Înainte de înfiinţarea Combinatului de Lianţi,
Ne întoarcem în atelierul de croitorie al meşterului Mihai Fulga, de pe bulevard, unde, de-a lungul anilor, nu doar s-au lucrat haine de calitate, în vremuri în care câmpulungenii obişnuiau să se îmbrace bine şi să se poarte cuviincios. Între acei pereţi s-au derulat întâmplări vesele ori triste, s-au perindat clienţi mofturoşi sau lipsiţi de pretenţii, s-au depănat istorioare hazlii şi s-au închegat prietenii. Toate amănuntele din trecut, pe care croitorul Mihai Fulga le-a eliberat din sertarele memoriei la fel de vioaie ca în tinereţe, în cadrul unui interviu realizat de curând, sunt suficient de puternice pentru a constitui file din trecutul Câmpulungului căutat de vilegiaturiştii retraşi aici, pe perioada verii, ca la staţiune. Am relatat, de curând, despre legătura creată între Mihai Fulga şi Victor Naghi, pe durata unui sfert de veac, în decursul căruia meşterul câmpulungean s-a ocupat de costumele şi şepcile directorului de la ARO. Totodată, acesta a îmbrăcat, generaţii la rând, ofiţerii Garnizoanei Câmpulung, fiindcă, în paralel cu hainele civile, a lucrat la atelierul său uniforme militare.
Croitorul muscelean, cazat cu directorul adjunct de la Textila Piteşti, iar şef de cameră era adjunctul de la Petrochimie
Printre clienţii lui Mihai Fulga, unul dintre cei mai pricepuţi croitori din Câmpulung, într-o perioadă în care funcţionau patru-cinci ateliere mari, s-au numărat doi oameni grei din uzină, în afară de Victor Naghi: secretarul de partid Nicolae Poteraşu şi directorul de la Matriţe, Nicolae Herţa. Cu siguranţă, au fost mai mulţi, dar am amintit aceste două nume, în special, pe cel al directorului FMA, pentru a face legătura cu următorul episod petrecut în urmă cu 35 de ani, la Bucureşti, unde acesta se afla internat, pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale.
Şeful secţiei de croitorie a Cooperativei „Munca Colectivă”, Mihai Fulga, a făcut parte din delegaţia argeşeană desemnată să meargă la al XII-lea Congres al Partidului Comunist Român. În afară de acesta, din partea Cooperativei, au mai participat preşedinta de la nivel judeţean şi un angajat tot de la judeţ. Înainte de a ajunge în Capitală, delegaţii argeşeni au fost convocaţi la o şedinţă la Piteşti, după care, în după-amiaza acelei zile, s-au urcat în tren, cu destinaţia Bucureşti. La cel mai important eveniment pentru PCR, au fost reprezentate toate unităţile mari din Piteşti, Petrochimia, Dacia, Textila, Argeşeana ş.a.m.d., din partea cărora participau la manifestarea condusă de preşedintele ţării directorul şi încă o persoană. Bineînţeles, şi Uzina ARO Câmpulung a avut o delegaţie trimisă la Congresul PCR.
În cele patru zile cât au stat în Capitală, delegaţii au fost cazaţi la Academia Militară. O încăpere era despărţită printr-un glasvand în două camere, una mai mică, cu două paturi, alta mai mare, cu patru paturi. În camera în care era cazat maistrul croitor Fulga, şef de cameră era directorul adjunct de la Petrochimie. Lângă patul lui situat în camera mică (cea cu două paturi) era directorul adjunct de la Textila Piteşti. „Ei nu ştiau cine sunt, că sunt un simplu croitor. Le era teamă să vorbească anumite lucruri şi, atunci, ne limitam la generalităţi.”, îşi aminteşte Mihai Fulga.
