11 C
Campulung Muscel
01/03/2024

Norris Măgeanu, în platou la „Răzvan şi Dani” cu un mic campion

Câmpulungeanul Norris Măgeanu, proaspătul preşedinte al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a fost invitat la emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani” pentru a promova un tânăr talent, despre care spune că poate ajunge cât mai sus pe culmile motorsportului naţional şi internaţional. În timpul campaniei pe care a avut-o, în cursa pentru preşedinţia federaţiei, Norris a promis că va ajuta karting-ul din România. Acest mic departament pe care îl are în cadrul federaţiei pe care o conduce este unul dintre priorităţile sale şi încearcă să-l promoveze cât mai bine. Zilele trecute, a apărut la Răzvan şi Dani cu Octavian, un copil de numai 6 ani, care conduce cartul cam de când a început să meargă. Cu toate că este la clasa 0, a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de Karting „Dunlop” din acest an. Norris s-a arătat extrem de mândru de micuţul campion. Dani Oţil a fost fascinat de cât de pregătit este Octavian şi cât de multe date tehnice cunoaşte. „Cei mici nu au niciun fel de frică, se urcă în kart, apasă pedala de acceleraţie şi îşi văd de traseu. Îl memorează şi îşi văd de treabă. Ei nu au memoria încărcată cu toate momentele pe care noi le avem, pe măsură ce înaintăm în viaţă. Nu ştiu ce este frica, doar concurează şi este o luptă foarte strânsă. Octav este reprezentantul celei mai mici clase, „Kid”, care trăiesc cursa şi fac primii paşi în această activitate, care poate să îi ducă pe marile circuite ale lumii dacă devin piloţi profesionişti.”, şi-a lăudat Norris Măgeanu reprezentanţii celei mai mici clase din cadrul federaţiei pe care o conduce.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!