• Ceauşescu vizitase Matriţele cu o jumătate de an înainte
În luna septembrie a anului 1976, Nicolae Ceauşescu venea în inspecţie la Fabrica de Matriţe Auto, realizată printr-un parteneriat româno-chinez. Prieteni ai poporului român, asiaticii au muncit pe brânci ca să aducă la perfecţiune ceea ce ieşea din mâna omului plaiurilor muscelene, mai puţin înzestrat de natură cu calităţi precum migala, răbdarea şi desăvârşirea lucrului făcut de chinezi. Înainte de a aduce utilajele care au plasat Fabrica de Matriţe printre cele mai moderne din Europa, în urmă cu aproape patru decenii, aceştia nu s-au lăsat până nu au corectat şi netezit toate suprafeţele construcţiei făcute de români. Cu atâta meticulozitate şi seriozitate au lucrat chinezii, pentru a le oferi muscelenilor „o mină de aur” pentru Uzina ARO, încât legenda, cât se poate de adevărată, a construcţiei Matriţelor, cu aceeaşi rigurozitate investită în edificarea unui mausoleu budist, a dăinuit până astăzi. La împlinirea a 25 de ani de la inaugurarea Fabricii de Scule şi Matriţe ARO, în anul 2001, ziariştii de la Evenimentul Muscelean au realizat un interesant interviu cu Gheorghe Ganea, unul dintre specialiştii Uzinei în acest domeniu, care a dăruit câteva decenii din viaţa sa activităţii de proiectare de matriţe, fără de care era imposibilă evoluţia fabricii câmpulungene. Fost şef de grupă Proiectare Matriţe la FSM, Gheorghe Ganea a fost omul de la planşetă, ocupat cu lucrările de concepţie a componentelor care concurau la realizarea automobilului muscelean. În decursul îndelungatei sale cariere, în primul an de activitate a fost muncitor, după care, timp de 39 de ani, a activat ca proiectant. S-a stins din viaţă pe 5 februarie 2007, dar mărturisirile sale înregistrate sunt păstrate în colecţia „E.M.”.
“România nu are nevoie de motociclete, ci de automobile”
Imediat după terminarea liceului, în anul 1947, din cauza condiţiilor social-economice de la acea vreme, Gheorghe Ganea a fost nevoit să intre rapid în câmpul muncii. Datorită faptului că făcuse practica în cadrul Uzinei, tot aici s-a şi angajat. Era perioada în care se trecuse la fabricaţia de lacăte şi vermorele, acele pompe de stropit pomii, viţa de vie, portabile sau pe roţi. „Am cerut să fiu angajat ca muncitor sau proiectant şi directorul mi-a spus că are post pentru amândouă funcţiile, dar, dacă nu ştiu ce să aleg, îmi recomandă el, adică îmi dă condiţiile. Muncitor, de la 270.000 lei, până la 40 de milioane, iar ca proiectant, numai 300.000 lei.”, relata Gheorghe Ganea, care a ales să fie muncitor, pentru că avea nevoie de bani.
În acest timp, a efectuat şi lucrări strict de atelier de ajustaj şi, mai mult, meşterul îl folosea pe tânăr şi ca să-l înlocuiască, să-i întocmească schiţe pentru nişte dispozitive mai simplificate de atelier, pe care nu le putea face Biroul de Proiectare, fiind prea aglomerat. Aceste două activităţi de-a derulat timp de un an, după care directorul l-a dus la Proiectare. Era nevoie de proiectanţi în acele vremuri, în care se realiza un produs nou. „Ca proiectant, am executat, la început, dispozitive simple, până când am ajuns la dispozitive destul de complicate: scule, verificatoare, bancuri de încercare.”, relata acesta. Activitatea de proiectare, potrivit lui Gheorghe Ganea, era destul de închegată în perioada anterioară construirii primei maşini de concepţie românească, fabricate vreodată la noi în ţară. „Până în 1957, când am făcut automobilul, am avut maşini de filat: ringuri şi flaiere. Ringurile erau nişte maşini lungi, de 16 metri, care torceau, cu 400 de fuse. O maşină tehnică, înaltă, cu un volum mare de lucru. Am încercat să facem şi nişte motociclete, le-am reuşit, dar conducerea statului a spus atunci: „România nu are nevoie de motociclete, are nevoie de automobile.” Proiectam dispozitive pentru maşinile pe care le importam din Rusia. Aveam maşini cumpărate şi trebuia dotate cu piese de schimb.”, a continuat relatarea despre anii care au precedat momentul istoric al apariţiei IMS-ului.