În impresionanta sală a congresului, în pavilionul de jos se aflau toţi delegaţii Bucureştiului şi printre aceştia era şi inginerul Mihai, care fusese director la Uzinele Dacia Colibaşi. Era notorie ciondăneala dintre el şi Naghi, în special, pe stadion, la meciurile de fotbal, când se întâlneau echipele celor două mari întreprinderi auto. Inclusiv la congres, Victor Naghi, aflat la etajul sălii, obişnuia să facă glume avându-l ca destinatar pe inginerul Mihai. Când îşi făcea apariţia Nicolae Ceauşescu, asistenţa adunată din toată ţara se ridica şi bătea din palme, vorba lui Mihai Fulga, de se speriau, din cauza decibelilor produşi de aplauzele sutelor de participanţi. Câmpulungeanul nu ştia cine este cel din dreapta, din stânga ori din spate. Abia în timpul aplauzelor apuca să se uite peste umăr, ca să vadă pe cine are în spate. „Întorceam capul puţin şi vedeam că acela nu bate din palme. Dar, văzând că este privit, începea să aplaude. Nu ştiai cu cine eşti.”, a continuat acesta.
Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, manifestarea a fost scurtată cu o zi. Activitatea era împărţită pe mai multe sectoare de instruire a delegaţilor, în mai multe sedii, iar câmpulungeanul, reîntors la Academie, după prima parte a programului ultimei zile de şedere în Bucureşti, şi-a zis că nu se mai duce la instruirea cu pricina, ci mai bine se odihneşte şi merge direct la maşină. În sala de mese unde era Mihai Fulga în momentul în care a hotărât să nu mai „servească” ultima activitate din program, a apărut Victor Naghi. Văzându-l pe maistru, l-a întrebat: „Nu te duci?” „Nu mă duc, tovarăşul director.” „Nu mă duc nici eu. Merg în cameră, fac un duş şi mă odihnesc.” Mai aveam două ore până la cinci, când era programată plecarea. Cât am fost la duş, a intrat unul în cameră. Ies din baie, moment în care chiar şeful camerei, directorul de la Petrochimie, a tresărit ca speriat. „Vă rog să mă scuzaţi, mă simt cam prost.” Nici el nu ştia cine sunt. Aşa de tare băgaseră frica în noi.”, ne-a relatat Mihai Fulga întâmplarea de la Bucureşti.
În timpul liber, împreună cu preşedinta Cooperativei Judeţene, a participat la diverse vizite. La un moment dat, directorul Naghi a luat-o tare pe şefa de la judeţ a lui Mihai Fulga: „Tovarăşa preşedintă, lasă omul să vină cu noi! E de-al nostru. Ce-l porţi după dumneata, ce-l interesează a cui e statuia aceea?! Omul vrea să se plimbe puţin prin Bucureşti.” La final, Victor Naghi, împreună cu secretarul de partid Nicolae Poteraşu, cu contabilul Vasile Catană şi cu alţi directori şi câţiva ingineri de la uzină, prezenţi în Capitală, a mers la spitalul în care era internat Nicolae Herţa. Astfel, Mihai Fulga a făcut drumul înapoi spre Câmpulung cu ARO-ul delegaţiei de la uzină, nu cu trenul.
“De la Comitetul Central a venit o notă, în care scria ca directorul uzinei să fie mai atent cum se comportă cu subalternii”
„N-am avut teamă de el, mărturisea Mihai Fulga. Se comporta cu inginerii într-un fel, dar dacă îi aduceai argumente…” Şi câte a lucrat pentru Naghi sau la cererea lui – haine sofisticate – însă, niciodată, directorul de la ARO n-a strâmbat din nas când a fost vorba să plătească preţul corect. Dimpotrivă, tot timpul lăsa ceva peste tariful perceput la atelierul de croitorie. Odată, Mihai Fulga a realizat uniformele pentru fanfară, costumaţii complicate, cum sunt la Curtea Regală, cu epoleţi, cu şnururi ş.a.m.d. Unii se învăţaseră să apeleze la maistrul croitor ca să le facă un favor la lucru. N-a fost, însă, cazul lui Victor Naghi.
