-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Inginerul Pavel Duţan, de la fotbalist la Sportul Studenţesc, la director la FMC

În momentul în care inginerul Pavel Duţan a fost angajat la secţia de produse metalice, care lucra pentru ARO şi Dacia – viitoarea Fabrică de Piese şi Subansamble Auto, cum s-a numit mult mai târziu – această subsidiară îşi desfăşura activitatea ca parte componentă a Industriei Locale. Dintr-un ordin al lui Nicolae Ceauşescu, în 1977, s-a hotărât ca fiecare secţie şi atelier axate pe o astfel de producţie, cum era Metalurgia Câmpulung, să treacă în subordinea unităţii mari. Hotărârea s-a aplicat, evident, şi la noi şi, astfel, secţia a ieşit din structura Industriei locale, depinzând direct de Uzina ARO. Parcursul profesional al inginerului Duţan a cunoscut mai multe treceri dintr-o parte într-alta, de la FMC la ARO şi invers. Iniţial, a fost şef de secţie la această fabrică anexă a uzinei, apoi, în 1982, în ultimele trei luni dinaintea pensionării lui Victor Naghi, a fost mutat la ARO, la Pregătirea Fabricaţiei, în subordinea inginerului Gheorghe Voinescu. După plecarea lui Naghi, s-a întors la fabrică, dar nu ca şef de secţie, ci ca responsabil de relaţia cu ARO şi Dacia. Alte repere din biografia sa: a fost şef al Serviciului Producţie la ARO şi, după doi ani, în 1986, a devenit director la FMC.

După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Întreprinderea Didactică Bucureşti

Pavel Duţan este câmpulungean get-beget, născut în vecinătatea Uzinei ARO, pe 9 aprilie 1944. Între 1958-1961, a urmat Şcoala Profesională, specializarea mecanic auto. În anul absolvirii, s-a şi angajat la fabrică, deoarece era o clauză stipulată în contractul încheiat între Şcoala Profesională şi elevul care îşi asuma obligaţia ca, la încheierea studiilor, să lucreze la întreprindere. Încălcarea acestui angajament ducea la imputarea tuturor cheltuielilor suportate pentru şcolarizarea tânărului: echipament, masă la cantină ş.a.m.d. Toate costurile facilităţilor care i se asigurau gratuit elevului trebuia returnate şcolii, în caz că opta să se angajeze în altă parte. La început, s-a angajat la Secţia Transmisii, Punţi, Diferenţiale, unde a lucrat timp de un an, după care, cu acceptul său, a fost transferat la un Atelier de Lăcătuşerie – Reparaţii Maşini Unelte. În 1962, Pavel Duţan a fost admis la Liceul „Dinicu Golescu”, singura unitate de învăţământ, la acea vreme, în Câmpulung, unde tinerii îşi puteau completa pregătirea la seral.
N-a putut să se înscrie imediat după absolvirea Şcolii Profesionale, deoarece era în vigoare o lege, potrivit căreia, ca să fii acceptat la cursurile serale, trebuia să ai minimum un an de vechime în câmpul muncii. După ce a acumulat vechimea cerută, a intrat la liceu, unde a studiat în paralel cu munca la uzină, până în 1966. Tot în acel an, a susţinut examenul de admitere la Institutul Politehnic Bucureşti. „Am intrat la Facultatea T.C.M. – se numea atunci – Secţia Mecanică Fină. Când am trecut din anul II în anul III, Secţia de Mecanică Fină s-a transferat de la Facultatea T.C.M. la Facultatea de Mecanică.”, este schimbarea produsă în cadrul Institutului Politehnic. Pavel Duţan a absolvit cursurile superioare în anul 1971 şi a primit repartiţie la Întreprinderea Didactică Bucureşti, care era, de fapt, un Institut de Proiectări de Aparate de Măsură şi Control. Aici şi-a desfăşurat activitatea din septembrie 1971, până în februarie 1972, când i-a sosit ordinul de satisfacere a stagiului militar.
A plecat în armată la Şcoala de Ofiţeri în rezervă, la Lipova, liberându-se în august 1972, când trebuia să se prezinte la post, la Întreprinderea Didactică, unde era angajat.

