37.4 C
Campulung Muscel
17/07/2024

Noiembrie 1985, centenarul uzinei

În urmă cu 29 de ani, erau marcaţi cei 100 de ani de activitate industrială pe platforma de sub Măgura
„Întreprinderea de Automobile ARO Muscel Câmpulung aniversează, în vara acestui an, „100 de ani de activitate industrială” pe platforma de la poalele dealului Măgura. Premergător acestui eveniment deosebit în viaţa constructorilor de automobile de teren musceleni, se organizează simpozionul „Dezvoltarea construcţiei de automobile în România”, acţiune la care vă invităm să luaţi parte”, astfel erau chemaţi angajaţii uzinei şi nu numai ei, căci au fost transmise invitaţii unor personalităţi din afara Câmpulungului, ca să asiste la manifestările organizate în cinstea centenarului uzinei. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1985, manifestările au continuat cu o sărbătoare într-un cadru festiv, tot la uzină, la care au fost invitaţi toţi oamenii care au avut ceva de spus în privinţa dezvoltării fabricii şi maşinii. Inclusiv Victor Naghi, pensionat cu trei ani înainte, a onorat invitaţia succesorului Ion Giuvelcă şi s-a alăturat foştilor colegi, unii pensionari ca şi el, alţii angajaţi la acea vreme.

Centenarul, marcat, şi în vara, şi în toamna lui 1985

În vara anului 1985 s-a ţinut simpozionul respectiv, pe durata a două zile, 14-15 iunie, în cadrul căruia au susţinut lucrări: Aurel Nicolescu, Vasile Samson, Gheorghe Drăcea, Nicolae Mihăilă, Aurel Costea, Ion Anuţa, Cristian Vandory, Nicolae Iordăchescu, Dumitru Strafalogea, Ion Iosif, Nae Nicolae, Ion Crăciun, Marian Bădiţa, Ion ªtefan, ªtefan ªendroiu, Radu Enăşescu, Dumitru Bomboş, Valentin Sfărăilă, Aurel Dordea, Marius Popescu, Alexandru Dan, Gheorghe Drăcea, Alexandru Aron, Mitrea.
Cu aceeaşi ocazie s-au prezentat filme cu automobilele ARO şi a fost vizitată întreprinderea. În noiembrie, acel an, când s-a ţinut sărbătoarea propriu-zisă, a fost editată o ediţie specială a ziarului uzinei, care a cuprins mesajele mai multor angajaţi, oameni cu funcţii în fabrică şi la partid, dintre care am selectat câteva.

Aurel Nicolescu, inginer şef

• „Nu e nevoie, ca producător (re)cunoscut de automobile pe piaţa mondială, să demonstrezi altcuiva de ce noul nu este un capriciu, ci o necesitate a devenirii tot mai competitive a produsului tău! Cele 15 tipuri de ARO în 36 de variante, o realitate tonică a autoturismului de teren românesc, apreciată de tot mai mulţi parteneri, confirmată în atâtea raliuri în care a ieşit învingător, ca şi proiectele viitorului sunt rodul cercetării, al ingineriei tehnologice, aplicate cu succes la Câmpulung. Cercetătorii, peste 200 de cadre, sunt crescuţi de uzină. Ei lucrează în laboratoare din ce în ce mai moderne, dintre care cele de vribraţii şi de determinare a emisiilor poluante sunt de cea mai înaltă tehnicitate. Concurenţa acerbă de pe piaţa automobilului ne determină la permanente căutări.
Ingineria tehnologică se realizează, în majoritate, la uzină, cu cadre din uzină, plecându-se de la metode de fabricaţie, la reanalizarea sedevisticii şi a utilajelor de fabricaţie. Acestea din urmă sunt realizări ale ultimilor 20 de ani, cei mai fructuoşi din viaţa uzinei. Aşa este posibil ca la noi să se aplice tehnologii de vârf, cum sunt: strunjirea prin copiere, executarea canelurilor, a netezirilor prin rulare, prelucrarea prin agregate sau microlinii de fabricaţie, tratamente în instalaţii automate şi semiautomate în atmosferă controlată, diferite prelucrări prin deformare. În perspectivă avem introducerea vopsirii prin cataforeză, sudarea multipunct, mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de montaj, introducerea altor metode complexe de control al calităţii, etc.
Avem, spre mândria noastră, un detaşament capabil, de oameni mereu în avanpostul noului: inginerii Vasile Samson, ªtefan ªendroiu, Valentin Sfărăilă, Aurel Costea, Ion Pescaru, Ion Iosif, Gheorghe Răuţă, subinginerii Bucur Manolescu, Al.Ion, maiştrii Ilie Pietrăreanu, Constantin Bucur, muncitorii Vasile Creţu, Ion Caimacan, Sergiu Ungureanu, Ghiţă Toma, Viorel Stan, Ion Craiu, Miron Rolea, I.Ionuţ, V.Balaban, Emil Lămbescu, I.Ilie şi mulţi alţii.”

