Afaceristul George Copos, ieşit recent din închisoare, după ce a executat un an şi o lună din pedeapsa de trei ani şi opt luni primită în „Dosarul Transferurilor”, a aflat acum că Fiscul îi cere să facă partajul cu soţia sa, câmpulungeanca Cristiana Copos. Cererea este înregistrată la Judecătoria Sectorului 1, obiectul dosarului fiind „partaj bunuri comune/ lichidarea regimului matrimonial”, dar până acum nu a fost stabilit niciun termen pentru proces. Cel mai probabil, Fiscul a cerut instanţei bucureştene să-l oblige pe Copos să-şi împartă averea cu soţia, pentru ca, la final, să poată recupera anumite datorii pe care acesta le are către stat. Conform ediţiei din 2014 a TOP 300 Capital, familia Copos are o avere estimată la 152 – 155 milioane de euro. Cât timp milionarul a fost în arest, de majoritatea afacerilor s-a ocupat fiica sa, Alexandra. Pe lângă magazinele Ana Pan, familia mai este implicată în proiecte imobiliare, plus că deţine aproape 10.000 de camere, clasificate între 3 şi 5 stele, în cele 7 hoteluri pe care le deţine în Bucureşti, Eforie şi Poiana Braşov.
Cristiana Copos a făcut primul milion de euro din savarine
Cristina Copos s-a născut pe 9 decembrie 1959 în Câmpulung. Părinţii săi, Horobeanu, au fost muncitori la Uzina ARO, cu care se mândreşte, mai ales că de la ei a primit o educaţie sănătoasă, simplă şi plină de respect, fiind stimulată ca prin conştiinciozitate şi perseverenţă să reuşească să-şi îndeplinească visele. A fost elevă a Şcolii Generale Numărul 6 şi a Colegiului „Dinicu Golescu”, absolvind şi Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. A deschis prima afacere împreună cu soţul ei în 1991. Atunci, Cristianei îi plăcea să facă tot felul de prăjituri în fiecare weekend şi, astfel, le-a venit ideea să deschidă prima cofetărie. Primul magazin de produse electronice l-a deschis cu banii câştigaţi din prăjituri, iar în 1996 a achziţionat hotelurile „Sportul” şi „Bradu” din Poiana Braşov. George Copos a recunoscut că primul milion l-a obţinut din savarine: „Totul a început de la talentul soţiei mele la făcut torturi şi de la experienţa mea, ca responsabil cu turismul în UASCR (Uniunea Studenţilor Comunişti din România). Mai mult, nevasta mea şi-a vândut parfumurile pe care i le făcusem cadou. De aici a ieşit o cofetărie de buzunar pe Dorobanţi. Au urmat afacerile cu electronice, hoteluri şi afacerea de la Piteşti, cu componente şi subansambluri pentru electrocasnice. Altfel spus, primul milion l-am obţinut din savarine.”
Musceleanca Cristiana Copos are în echipa companiei Ana Pan o câmpulungeancă, Mariana Lepuş, care s-a alăturat echipei în 1992, din pasiune pentru prăjituri. Mariana Lepuş a ajuns în firma familiei Copos după ce a terminat Facultatea de Inginerie Geologică şi Goefizică şi a fost obligată să se mute la Bucureşti cu familia, acum fiind director Dezvoltare Franciză Ana Pan.
Cristiana Copos a fost mereu o persoană apreciată pentru discreţia sa, căreia nu i-a plăcut să discute probelemele personale în public, ţinând departe de ochii lumii, atât cât a putut, viaţa personală. S-a implicat şi în acţiuni umanitare, încercând să ajute cât mai multe persoane.