Antrenorii Sportului Studenţesc au pus ochii pe tânărul care evolua la Flacăra Roşie, al cărui nume era mereu în ziar

Şi cu angajarea la această unitate este o întreagă poveste. În timpul facultăţii, Pavel Duţan a făcut sport. „Şi la Câmpulung, în cei patru-cinci ani lucraţi la uzină, am jucat fotbal la echipa lui ARO. Aici am avut un antrenor, care, la Bucureşti, antrena Flacăra Roşie. A auzit că eu am intrat la facultate şi venea în fiecare zi şi mă aştepta la câte un cămin din Regie, unde ştia că sunt căminele de la Politehnică. Şi m-a găsit. Mi-a explicat să mă duc la Flacăra Roşie, că nu vin la antrenament, doar duminica, la meciuri… m-a convins până la urmă.”, ne-a povestit Pavel Duţan cum a ajuns să evolueze în echipa din Divizia C. Rezultatele meciurilor şi numele marcatorilor golurilor apăreau în fiecare ediţie de marţi a ziarului „Sportul”. Cum înscria des, numele lui Pavel Duţan era mereu în ziar.
Antrenorii de la Sportul Studenţesc au fost sesizaţi că un student în anul I la Politehnică joacă foarte bine la Flacăra Roşie. Aceştia l-au căutat şi i-au propus să se mute la Sportul Studenţesc. Câmpulungeanul a acceptat propunerea şi a făcut în paralel şi facultate, şi fotbal, jucând la Sportul Studenţesc. În vara anului 1970, pe când trecea din anul IV în anul V, s-a desfăşurat un Campionat European cu echipele naţionale studenţeşti, campionat desfăşurat în Iugoslavia. „Erau patru-cinci echipe de Divizia A în ţară, Universitatea Cluj, Politehnica Timişoara, Iaşi-ul, care aveau echipe mari. Noi eram în Divizia B. Echipa naţională s-a făcut pe „scheletul” Universităţii Cluj şi din Divizia B ne-au luat doar pe mine şi pe portar, care era tot de la Sportul.”, ne-a povestit Pavel Duţan.
Participarea musceleanului la Campionatul European n-a trecut neobservată de conducerea FC Argeş, care a aflat că Pavel Duţan este argeşean. Prin urmare, au luat legătura cu cei de la Sportul Studenţesc, în ideea de a-i da „dezlegare” tânărului să joace la FC Argeş. Nu se poate, a spus conducerea clubului bucureştean, fiindcă studentul trece în anul V, mai are un an de şcoală. Şi mai era un motiv: Sportul Studenţesc îşi propusese să acceadă în Divizia A. Atunci, s-a făcut o înţelegere între clubul de fotbal din Bucureşti şi cel de la Piteşti, înţelegere potrivit căreia dacă Sportul nu intră în A, în vara anului următor (1971), îi dă voie lui Pavel Duţan să vină în Argeş. Sportul Studenţesc n-a reuşit admiterea în Divizia A, cum îşi propusese, şi, în vara următoare, musceleanul s-a trezit că trebuie să se prezinte la post.

Printr-o intervenţie la Ministerul Învăţământului, a fost transferat de la Bucureşti la Câmpulung

