În ’77, în timpul unei vizite pe care Nicolae Ceauşescu a întreprins-o în ţară, a văzut mai multe barăci grupate într-o unitate de produse metalice, cum era cea de la Câmpulung, şi câţiva muncitori lucrând în curte. A întrebat ce este acolo şi i s-a răspuns că este un atelier al unei fabrici de industrie locală. Cum se poate aşa ceva?, s-a mirat preşedintele, contrariat că, pe plan local, nu există o unitate mare, dotată corespunzător, care să asigure fabricaţia produselor respective. Secţia de la Câmpulung, după cum am punctat în ediţia trecută, lucra pentru ARO şi Dacia diverse componente metalice. Atunci, Ceauşescu a cerut ca fiecare secţie şi atelier, în funcţie de specificul activităţii, să treacă în subordinea fabricii pentru care executa produse sau presta servicii. Hotărârea luată la nivel central s-a aplicat şi la Câmpulung, astfel că secţia a devenit parte a Uzinei Mecanice Muscel. Mina de la Boteni, care era tot a Industriei Locale, a fost transferată Întreprinderii Miniere, iar Fabrica de Mobilă a devenit independentă. Fabrica Mixtă de Industrie Locală a rămas, după divizare, cu câteva unităţi: sucuri-sifoane, cărămida, morile. Înainte de a se construi clădirea Fabricii de Piese şi Subansamble Auto, pe şoseaua de centură a oraşului, atelierele au funcţionat în spatele Clubului ARO, vizavi de I.G.O., care tot în centru era amplasată. Ulterior, a fost ridicată secţia nouă, iar sediul administrativ al fabricii funcţiona în clădirea situată lângă Biserica Domnească.
Naghi nu s-a lăsat până nu l-a adus de la FMC la uzină
Continuăm relatarea ascensiunii profesionale a inginerului Pavel Duţan din punctul în care secţia de produse metalice, pe care o conducea, a devenit anexă a lui ARO. La uzină funcţiona un sistem C.O.M.-ist de şedinţe, în care se întruneau directorii fabricii, şefii de servicii şi de secţii. În fiecare zi, câte unul, prin rotaţie, îndeplinea rolul de C.O.M.-ist. De la ora trei şi jumătate, când se încheia programul, până a doua zi de dimineaţă, la şapte, era obligat să rămână la schimburile II şi III ca să supravegheze întreprinderea, să intervină în problemele de producţie şi să aducă oameni, dacă era nevoie. Într-o astfel de împrejurare, inginerul Duţan a avut un control la secţia sa. O practică a acelor vremuri era ca persoana care efectua controlul să se folosească de acest pretext ca „să-şi facă vânt” de la uzină. C.O.M.-istul lua maşina de serviciu, se ducea acasă, mânca liniştit, după care „hai să fac şi un control” în secţiile fabricii mari, ca să-şi justifice plecarea. Sau invers, făcea controlul, după care urmau masa şi repaosul acasă.
În timpul verificării la secţia la care era şef inginerul Pavel Duţan s-au găsit câteva aşa-zise nereguli. Dimineaţa, când a venit la serviciu interlocutorul nostru, a fost aşteptat de maistrul de la schimbul III, ca să-i dea raportul. Asta se întâmpla tot timpul, nu doar cu ocazia controlului de la uzină. Cele petrecute în tura de noapte erau consemnate şi într-un registru, în afara raportării pe care o făcea şefului de secţie. „Nu mi-a spus nimic. A plecat acasă, fiindcă fusese schimbul III, şi m-am trezit cu un telefon de la Stănoiu, un fel de sociolog pe la uzină, care îndeplinea sarcinile primite de la director.”, ne-a relatat inginerul Duţan. La conducerea uzinei era Victor Naghi. Stănoiu l-a anunţat pe Pavel Duţan să se prezinte la şedinţa C.O.M. Fără să bănuiască de ce-l cheamă Naghi la raport, acesta s-a conformat. „M-am urcat în maşină şi m-am dus la uzină. C.O.M.-ul începuse (era lângă cabinetul directorului), aşa că am mers la secretar, care l-a scos pe Stănoiu din şedinţă.”, îşi aminteşte fiecare secvenţă a acelei zile, care i-a rămas întipărită în memorie nu într-un mod prea plăcut.
Aşa a aflat Pavel Duţan de controlul întreprins de C.O.M.-ist, care s-a lăsat cu un raport, din care reieşeau tot soiul de disfuncţionalităţi de genul „liţă pusă în loc de patroane, piese nearanjate, pe jos”, etc. Au intrat împreună în sala şedinţei şi Naghi l-a luat în primire pe şeful de secţie, unde, cu o noapte înainte, fuseseră găsite inadvertenţe în activitate, conform raportului. „Văd că eşti tânăr – a continuat Victor Naghi – de data asta, te iert. Dar, cu prima ocazie când te chem la mine cu astfel de probleme, să ştii că te mut în uzină.”