Unul dintre cei care au votat împotrivă ca Victor Naghi să fie declarat “Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului se numără printre clienţii lui Mihai Fulga. Pe când acesta se afla, cu treburi, la atelierul său, croitorul l-a întrebat de ce s-a opus. „Naghi era un om deosebit, era adevăratul om de stânga, cum am fi vrut noi după Revoluţie. El a fost omul de care aveam nevoie. Nu sunt nostalgic după comunism, dar oameni ca el ne trebuiau. O căsuţă simplă… un trai decent… Un om care a făcut mult pentru oraş, dar noi, câmpulungenii, nu l-am apreciat. Ne-a arătat nouă, la atelier, o notă de la Comitetul Central, în care scria ca directorul uzinei să fie mai atent cum se comportă cu subalternii. Asta pentru că mai făceau unii reclamaţii. Ne spunea: „Ce, credeţi voi că sunt rudă cu Chivu Stoica? Nu suntem rude deloc. Am dat o „bombă”, cu care i-am speriat.”, sunt amintiri legate de directorul de la ARO.
Vicele UCECOM a venit ca să stingă conflictul dintre colonelul Ştefan, şeful Garnizoanei, şi şeful secţiei de croitorie
Majoritatea produselor executate la atelierul condus de Mihai Fulga erau destinate armatei, croitorii specializându-se în realizarea uniformelor militare ale ofiţerilor şi subofiţerilor. Întreaga sa activitate, de patru decenii, la „Munca Colectivă”, a avut un colaborator deosebit, un meşter bun de la Bughea de Jos, Ion Crângaru, specialist în domeniul confecţiilor pentru cadrele militare. În acest context, interlocutorul nostru ne spunea că i-a lucrat foarte mult colonelului Ştefan, comandantul Garnizoanei Câmpulung. La fel, colonelului Neagu, avansat la gradul de general. În perioada în care s-a ocupat de vestimentaţia celor de la unităţile militare, a lucrat ca la armată: cu termene stricte de respectat, cu echipe de la armată venite în control, pe partea de calitate, plus controalele de la UCECOM, forul superior Cooperativei. Era o activitate foarte bine organizată, care a adus câştiguri frumuşele, dat fiind faptul că armata a fost un client de nădejde. Încălţămintea, la fel, era produsă în cadrul secţiei de cizmărie a „Muncii Colective”. Cooperativa era o structură de producţie impresionantă, care ajunsese la 1.000 de angajaţi, pe diferite sectoare de activitate. Preşedintele Constantin Leca se bucura că unitatea era reprezentată, la evenimentele organizate de 1 Mai şi 23 August, până la înfiinţarea Combinatului de Lianţi, a treia, după ARO şi Mină, în coloana de defilare care trecea prin dreptul tribunei cu oficialii de la partid.
„Am lucrat foarte mult pentru ofiţeri. Ne aprovizionam cu materiale de la Braşov. Pentru uniformele ofiţerilor foloseam o stofă superioară celei de la uniformele subofiţerilor.”, relata maistrul Fulga. Colonelul Ştefan a fost şi cel mai tipicar dintre toţi oamenii care au îmbrăcat hainele făcute de Mihai Fulga. Acesta avea un plutonier adjutant pe nume Dobre, care avea funcţie pe la echipament. Bun croitor, el mai lucra şi acasă. Însoţit de plutonierul Dobre, colonelul Ştefan venea la probă, proba şi i se părea că materialul are câte o cută. „Mai face stofa, că şi pielea pe om face cute. Acesta avea bonuri duble. Un cupon rămânea la mine şi unul la el. El mi-l dădea când era gata costumul. Eu trebuia să facturez trimestrial. Nu aveam bonul mereu, fiindcă el nu mi-l lăsa. Lăsa, în schimb, costumul. Nu venea să-l ia. Odată, am depăşit anul.”, povestea Mihai Fulga, care s-a trezit în anul următor, în februarie, că este chemat la Cooperativă. Acolo venise o comisie de la Uniunea Judeţeană, un vicepreşedinte Chiriţă şi nişte revizori, cu scopul de a face verificări la Cooperativă.