Conducerea clubului şi antrenorii l-au anunţat că este liber să plece la Piteşti. A venit la FC Argeş, unde a stat două luni, şi a participat din nou la un turneu în Iugoslavia, care a durat trei săptămâni. Cum, în prima etapă, n-a fost băgat să joace, fiind trecut la tineret, la fel, n-a fost băgat nici în a doua etapă, a plecat. N-a plecat cu acordul conducerii FC Argeş, ci, pur şi simplu, a părăsit Piteştiul, fără să ceară voie nimănui. A venit la Câmpulung, şi-a făcut bagajul şi s-a întors la Bucureşti.
După cele şase luni de armată, a avut parte de o surpriză de proporţii. Şefii de la FC Argeş au luat legătura cu directorul Întreprinderii Didactice, care i-a acordat transferul în Argeş, după ce a fost informat că absolventul va juca la Piteşti. „Nu vă mai pot angaja. V-am dat transferul şi cartea de muncă.”, i-a explicat directorul lui Pavel Duţan pus într-o mare încurcătură. Iniţial, acesta a fost motivul pe care i l-a servit directorul de la Didactica, de unde fusese luat în armată şi unde, de altfel, se şi întorcea.   
A venit la Câmpulung, neştiind ce să facă. „Puteam să merg la Piteşti, dar nu aveam serviciu. Dar eram obligat să mă duc înapoi, fiindcă nu făcusem trei ani la Didactica. Între timp, vin cei de la Câmpulung, unde secretar II de partid era Nicolae Poteraşu, împreună cu Daschievici. Unul era pe probleme speciale, celălalt pe economie. …Să mă întorc la Câmpulung. Atunci, m-am hotărât că îmi iau transferul şi vin la Câmpulung. M-am dus tot la Întreprinderea Didactică, însă n-au vrut să-mi dea drumul.”, asta deşi, iniţial, i-au comunicat că este transferat.  
Cei de la Câmpulung au aplicat altă stratagemă, după două încercări în care au bătut degeaba drumul la Bucureşti, găsind pe cineva, o verişoară a ministrului Învăţământului. Întreprinderea Didactică funcţiona în cadrul Ministerului Învăţământului. Într-o dimineaţă, pe la ora şase, Pavel Duţan s-a trezit acasă cu maşina de la partid, un ARO roşu. „Domnul Poteraşu m-a trimis să vă iau şi să vă duc la Bucureşti, cu o doamnă de aici.”, i-a comunicat şoferul. La Ministerul Învăţământului, a fost preluată de şeful de cabinet al ministrului numai verişoara acestuia. Doamna i-a expus ministrului cazul inginerului absolvent de facultate, reîntors din armată, care a lucrat la Didactica, al cărei director nu voia să-i permită plecarea la Câmpulung. Ministrul Învăţământului l-a sunat pe director, care a justificat astfel refuzul de a-i semna transferul: era absolvent de Mecanică Fină, iar unitatea avea nevoie de asftel de ingineri pentru proiecte de aparatură de măsură şi control, chiar în specializarea lui Pavel Duţan. „N-avem niciun astfel de inginer, am primit şi noi unul şi să-i dăm drumul?”, s-a plâns directorul de la Didactica ministrului Învăţământului. „Noi ne ocupăm de repartiţii, de pregătire, de ce nu mi-ai cerut? Vrei cinci, cinci îţi dau de la Mecanică Fină!”, l-a dojenit ministrul. Odată clarificate aceste lucruri, existând intervenţia ministrului, transferul lui Pavel Duţan a fost acceptat. „Ei au zis că au predat cartea de muncă, dar n-o dăduseră. Până am ajuns noi de la minister la Întreprinderea Didactică, şeful de Personal completase cartea de muncă, făcuse nota de transfer, toate actele erau în regulă. Plecat am fost şi am venit la Câmpulung.”

Ca să-i asigure locuinţa dorită, Nicolae Poteraşu a dat, la schimb, Miliţiei două apartamente în Vişoi pentru cel din centru

