Nici edilii de acum nu sunt mai breji decât cei de dinainte
Nici după două solicitări publice ale cititorilor, craterul de pe strada Train nu a fost reparat! Cel mai probabil, autorităţile aşteaptă ca un şofer să-şi „rupă” maşina în groapa de vizavi de Lidl, ca să fie astupată. Nici măcar de ochii lumii, viceprimarul Bogdan David nu a dispus astuparea ei cu piatră de calcar până în momentul în care staţia de asfalt va fi pornită. Cu toate că branşamentul de gaz a fost cimentuit, diferenţa de nivel este destul de mare, iar conducătorii auto sunt nevoiţi să ocolească şanţul care ocupă o bandă de mers. Cu toate că cel care are atribuţii de viceprimar şi are în subordine ADP-ul, Bogdan David, şi-a luat angajamentul că va rezolva situaţia, nu a putut sau nu a vrut să trimită un adepist ca să toarne o găleată de pietriş până când se va da drumul la staţia de asfalt. Dacă tot ar fi vrut să arate că se interesează de bunul mers al urbei, ar fi putut să „rupă” o jumătate de sac din bitumul care se toarnă la rece. Mai bine nu a luat nicio măsură, iar craterul este tot acolo.