Preşedintele Cooperativei era, pe atunci, Iana, iar sediul se afla în clădirea situată pe strada către Ciobănaşul, în prezent, degradată. Mihai Fulga a fost chemat la biroul acestuia, unde s-a întâlnit cu vicepreşedintele Chiriţă, care îl cunoştea, revizorii care îl însoţeau şi colonelul Ştefan. „Tovarăşul Fulga, te-am chemat în legătură cu conflictul cu tovarăşul colonel Ştefan, să-i rezolvăm problema.”, l-a informat vicepreşedintele Chiriţă. „Tovarăşul vicepreşedinte, uitaţi cum stau lucrurile. Nu spun că tovarăşul colonel Ştefan e cusurgiu, dar e mai pretenţios şi nu acceptă, de multe ori, să ieşim bine cu lucrările. Înaintea mea a fost tovarăşul Geantă, care a dat în primire – am minţit eu – numai pentru motivul acesta: că nu mai poate să stea la această secţie, ca să-i lucreze tovarăşului colonel”. El (n.r. colonelul Ştefan) se cam înroşise. „I-am făcut costumul, am acceptat şi retuşul, pe care l-am făcut. A venit şi cu tovarăşul plutonier Dobre şi, ultima dată, i-am spus aşa, fiindcă i se mai părea ceva colonelului: „Tovarăşul plutonier, îţi dau salariul meu de 1.500 de lei, luna asta, şi fă-i dumneata retuşul tovarăşului colonel, că eu nu i-l mai fac, fiindcă n-am ce-i face.”, a continuat relatarea maistrului.
Vicepreşedintele Chiriţă a fost pus în încurcătură, neştiind cum să împace părţile diferendului. „Costumul este la mine de un an, eu nu l-am facturat şi aici este un demers cu încasările. Eu înţeleg, rămânea costumul la mine şi îl retuşam, fiindcă l-am lucrat cu atenţie. Cui puteai să-i acorzi mai multă atenţie decât comandantului?! În definitiv, la ce pretenţii are tovarăşul colonel, care a trimis la Craiova pantoful din piciorul stâng, pe motiv că-l strânge…”, a dat înainte cu povestirea în faţa superiorilor de la Piteşti. Atunci, s-a enervat de-a binelea colonelul, care a insistat să ştie de unde are informaţia. „Uite că se aude în oraş.”, l-a lăsat acesta în suspans.
Într-un final, în semn de împăcare, colonelul Ştefan i-a predat bonul. „Tovarăşul colonel, puteţi să-l păstraţi, deoarece costumul dumneavoastră este facturat din trimestrul II al anului trecut.”, i-am spus.” Craiova era unitatea de plată a confecţiilor militare şi răspundea de mai multe judeţe, printre care şi Argeş. Reprezentanţii cooperativelor, adică preşedinţii şi şefii de secţii, erau chemaţi la negocieri de preţuri. „Comandant la Craiova era colonelul Baston. Două zile ne ţineau la această convocare. Dormeam la Casa Armatei. Prima dată, dădeau ei masa, iar, la încheierea actului, o dădeau preşedinţii de cooperative, la Casa Armatei.”, mai spunea Mihai Fulga, care, la acea întrunire, i-a povestit colonelului Baston despre isprăvile colonelului Ştefan, care obişnuia să nu predea bonurile. „Îl cunosc din Şcoala Militară. Trimite-mi bonul, că-l facturez. Când are el ceva, nici să nu mai ţii cont.”, l-a liniştit comandantul armatei craiovene. La şedinţa cu vicepreşedintele Chiriţă, Mihai Fulga i-a dezvăluit colonelului Ştefan cele discutate cu colonelul Baston: „Trimite-mi bonul, ca să-l facturez, că nu stăm în loc de tovarăşul colonel Ştefan.”, accentuându-i ofiţerului nervozitatea.
Mihai Fulga a cunoscut şi cadre militare cu care a colaborat într-o manieră total diferită. De exemplu, comandantul de la Chimie, pe nume Mureşan, venit de la Sibiu. Sau comandantul Securităţii, un ins de la Braşov, care obişnuia să intre la croitorie, în drum spre „Piatra Craiului”. „Venea plin de decoraţii. „Măi, Fulga, de ce mi-au pus ăştia toate decoraţiile acestea, ce-am făcut eu, ce-am descoperit?!”, îl întreba ofiţerul pe şeful secţiei de croitorie, care s-a aflat de nenumărate ori în postura de confident al unor oameni cu funcţii, aflaţi la conducerea instituţiilor-cheie ale oraşului.