În momentul sosirii la Câmpulung, Pavel Duţan i-a cerut lui Nicolae Poteraşu să-i respecte următoarele două pretenţii. „Nu cer bani, cum fac alţi fotbalişti, căci aici am crescut, aici am lucrat şi aici m-am format. Dar vreau să nu-mi daţi serviciu la ARO, ci la altă unitate din oraş.” Aceasta a fost prima condiţie pusă de Pavel Duţan.
Cea de-a doua, fiindcă avea 27 de ani şi voia să-şi întemeieze o familie, a fost să beneficieze de un apartament. Ambele cerinţe ale sale au fost acceptate de Nicolae Poteraşu. Loc de muncă a primit la Fabrica Mixtă de Industrie Locală şi i s-a repartizat şi un apartament în blocul 3 din centru. Cum a primit locuinţa din care se mutase un ofiţer de Miliţie, trimis cu serviciul la Târgovişte, este iarăşi o poveste interesantă. Astfel, după ce s-a eliberat acel apartament despre care Pavel Duţan a aflat că este disponibil, l-a anunţat pe Nicolae Poteraşu, care, la rândul său, a sunat la I.G.O., în subordinea căreia se afla fondul locativ, şi a cerut să i se încheie contract de închiriere tânărului inginer.
Însă intrarea sa în locuinţă a stârnit reacţia şefului Miliţiei, instituţie la dispoziţia căreia trebuia să rămână locuinţa, pentru a fi alocată altui angajat. Cadrele militare, Miliţie, Securitate aveau un anumit regim de locuit, putând fi mutaţi oricând, în orice colţ al ţării. Din acest motiv, oraşul era obligat să le asigure locuinţe. Pentru ofiţerii săi, Miliţia avea un număr de apartamente şi, când se elibera unul prin plecarea chiriaşului, era cazat tot un angajat al instituţiei în spaţiul respectiv. „Cum i-a luat Poteraşu apartamentul? L-a chemat la el pe comandantul Miliţiei şi i-a spus că a aflat de mutarea ofiţerului la Târgovişte. „Îţi iau apartamentul acesta, dar îţi dau două în Vişoi. Eşti de acord?”, l-a întrebat. În prima fază, comandantul a fost de acord, câştigând încă o locuinţă şi rezolvând problema locativă a două persoane.”, a continuat relatarea lui Pavel Duţan.
După o perioadă de câteva luni, în Miliţie s-a împrăştiat o vorbă, cum că şeful instituţiei ar fi nemulţumit că Poteraşu i-a luat apartamentul şi i l-a dat „unui fotbalist”. Intriga a ajuns şi la urechile secretarului de partid, pe care nu l-a deranjat atât faptul că l-a acuzat că i-a luat locuinţa centrală, cât faptul că i-a dat-o „unui fotbalist”. Ca să lămurească inconvenientul, l-a mai chemat o dată pe şeful Miliţiei. „N-am stabilit amândoi că-ţi dau două în schimb? Ai fost de acord? Ţi le-am dat? De ce discuţi atunci? Să ştii un lucru: nu i l-am dat unui fotbalist. I l-am dat unui tânăr inginer, care a venit în oraşul nostru.”, s-a „răcorit” în faţa comandantului Nicolae Poteraşu, care avea o mare influenţă la nivel de oraş, fiind responsabil de Miliţie, Securitate ş.a.m.d. Locuinţa a păstrat-o până când s-a construit „blocul rechinilor”, unde i s-a repartizat, de către uzină, apartamentul în care stă şi astăzi.

La un an de la angajare, a ajuns şef al secţiei de produse metalice a Industriei Locale, care lucra pentru ARO şi Dacia

La Industria Locală, regimul de lucru era diferit de cel de la ARO. Pentru început, a fost angajat pe un post de dispecer de producţie, din partea fabricii, fiind răspunzător de secţiile în care se realizau produsele metalice. Industria Locală reunea o sumedenie de activităţi: ţapiţerie, croitorie, var, cărămidă, sucuri-sifoane, piatra de Albeşti, morile, etc. Aceleiaşi fabrici mixte îi aparţinea o secţie mare de produse metalice, care lucra pentru ARO şi Dacia eşapamente, rezervoare şi altele. S-a întâmplat ca şeful de secţie, fratele altui secretar II de partid de la oraş, să comită o greşeală de disciplină. Oamenii l-au reclamat şi la întreprindere, şi la Miliţie. Secretarul II l-a chemat pe directorul unităţii respective şi i-a propus ca fratele său să fie mutat în uzină, sub pretextul că litigiul se va stinge de la sine, oamenii văzând că nu mai e. Şi aşa s-a întâmplat: şeful de secţie a fost transferat în uzină, iar postul său a rămas liber.
Pavel Duţan venise de un an, când a fost chemat de director, care l-a anunţat că intenţionează să-l numească şef de secţie. Însă nu îndeplinea condiţia de a fi membru de partid, neavând o vechime de trei ani în unitate. Totuşi, i s-au delegat atribuţiile unui şef de secţie – să se ocupe de plan, de producţie, de incendii, accidente, gestiune – fără salariul cuvenit, nefiind numit în funcţia respectivă. Pentru sarcinile suplimentare, lunar, era recompensat cu o primă, în completarea retribuţiei, ajungând să încaseze remuneraţia unui şef de secţie. Astfel, printr-o decizie internă a directorului fabricii, inginerul Pavel Duţan a desfăşurat o activitate de conducere, fiind numit oficial în această funcţie la împlinirea termenului de trei ani, când a primit carnetul de membru de partid.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!