Toma Neaga, preşedintele Comitetului Sindical

• „Într-o colectivitate umană se ivesc, cum este şi firesc, o serie de probleme de ordin social care se cer rezolvate în numele grijii faţă de om. Tocmai de aceea, Comitetul Sindicatului a situat permanent în centrul atenţiei soluţionarea judicioasă a propunerilor venite din partea muncitorilor. În acest sens, au fost repartizate, an de an, tot mai multe apartamente (circa 7.000), au fost construite şase blocuri pentru nefamilişti, dintre care 300 garsoniere, funcţionează creşe, un dispensar cu staţionar, încadrat cu medici de specialitate. Întreprinderea dispune, de asemenea, de o modernă cantină, unde servesc masa 800 de abonaţi, iar hrana caldă se aduce, prin microcantine, chiar la locurile de muncă. Pentru îmbunătăţirea meniurilor s-a amenajat o gospodărie anexă, unde se cresc porci şi păsări, se cultivă legume. La toate acestea se adaugă grija pentru protecţia muncii, repartizarea de bilete pentru odihnă şi tratament, organizarea de acţiuni profilactice şi de igienă sanitară.”

Vasile Mihu, secretar adjunct al Comitetului de Partid

• „De câte ori nu ne-am gândit la semnificaţia unei lozinci puse să reţină atenţia tuturor oamenilor întreprinderii, „Cea mai înaltă facultate este uzina”! Cu cât trece timpul, tot mai mulţi dintre noi îi pătrundem sensul adânc! În toţi aceşti ani, într-adevăr, la „şcoala uzinei” s-au format oameni minunaţi, s-a închegat o organizaţie de partid puternică, un mare colectiv muncitoresc, sudat. ªi azi, la ceas aniversar, bilanţul nostru de muncă nu putea să treacă peste aportul deosebit al unor organizaţii de partid cum sunt: nr.5 1215 (secretar M.Stănescu), 1, 2, 3, 4 1230 (secretari Camelia Banzea, I.Mitrică, N.Badea şi Gh.Dumitru), 1 1250 (secretar I.Dragomir), 3 1290 (secretar I.Lică), 3 – 4 Tehnic 1 (secretari Tereza Dorcioman şi Gh.Răcăşanu), Reparaţii mecanice 1203 (secretar Gh.Pârvan), Reparaţii energetice 1204 (secretar Reasilvia Oancea), 1 1220 (secretar I.Fologea), Transporturi şi al altora.
Şi în acest an suntem angajaţi în efortul de perfecţionare a autoturismului, de modernizare a producţiei. Competitivitatea tot mai crescută a produselor noastre pe piaţa internă şi externă este în funcţie de aceste repere umane pe care le urmărim în fiecare organizaţie.”

Viorel Frăcea, secretarul Comitetului U.T.C.

• „Deşi ne aflăm la sărbătorirea unui centenar de activitate industrială, avem satisfacţia că ARO rămâne, totuşi, o uzină tânără. Îi conferă acest renume nu numai însemnele modernului, ale tehnicii de vârf, dar şi prezenţa în prima linie a muncii a peste 3.800 de tineri care îşi găsesc aici largi posibilităţi de afirmare profesională. Sunt peste 3.800 de strungari, frezori, montori, ingineri, laboranţi care îşi pun, zi de zi, amprenta hărniciei şi seriozităţii pe produsul atât de cunoscut şi apreciat pe mapamond. Mulţi dintre ei conduc cu competenţă locuri însemnate de producţie. Ion Bucur, Gheorghe Sanda, Nicolae Mutu sunt şefi de echipe, Gheorghe Herişanu este un destoinic maistru, Ion Crăciun şi Ion Roşculeţ sunt ingineri. Ei şi mulţi alţii ca ei susţin cu fapte activitatea de creaţie, pe cea de execuţie.
Uzina, o înaltă şcoală a producţiei! Iată un adevăr care îşi demonstrează pe deplin valoarea la ARO. Întreprinderea are o adevărată pepinieră de cadre, patronând un grup şcolar (şcoală profesională, liceu industrial, şcoală de maiştri), secţie de subingineri, unde învaţă mii şi mii de tineri.”