Trecerea de la aceste utilaje la construirea automobilului a fost mai interesantă la nivelul întreprinderii, dar, la nivelul Atelierului de Proiectare, lucrurile au fost simple, asta pentru că angajaţii din acest sector primeau desenul piesei – sculă, dispozitiv, verificator – ca să-i facă pregătirea. „Aveai desenul, trebuia să-l satisfaci.”, puncta fostul proiectant al întreprinderii.
Lui Naghi i-a pus porecla “directorul Florea”, datorită pasiunii pentru flori
Gheorghe Ganea povestea că, datorită faptului că Uzina a reunit o serie de oameni pregătiţi veniţi de la IAR Braşov, ceea ce se întâmpla în fabrică putea fi catalogat drept o continuare a unei tradiţii în proiectare, pe care o avea întreprinderea de peste Carpaţi. Graţie acestor specialişti braşoveni, în urmă cu şase decenii, şi la Câmpulung au existat condiţii pentru derularea unei activităţi de proiectare mai mult decât mulţumitoare. De altfel, „matriţele şi toate dispozitivele necesare primelor maşini au fost proiectate şi realizate la noi în Uzină.”, a continuat fostul proiectant al Uzinei. Iar IMS-ul „n-a fost o copie fidelă a GAZ-ului, ci l-a avut ca model. Făceam piese de schimb şi pentru noi, şi pentru ruşi, mai înainte, şi s-au inspirat de acolo. Dar proiectul a fost românesc. IMS 57 a fost un automobil românesc.”
Perioada finalizării IMS-ului 57 a coincis cu sosirea la Uzină a lui Victor Naghi, pe care Gheorghe Ganea şi-l amintea drept: „Un om foarte energic, care a ştiut întotdeauna ce vrea. Avea alură de conducător. Nu-i stătea nimeni în faţă.” Proiectantul l-a numit „directorul Florea”, din următorul motiv. De când a intrat în Uzină, bucureşteanului Victor Naghi nu i-a plăcut să meargă prin curtea plină cu noroi. „S-a apucat să paveze, iar asta nu era un lucru rău. Dar ceea ce m-a supărat pe mine atunci era că… în acele momente foarte grele pentru Uzină, în care nu ne îndeplineam planul, aveam multe greutăţi, el s-a apucat să planteze flori. A făcut alei, pe stânga şi pe dreapta, cu straturi de flori, apoi a înfiinţat o seră, de aceea, l-am numit „directorul Florea”.
