Nici nu a venit bine primăvara şi au început să apară incendiile de vegetaţie. Oamenii au ieşit la câmp pentru curăţenie. Ca să scape de resturile vegetale, au ales să le dea foc în loc să le care într-un colţ al grădinii. Astfel, pompierii sunt chemaţi ori de câte ori focul scapă de sub control şi ameninţă să se extindă aşa fel încât pune în pericol o clădire sau o pădure. La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva câmpulungeni au sunat la 112, pentru că pe DN 73, în dreptul Liceului Minier, ardea vegetaţia. Pompierii au acţionat cu un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să producă vreo pagubă. Au ars 50 de metri pătraţi de vegetaţie uscată şi mărăciniş. Potrivit autorităţilor, focul a fost pus intenţionat, iar acest lucru nu este în regulă. Pompierii avertizează că cei care vor fi prinşi că incendiază câmpurile sau dau foc resturilor vegetale se vor alege cu amenzi considerabile.
Articolul precedent
Articolul următor