14.9 C
Campulung Muscel
23/06/2025

Europarlamentarul muscelean face din nou turul României cu ARO 10

„La o cafea, un an după… cu Mircea Diaconu”
    Europarlamentarul Mircea Diaconu vrea ca anul acesta, la fel ca anul trecut, să facă ocolul României, ca să se întâlnească cu simpatizanţii şi susţinătorii, aşa cum le-a promis în campania electorală. Musceleanul se va urca la volanul aceluiaşi ARO 10 galben, dar, de data aceasta, în două etape, 11-16 mai, în judeţe din Transilvania şi Oltenia şi, respectiv 25-31 mai, în Muntenia, Dobrogea şi Moldova.
    Mircea Diaconu îi invită pe cei care l-au sprijinit în urmă cu un an pentru strângerea semnăturilor necesare înscrierii în cursa electorală, precum şi pe toţi cei care doresc să-l cunoască, să vină la întâlnirile stabilite. Participanţii vor avea posibilitatea să afle informaţii despre activitatea de până acum şi despre proiectele de viitor ale euro-parlamentarului în forul legislativ european, vor asculta poveşti inedite de la Bruxelles şi Strasbourg, vor putea afla răspunsuri la întrebări care-i preocupă şi îşi vor putea împărtăşi preocupările şi proiectele. Şi toate acestea la o cafea pentru că acesta este şi numele acţiunii de anul acesta, „La o cafea, un an după…”  În urmă cu un an, în  mai 2014, Mircea Diaconu a pornit într-un tur al României, pentru 22 de zile, parcurgând 5.394 km şi întâlnindu-se cu simpatizanţi din 60 de oraşe. La alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 s-a clasat al patrulea dintre cele 15 partide şi 8 candidaţi independenţi înscrişi în cursă, obţinând 379.582 voturi, ceea ce a reprezentat 6,81% dintre voturile valabil exprimate.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!