A salvat de la concediere un proiectant bun, considerat “chiabur”
În cadrul interviului realizat în urmă cu 11 ani, Gheorghe Ganea a povestit şi care a fost primul său contact cu cel mai longeviv director al întreprinderii, Victor Naghi. „El mă cunoştea de la şedinţe că sunt Ganea, prea multe nu aveam în comun. Dar, deodată, am fost obligat să mă prezint la dânsul, să-i cer să revină asupra unei hotărâri. Apăruse un Decret naţional, 272, prin care se dădeau afară salariaţii care aveau ceva mai multă avere, aveau moşii şi posibilităţi materiale mărite faţă de marea majoritate. Erau numiţi „chiaburi” şi nominalizaţi pentru a fi daţi afară. Printre aceşti „chiaburi” era şi un tânăr din serviciul nostru, de loc aproape din Nordul Ardealului, venit de la şcoală şi repartizat la Uzina noastră. Şi eu l-am primit, l-am format bine într-o anumită specialitate de proiectare şi, pentru că se căsătorise cu fiica unui bogătaş din Voineşti, s-a decis să fie dat afară. Or pentru serviciul nostru era o mare pierdere, pentru că, chiar dacă aveam vreo 30 de oameni în efectivul serviciului, numai vreo cinci-şase erau proiectanţi de concepţie. Ceilalţi erau desenatori, mulţi la număr, dar fără putere de concepţie. M-am dus şi i-am explicat directorului că ne ia un om pregătit, cu sudoare, cu cheltuială mare, şi nu mai putem să ne facem planul de proiectare fără un asemenea om. Era o pierdere mare.”
Atunci, Naghi i-a spus lui Gheorghe Ganea că nu-i aparţine lui hotărârea – fiindcă abia fusese pus în funcţia de director – şi că fusese luată la recomandarea Serviciului de Cadre şi a secretarului de partid. „Mai târziu, am aflat că el fusese pus pe lista asta şi pentru că era vecin de domiciliu cu secretarul de partid şi soţiile nu se prea înţelegeau.”, a completat acesta. Cum colegul lui Gheorghe Ganea se încadra, din punct de vedere material, în categoria „chiaburilor”, secretarul de partid avea, totuşi, o motivaţie să-l includă pe lista concediaţilor. „Directorul mi-a spus că n-are puterea să hotărască, fiindcă este nou venit, dar mi-a propus să mergem la Raionul de Partid, ca să-mi susţin acolo teza, fiindcă am sprijinul lui. „Tu vorbeşti – mi-a spus Naghi – eu doar te susţin.” Şi am găsit înţelegere la primul secretar raional, i-am explicat că noi nu putem face maşini fără oameni pregătiţi, că noi toţi de aici n-am avut tradiţie, am fost agricultori, pădurari, mineri, păstori şi ne-am apucat să facem tehnică. Or după ce ne instruim, trebuie să ne batem joc de munca noastră?! Nu se poate! Primul secretar m-a înţeles şi băiatul a rămas pe loc.”, a povestit, la timpul respectiv, Gheorghe Ganea cum a reuşit să salveze şi să păstreze un proiectant bun la fabrică.
După acest moment, directorul Victor Naghi a venit la Serviciul de Proiectare, ca să spună: „Uite, vi l-am adus înapoi pe omul pe care vi-l luam, pentru că Ganea mi-a spus că, deşi sunteţi 30, numai cinci sunteţi de concepţie. Aşa e?” Indiferent că le-a convenit sau nu, oamenii au recunoscut că aşa era.
Contract cu italienii pentru proiectarea tehnologiei şi a matriţelor caroseriei de ARO
În vederea fabricării maşinilor cu caroserie integrală, cei de la Uzină au fost obligaţi să comande în Italia partea superioară a vehiculului, fapt care n-a depins de fabrică, ci a fost impus de minister. În acest scop, inginerul Nicolae Herţa a fost trimis la nişte cursuri de specializare, după care s-a încheiat un contract cu italienii, ca să proiecteze pentru musceleni tehnologia şi matriţele, chiar să le execute, lucru care s-a întâmplat. „Ni le-au dat gata, au fost aduse la Uzină, s-au probat, au mers, cu mici retuşuri, nepotriviri. Unele dintre ele mergeau perfect în Italia pe presele lor, dar nu mergeau la noi, pentru că o presă, poate, avea o mică deviaţie, nu era paralelism între berbec şi masă. Meşterii lor, pe loc, le adaptau maşinilor noastre.”, a continuat Gheorghe Ganea, care a fost şi el trimis în Italia ulterior.
