspendată.”, a explicat jurista Primăriei, în timp ce David a cerut insistent ca afirmaţiile acesteia să fie consemnate în procesul-verbal. Eventual, ca să fie folosite împotriva ei şi a Primăriei, în cazul în care se va demonstra că „primarul” Bogdan David a fost privat de atribuţii, începând cu 26 octombrie 2015, până la declararea recursului. Lămuririle Emiliei Ilie au fost acceptate pe jumătate de câştigătorul în instanţă, rămas în fapt cu buza umflată, din cauza păienjenişului legislativ. „Este corect parţial. O să vă demonstrez că parţial aveţi dreptate.”, a continuat liberalul.
Ce mai aşteptaţi? Treceţi la executarea lui Ţâroiu dacă nu are obraz să plece nici acum, după ce a pierdut procesul!
Altă întrebare din tabăra liberală, cu răspuns tot pe jumătate mulţumitor: până la momentul recursului, cine este în funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar? Asta deoarece consilierul juridic afirmase că hotărârea Tribunalului este, potrivit legii, executorie, dar, la momentul recursului, executarea se suspendă. Ce răspuns voiau liberalii să-i smulgă Emiliei Ilie? Că Bogdan David trebuia să-i ia locul lui Ţâroiu începând de marţi, 27 octombrie 2015, iar, când pesedistul făcea recurs, la loc comanda! Ţâroiu se întorcea de acasă în biroul de primar, iar David „retrograda” la cel de viceprimar! Iar după ce Ţâroiu pierdea recursul – fiindcă îl va pierde sigur şi ştie şi el – David redevenea primar, iar celălalt punea din nou bocceaua în băţ şi părăsea Primăria!
Ştim că seamănă a balamuc situaţia de mai înainte, dar nu se ajungea aici dacă Liviu Ţâroiu respecta promisiunea luată anul trecut, că-şi va da demisia din funcţia de viceprimar, după alegerile prezidenţiale câştigate de liberalul Klaus Iohannis. Dar, la PSD, onoarea, după cum au demonstrat “demisionarii” Dumitrescu, Ţâroiu şi Stănescu e fanfaronadă curată!
Şefa Juridicului a insistat că hotărârea este executorie de la comunicarea ei către părţi, deoarece, din acel moment, partea învinsă are dreptul să-şi exercite apărarea. Liberalii, care şi-au plătit o casă de avocatură ca să-i conducă spre victorie, sunt siguri că hotărârea este executorie din momentul pronunţării. Şi dacă au această siguranţă bazată pe consilierea avocaţilor, nu înţelegem de ce nu purced la punerea ei în executare. Cu mascaţi ducându-l cu forţa pe Ţâroiu de braţe afară din Primărie şi restul show-ului!