4.8 C
Campulung Muscel
03/03/2024

Şi puţurile din Lereşti, şi reţeaua de apă pe Valea Bărbuşii, funcţionale până la sfârşitul anului

Ne-a prins vipia lui Cuptor fără sursă de apă de rezervă, la care să se apeleze în caz că se repetă avarii de proporţia celor din martie, când Câmpulungul şi împrejurimile au fost lăsate, câteva zile la rând, la interval de o săptămână, fără cea mai importantă utilitate. Spre sfârşitul primăverii, a început să se lucreze la varianta care ar trebui să asigure un necesar de apă pe durata cât nu este funcţională magistrala municipiului: cele şapte puţuri aflate pe teritoriul comunei Lereşti, obţinute fără probleme de municipalitate, în temeiul unor contracte de concesiune cu proprietarii terenurilor pe care sunt amplasate. Operaţiunea de denisipare a puţurilor a fost finalizată acum aproape două luni, după care lucrarea s-a oprit. Ce aşteaptă autorităţile, care n-au şansă să mai “pupe” vreo ştampilă de la alegător dacă s-ar întâmpla, Doamne fereşte, să se ia apa în aceste zile de foc? Proiectul lucrării, fiindcă, în lipsa proiectului, care ne „usucă” de vreo 400 de milioane de lei vechi, investiţia nu se poate face. Astfel, finalizarea sursei suplimentare, care fusese estimată a se produce la începutul verii, a fost amânată până în octombrie-noiembrie, deoarece durează şi întocmirea proiectului vreo 40 de zile.          
    Când liberalii l-au chestionat pe pesedistul Liviu Ţâroiu de ce s-au oprit intervenţiile la sursa de rezervă, viceprimarul a explicat că datele şi rezultatele preluate de la cel care a realizat denisiparea puţurilor au fost transmise proiectantului din Ploieşti. L-a ales pe cel mai ieftin găsit pe piaţă, care s-a angajat că ne face lucrarea contra sumei de 40.000 de lei. „Am dat comandă, urmează să primim proiectul, îl introducem în Consiliu, să vedem care este suma pe care trebuie s-o cheltuim pentru execuţia racordului şi toate celelalte, echiparea puţurilor cu pompe, racordurile, după aceea trecem la lucru.”, a arătat Liviu Ţâroiu cât de simple sunt lucrurile, pe care liberalii le inflamează degeaba.
    Ce nu le-a convenit PNL-iştilor, de această dată? Că Ţâroiu s-a vrut mai catolic decât papa, cerând un nou proiect, când el, de fapt, exista din vremea în care forajele erau funcţionale. „Este clar că sistemul de alimentare de rezervă va fi făcut până la urmă. Eu nu sunt lămurit dacă trebuia făcut încă o dată acest proiect. Eu ştiu că proiectul a fost făcut iniţial şi a funcţionat pe timpuri. Aveam o solicitare de la Prefectură care ne obliga să facem sursa de rezervă cât mai rapid.”, a afirmat Bogdan David, secondat de Iustinian Stănescu: „Staţia a funcţionat aproximativ 25 de ani, cu proiect executat, cu datele forajelor. Eu am văzut acest proiect, vi l-am arătat în timpul şedinţelor. Aţi spus că trebuie alt proiect.”
    Sorin Bălăşcan, de la Compartimentul Investiţii, care a solicitat să se întocmească documentul premergător investiţiei, a motivat necesitatea lui prin faptul că „repunerea în funcţiune a acelei captări implica nişte costuri, care nu se puteau estima pe baza unui proiect făcut acum 40 de ani.” În plus, mai susţine acesta, în replică la afirmaţiile liberalilor, cum că fosta staţie era în conservare, iar o astfel de situaţie nu te obligă să întocmeşti proiect, că doar forajele erau în conservare. „Acolo există instalaţii hidraulice şi electrice nefolosite de 30 de ani. Asta va fi în proiect, ce se înlocuieşte, ce se păstrează.”, le-a explicat Sorin Bălăşcan aleşilor loviţi subit de grija banilor irosiţi.
    Înainte de a se începe lucrarea la puţurile aflate pe teritoriul comunei Lereşti, Iustinian Stănescu dăduse ca variantă proprie zona Valea Bărbuşii, ca alimentare suplimentară pentru Câmpulung. „Pe Valea Bărbuşii s-a făcut un puţ care dă 50 de metri cubi. Există un potenţial de apă potabilă care ar alimenta absolut tot Câmpulungul. Mai sunt zeci de foraje în jurul Câmpulungului, vă aduc şi planurile de situaţie.”, spunea acesta, la scurt timp după prima avarie la magistrala Câmpulungului, din luna martie, urmată la o săptămână de cea de-a doua defecţiune.
    Ca să ne fie clar, după primăvara lui 2015, trece şi vara, iar sursa de rezervă se află la stadiul de hârtii. N-om avea noi norocul de proiectanţi cum a fost cel căruia i s-a încredinţat realizarea totemurilor de la cele două intrări în Câmpulung, ale cărui probleme personale au amânat realizarea lucrării un an şi ceva!
 
Continuarea investiţiei pe Valea Bărbuşii costă 5,77 miliarde
    Întrucât am amintit despre zona Valea Bărbuşii în contextul alimentării cu apă, îi informăm pe locuitorii „cartierului” că, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din 30 iunie 2015, a fost aprobată o hotărâre având ca obiect studiul de fezabilitate aferent unei lucrări aşteptate de decenii, nu de ani: extinderea reţelei de apă pe strada Valea Bărbuşii. Cu câteva zile înainte, întrebat de un cetăţean din zona cu pricina când el şi vecinii săi de pe stradă vor avea apă la robinete, viceprimarul Liviu Ţâroiu a anunţat public că speră ca, până la sfârşitul anului, doleanţa oamenilor să fie îndeplinită. „Puţul este realizat, suntem în perioada de analiză a apei şi a sursei de apă. La nivel de proiect, suntem aproape de final. Vom da drumul la lucrări şi sper ca, în acest an, să fie reluat.”, a precizat Liviu Ţâroiu despre lucrarea care continuă un foraj executat în 2014, pentru a se testa adâncimea sursei de apă şi alte proprietăţi ale pânzei freatice. La câteva zile distanţă de aceste declaraţii, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local a fost introdus proiectul de hotărâre referitor la extinderea reţelei de apă. Valoarea totală a investiţiei se cifrează la 577.400 lei, din care lucrări de construcţii – montaj în sumă de 432.040 lei. Reţeaua cu o lungime de 1.418 metri trebuie executată, conform studiului de fezabilitate, în şase luni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!