Italienii, după ce le-au proiectat, le-au expediat, la pachet, românilor, ca să le avizeze din punctul de vedere al aplicării pe prese, deşi ai noştri le dăduseră releveele (dimensiunea presei, ca să poată să se conjuge). „Totuşi, pentru siguranţă, ei au spus că, poate, le-a scăpat ceva şi, atunci, să le avizăm noi. Eu, personal, am avut sarcina de avizare, urmată de o contraavizare din partea şefului meu, inginerul Herţa, care a fost întemeietorul Fabricii de Matriţe.”, afirma Gheorghe Ganea. După avizarea dată de Uzină, specialiştii musceleni s-au întors în Italia, pentru a-şi susţine punctele de vedere, întrucât au existat nişte observaţii legate de nepotriviri şi nişte cereri de corelare cu presele întreprinderii. Italienii şi le-au însuşit, dar a existat, totuşi, o neconcordanţă. „Eu am studiat foarte atent releveele preselor şi am constatat că una dintre matriţele proiectate de ei pe presa cu dublu efect are o incompatibilitate undeva. Acolo se întrepătrund nişte curse ale berbecului şi ale berbecului de presare. Unul merge mai repede, altul mai încet şi, la un moment dat, dacă nu eşti atent, loveşte ceva undeva. Eu am explicat asta aici, în România, dumnealor au zis că au înţeles, am explicat-o şi în Italia, prin translator. Şi dacă nu s-a tradus bine, ei au spus: „Am înţeles că aveţi observaţii, noi suntem foarte atenţi, chiar dacă nu înţelegem bine ce ne spuneţi.” Au fost aşa de atenţi, încât în România n-a mers. Şi au trimis repede cu avionul nişte muncitori, cu nişte piese, cu o soluţie de remediere. Asta s-a întâmplat rapid, în câteva zile. Ei avut şi măsuri ca, în cazul în care este o greşeală acolo, să poată s-o repare repede.”, a continuat relatarea fostului proiectant.
Nicolae Ceauşescu a venit la FSM în septembrie 1976
„După ce ne-au executat matriţele acestea, ne-am dat seama că şi noi putem să le facem. Am primit colaborare la turnătorii, am făcut şi noi modele de polistiren expandat, materialul acesta care se modelează foarte uşor. Una este să faci un model din lemn, să dureze săptămâni şi luni, şi alta este să-l faci din polistiren, în câteva zile. Am fost dotaţi cu maşini-unelte de gabarit mare pentru matriţe mari.”, ne-a împărtăşit Gheorghe Ganea din amintirile sale.
După cum se ştie, FSM a fost realizată cu sprijinul chinezilor, care le-au dat muscelenilor utilaje şi de presare, şi de prelucrare. Adică maşini-unelte de prelucrat matriţa şi maşini-unelte pentru lucrat matriţa – prese. „Din prietenie cu chinezii, ei ne-au ajutat să facem Fabrica de Matriţe, pentru ca produsul să-l realizăm noi. În 1976, am fost aduşi de la Biroul de Proiectare de sus (n.r. din Uzină), la Fabrica de Matriţe, ca să facem ordine, curăţenie, fiindcă venea în vizită preşedintele ţării. Atunci se dădea în folosinţă, căci el nu venea oricând. A fost în inspecţie, să vadă realizarea. Asta se întâmpla în septembrie 1976.”
Proiectarea pentru Matriţerie s-a mutat în sediul nou de la Matriţe în martie 1977. Aproximativ 20 de proiectanţi pregătiţi în acest domeniu au fost transferaţi la FSM, rămânând la ARO, pentru Sculăria Uzinei, proiectanţii de scule, dispozitive, verificatoare. Mai târziu, s-au construit la Matriţe Sculăria, Maşini-Unelte, Modelăria. Primul director şi fondatorul FSM a fost Nicolae Herţa, care, după ce a urmat cursul de specializare în Italia, a avut sarcina exclusivă de întemeiere a Fabricii de Matriţe.