Mai bine de 300 de angajaţi aveau o vechime de peste 25 de ani la ARO

„Privim cu respect o listă cu numele a peste 320 de oameni care au o vechime mai mare de 25 de ani în uzină. Este firească dificultatea de a alege doar câteva dintre acestea pentru o scurtă însemnare, fără să ai sentimentul comiterii unei nedreptăţi prin omisiune fie şi numai pentru faptul că toţi aceşti oameni merită să fie apreciaţi pentru statornicie.
Şi, totuşi, nu credem că greşim, măcar la început, dacă aşezăm în fruntea acestei liste, a noastră, pe inginerul Manole Manole, care s-a angajat aici cu 40 de ani în urmă, adică în primul an al producţiei de pace. Mai întâi a fost ajustorul – sculer cu numărul de marcă 435 (erau, în total, 450 de angajaţi), iar, după câţiva ani, a fost trimis la o şcoală de perfecţionare (6 luni) şi apoi, la studii superioare. A absolvit Facultatea de Mecanică din Braşov în 1954 şi s-a întors în uzină, continuându-şi activitatea ca referent tehnologic (omologul de azi al inginerului tehnolog) la Tratamente Termice. Din 1959 este promovat şef de secţie la Sculărie, iar, din 1961 şi până astăzi, este şeful Serviciului Plan. Manole Manole, un nume cu rezonanţă în legendă, este el însuşi o istorie vie a uzinei de la poalele Măgurii sau, cum i se spune, „Uzina dintre brazi şi flori”.
Privim din nou tabelul şi notăm absolut la întâmplare: Dumitru Mara, sculer, de 36 de ani în uzină, Nicolae Cataramă, strungar (32 de ani), Mihai Canavea, frezor (27 de ani), Ion Dogioiu, tratamentist (35 de ani), Maria Mihalcea, rectificator (35 de ani), Gh.Dumitrache, lăcătuş (33 de ani), aproape toţi aceştia şi mulţi alţii, angajaţi ca muncitori necalificaţi, au ajuns adevăraţi maeştri în meseria lor, încadraţi în cea mai înaltă categorie de calificare.
Şi ne rugăm frumos de iertare pentru cei mai mulţi care nu au încăput în aceste rânduri tipărite, dar care sunt la fel de cunoscuţi şi apreciaţi şi în faţa cărora ne plecăm cu acelaşi respect şi admiraţie pentru hărnicia lor de fiecare zi, pentru statornicie.”
• „Acum vreo 16 ani, pioniera Adriana Mihu prezenta unor oaspeţi ai uzinei noul tip de ARO 244 Sedan. Moment simbolic, prin care se întrezăreau porţile viitorului, deschise larg către afirmare. ªi simbolul este astăzi realitate la… scara 1/1. ARO a devenit celebru în lume şi prestigiul său este în continuă ascensiune, iar pioniera de atunci este, de vreo trei ani, inginera Adriana Perja de la Serviciul C.T.C. – Laboratoare al uzinei, în care tatăl său, Vasile Mihu, munceşte de peste 26 de ani, în care şi soţul său, inginerul Gheorghe Perja, conferă valenţe noi metalului. O familie ca atâtea altele, a cărei viaţă se grefează armonios în viaţa uzinei, amplificându-şi reciproc valorile şi dându-le perenitate.” (Gelu Bratu)

