Editorialul de marţi
Sfârşitul anului reprezintă o ocazie de bilanţ pentru toată lumea. Personal şi profesional. Bilanţul celei mai importante instituţii a Câmpulungului probabil că îl vom afla din scrisoarea pe care Călin Andrei o expediază/o afişează, în loc de felicitare post-sărbători, pentru ştiinţa contribuabililor conştiincioşi, care, cu banii lor, au sporit bugetul local de la un an la altul. Este un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta. La noi, lumea, pensionari, angajaţi ori patroni, are conştiinţa achitării taxelor şi impozitelor, pentru ca în contul banilor lăsaţi la casieria Primăriei să aibă parte, de fiecare dată când iese din scara blocului sau din curtea casei, de aceeaşi mare dezamăgire vărsată ca dintr-un Corn al Abundenţei peste Câmpulung. Bilanţul primarului, după cum lesne a putut observa tot plătitorul de biruri, de la cel mai prosper om de afaceri din municipiu, până la băbuţa cu banii de biserică legaţi în batistă, a constat, an de an, în muncile serviciilor şi birourilor Primăriei, pe care angajaţii sunt obligaţi să le presteze ca să ia salariu. Ce muncesc subalternii primarului, conform fişei postului, reprezintă realizările Primăriei Câmpulung, cărora li se adaugă nişte kilometri anemici de asfaltări, de plombări, becuri, coşuri de gunoi şi alte mărunţişuri montate prin târg. La ce „performanţe” atinge într-un an echipa de conducere a Primăriei, mare mirare că nu sunt trecute pe lista de realizări şi leşurile de maidanezi şi pisici dezlipite de pe străzi, ca să fie mai stufoasă şi să dea impresia că se munceşte pe brânci.
În condiţiile în care în 2014 nu s-a construit nici măcar un coteţ – spre deosebire de 2013, când capitolul “realizări” a dat pe afară cu bazinul de înot, „Carol I”, „Dinicu Golescu”, ultimele două reprezentând o obligaţie pentru primar de a conserva moştenirea lăsată de alţii – avem o mare curiozitate ce se va raporta în 2014 în deschiderea catastifului. Ar fi trebuit, din bun simţ pentru câmpulungeni, să fie parcurile, în dreptul cărora să figureze şi scuzele profunde ale primarului pentru comunitatea locală, căreia i-a produs o decepţie fără precedent. Cine ar fi crezut că nu vor fi gata, după un an şi şapte luni, Grădina Publică şi Kretzulescu, în care regenerarea s-a limitat la o cosmetizare, cu alei noi, WC-uri noi, unde omul îşi satisface nevoile fiziologice şi pe cele de informare turistică, cu defrişări de arbori uscaţi şi mai puţin uscaţi, pentru a face loc „pădurii” de stâlpi de iluminat a 180 de milioane bucata?! La cât sunt de scumpi, ar trebui plantat câte un comunitar lângă fiecare bec, pe care să-l supravegheze ca pe ochii din cap. Suntem singurul oraş din ţara asta, în care, de sărbători, s-a aprins iluminatul stradal-ornamental pe un şantier! În Kretzulescu, cel puţin, “pădurea” de becuri luminează grămezile de moloz, printre care evident că n-ai ce căuta! Care o fi fost raţionamentul autorităţilor de a consuma curent pentru a lumina o zonă închisă publicului, numai ele ştiu. Or fi crezând că îndulcesc cu razele rozulii, care se opintesc să spargă griul câmpulungean, amărăciunea pe care o simte orice trecător care priveşte dincolo de plasa împrejmuitoare cum se screme o mână de muncitori înainte de capitularea finală. Toată suflarea câmpulungeană – mai puţin acoliţii cu limbile târâş prin faţa şi pe la spatele părintelui proiectului renaşterii noastre, printr-o „cezariană” chinuită, efectuată de nişte ardeleni mai lenţi decât scurgerea timpului în închisoare – este consternată de tupeul celor care ne conduc de a nu anunţa, la final de 2014, sfârşitul investiţiei în cele două obiective, din totalul de cinci.
Fiind sfârşitul anului, primarul nostru trebuia să iasă într-o conferinţă de presă şi să anunţe începerea lucrărilor la următorul obiectiv: centrul şi bulevardul. Câştigai puţină îngăduinţă din partea populaţiei şi ofereai o fărâmă de încredere că proiectul nu este blocat. Am fi vrut să aflăm de la Călin Andrei, fiind evident că nu reuşeşte să ajungă la o înţelegere cu patronul firmei, ca să aducă mai mulţi oameni, să lucreze mai vârtos, dacă a informat forurile competente despre stadiul investiţiei. Adică să meargă şi să se plângă peste tot, la Ministerul Dezvoltării, la ADR Muntenia şi unde se mai putea, despre stadiul întârziat al lucrărilor. Măcar, la final, în caz de nereuşită, se scotea că a făcut tot ce a depins de el. Am fi vrut să aflăm, pentru a transmite câmpulungenilor, ce reacţie au avut cei de la minister, de la Agenţia de Dezvoltare, ce sfaturi i-au dat, ce recomandări i-au făcut. Comparând cu ce se întâmplă pe DN 73, unde, duminică, se asfalta de mama focului, cei din Kretzulescu ţin sărbătorile cu sfinţenie, probabil, de teama cazanului cu smoală de „dincolo”.
Deci, parcurile pică din lista de realizări a primarului pe 2014. Şi, totuşi, s-a întâmplat ceva de reţinut de către istoria locală. O jumătate de realizare, care putea fi cea mai importantă în 2014. În vară a fost demontat indicatorul de la intrarea în Câmpulung, cu denumirea localităţii. Nu s-a putut monta imediat, a justificat Călin Andrei absenţa din peisaj a semnului cu rol de carte de vizită a municipiului, din cauza unor probleme personale ale proiectantului. Cum indicatorul lipseşte şi astăzi, la şase luni distanţă de demolarea celui vechi, Doamne fereşte să se fi întâmplat ceva cu proiectantul!
Articolul următor