ARO, o sută de ani

Cu o oarecare vreme în urmă, am stat de vorbă, zile în şir, cu mulţi oameni care au lucrat sau lucrează la ARO. Erau acolo pensionari în putere, familii ai căror membri lucrează toţi în întreprindere. Am observat atunci câte ceva. Toţi vorbesc despre automobilul românesc de teren, ca şi cum ar fi ştiut, cu decenii în urmă, de la încadrarea în întreprindere, că el va ajunge aici, în acest înalt stadiu de producţie. Tot de la ei am aflat, însă, că întreprinderea a trecut prin mai multe etape, de la lupta pentru stabilirea unui produs, până la lupta pentru cucerirea unei pieţe de desfacere şi la menţinerea acestei pieţe. Le-a fost greu? Le-a fost uşor? O victorie morală pare întotdeauna că şi-l asumă pe victorios. Punctul final al biografiei fiecăruia dintre oamenii cu care am vorbit era autoturismul. El reprezintă etica în funcţie de care se stabileşte valoarea fiecăruia şi, voit sau nu, fetişizează biografiile privite acum în exclusivitate, din prezent spre trecut. Nu sunt ani mulţi de când ţara produce automobile de teren şi, totuşi, ARO sărbătoreşte o sută de ani. Este o sărbătoare reală. Sunt o sută de ani de la întemeierea industriei în Câmpulung Muscel. Automobilul reprezintă partea din urmă a evoluţiei constructoare de maşini în acest oraş vechi. Era dreptul oricărei mari victorii să-şi celebreze originile.
Câmpulung a fost o aşezare de moşneni. De secole, nu aveau voie să se căsătorească decât între ei. Nimeni din împrejurimi sau din alte zone ale ţării nu avea voie să-şi facă aici casă sau să-şi cumpere pământ. Asta până la începutul secolului al XIX-lea. Locuitorii trăiau din ceea ce câştigau practicând câteva ramuri ale agriculturii. Există şi acum, spre centrul oraşului, un semn de piatră, în faţa căruia primarii, conducătorii, după ce erau aleşi, veneau să jure că vor respecta legile aşezării şi să ceară de la început să fie schimbaţi dacă vor încălca măcar una.         Primarul comunist de astăzi al Câmpulungului mi-a spus că el însuşi trece cu emoţie prin dreptul pietrei. Comuniştii care, după Al Doilea Război Mondial, au fost îndrumaţi să vină la Câmpulung, în special de la Griviţa Roşie şi de la I.A.R. Braşov, au găsit aici comuniştii, dar au găsit şi opoziţia, slăbită, ce-i drept, a acelor urmaşi de moşneni care îi considerau venetici, spunându-le „aiurişti”, în loc de I.A.R.-işti, şi opoziţia partidelor „istorice” care aveau liderii din zonă.
Un maistru de prin partea locului, copil la vremea aceea, mi-a povestit cum, venind cu mama sa la oraş, a rugat-o să-l ducă în locul de unde se putea privi liniştit fabrica de hârtie. Ba asta s-a întâmplat înainte de război. După război, locul era părăsit, fabrica de hârtie, actuala întreprindere de automobile de teren. Copilul a stat şi a privit îndelung. I se părea că trăieşte cel mai important eveniment al vieţii sale, îi era profund recunoscător mamei, îşi propusese să vadă tot şi să nu uite nimic. Astăzi nu îşi mai aduce aminte decât că o cunoştinţă a mamei, explicându-i ceva despre maşini, i-a dat două suluri de hârtie, pe care el le-a păstrat îndelung în ghiozdanul de cârpă. A uitat tot ceea ce îşi propusese să ţină minte despre maşini şi asta pentru că obiectele de acelaşi tip, dar de dimensiuni mult mai mari (de exemplu, motoare) îi stârniseră, prin apropiere şi utilizare, altfel sensibilitatea.
Comuniştii au adus un optimism ieşit din comun. Au luat cu asalt Primăria, au hotărât dezvoltarea oraşului, bunul lor simţ a ştiut istoria cel puţin la fel de bine ca şi cei care o făcuseră în numele lor, ei au dat, până la urmă, una dintre cele mai sigure victorii ale industriei noastre constructoare de maşini, ale economiei naţionale. Secretarul general al Partidului Comunist Român s-a aflat de câteva ori printre constructorii deja celebrei ARO: gândurile comune au devenit fapte într-un timp record. Indicaţiile sale au fost respectate întocmai. În întreprindere, la maşini şi instalaţii foarte moderne lucrează aceia care, în urmă cu decenii, copii fiind, îi fluierau pe Bulevardul „Pardon” şi în Grădina „Merci” pe „venetici”. Oraşul a crescut simţitor, dar şi-a păstrat şi arhitectura veche. Am fost în sala în care primarul şi-a depus candidatura pe când el îşi ţinea discursul. Cunoştea foarte bine istoria oraşului, este născut în Câmpulung, este fiu de miner. Am fost atent la subtilităţile prin care îşi propunea să conserve specificul localităţii, continuându-i în acelaşi timp, în ritmurile tot mai înalte, dezvoltarea economică.
Am ascultat zile întregi biografiile acelor oameni. Am aflat cum, ani în şir, au forţat mâna norocului, întrecându-se cu alţii pentru a obţine încrederea conducerii superioare de partid, cum, împreună cu aceasta, au luptat pentru a interpreta într-un fel cu totul personal conjunctura istorică, uneori, nefavorabilă. Acum, la un an după Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român, automobilul de teren, subsumându-se industriei din Câmpulung, împlineşte prin ea, un secol.
(autor Titu Dumitrescu, articol apărut în “Flacăra”, ediţia din 22 noiembrie 1985)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!