Supărat, s-a întors la secţie şi l-a chemat de acasă pe maistrul Tache Dumitrescu. „Mi-a jurat că nu scrie nimic şi am zis că nu mai e cazul să vă spun.”, s-a scuzat omul. Naghi avea printre oamenii lui un inginer foarte bun la Vopsitorie, pe nume Klein. Tot în acea zi, directorul i-a chemat pe Klein şi pe Stănoiu, care făcea programarea C.O.M.-iştilor. Acestuia din urmă Naghi i-a cerut să-l pună pe inginerul de la Vopsitorie în locul C.O.M.-istului care era de serviciu în ziua respectivă. Sarcina lui Klein a fost să vină în control la FMC, cu ordin clar de a găsi ce era în neregulă. A doua zi, de dimineaţă, când Pavel Duţan a venit la serviciu, maistrul Tache l-a informat despre sosirea inginerului Klein, care „n-a găsit cine ştie ce”. Asta pentru că, după „muştruluiala” lui Naghi, Pavel Duţan a oprit lucrul şi i-a pus pe oameni la curăţenie în toată secţia. Muncitorii au făcut ordine cât s-a putut face într-o singură zi şi evident că în ditamai hala au mai rămas lucruri de îndreptat. Plus ce s-a adăugat de la schimburile II şi III, aşa că inginerul Klein a găsit cu ce să-i „delecteze” urechile lui Naghi.
La scurt timp… telefon de la uzină. Era Stănoiu, care îl chema din nou pe şeful de secţie la Naghi. „Ţi-am spus că, a doua oară, te mut în uzină. De mâine dimineaţă, eşti la uzină!”, a decretat directorul. Pavel Duţan s-a simţit nedreptăţit, fiindcă, la un control care s-ar fi întreprins în orice secţie a uzinei, s-ar fi găsit de trei ori mai multe nereguli decât la el. „Nu ştim că nu sunt patroane, fiindcă n-aduce Aprovizionarea, şi, ca să lucrăm, punem liţă la tablouri?! Numai la mine se întâmplă asta?”, s-a amărât degeaba, fiindcă a rămas ca Naghi.
Nicu Bădescu i l-a recomandat lui Giuvelcă pentru funcţia de şef al Serviciului Producţie
La uzină, Pavel Duţan era cunoscut de ingineri şi de şefii de secţii, fiindcă lucra mână în mână cu aceştia. Unul dintre ei era inginerul Gheorghe Voinescu, şeful Serviciului Pregătirea Fabricaţiei. La C.O.M.-ul din acea dimineaţă, când Naghi i-a pecetluit soarta, a fost şi el prezent. „Daţi-mi-l mie pe Duţan.”, i-a cerut Voinescu directorului, care a fost de acord. Din februarie, până în mai 1982, a durat această schimbare a locului de muncă, situaţia anterioară fiind restabilită prin pensionarea lui Victor Naghi. Cum a plecat directorul, Pavel Duţan a mers la Nicolae Poteraşu, care, de la oraş, ajunsese secretar de partid la nivel de uzină. „L-a chemat pe cel de la Personal şi i-a spus: „Nea Lică Ţenţiu, fă-i transferul la FMC!” Şi, astfel, s-a transferat, dar nu pe vechiul post de şef de secţie, ci a rămas la fabrică responsabil de relaţia cu ARO şi Dacia. „În această situaţie, mă duceam la toate şedinţele de producţie de la uzină din partea fabricii. Şedinţele se ţineau de către şeful Serviciului Producţie, care, la acea vreme, era inginerul Buta şi participa şi directorul tehnic. Atunci, director tehnic era inginerul Nicolae Bădescu.”
Acesta din urmă l-a remarcat pe Pavel Duţan, care se implica, din poziţia sa, în rezolvarea problemelor de producţie. La un moment dat, Nicu Bădescu i-a propus interlocutorului nostru să preia funcţia de şef al Serviciului Producţie. „Era greu, ca şef al Serviciului Producţie, răspundeai de toată producţia, la toate secţiile, de la un capăt la celălalt. La o săptămână de când am avut această discuţie, inginerul Bădescu a plecat în Grecia. A apucat să-i spună lui Giuvelcă: „Am vorbit cu Duţan şi-l punem pe el şef la Serviciul Producţie.” În Grecia s-a întâmplat nenorocirea în care şi-a pierdut viaţa.” Ion Giuvelcă a ţinut cont de recomandarea directorului tehnic dispărut tragic într-un accident şi l-a instalat în funcţie pe Pavel Duţan, care a ocupat această poziţie în cadrul Întreprinderii ARO timp de doi ani.
Cu 40 de mecanici, a încărcat, în 24 de ore, 1.205 maşini pe vas, cu destinaţia China
Pavel Duţan s-a numărat printre cei care au fost trimişi, în luna decembrie, în Portul Constanţa, cu 40 de muncitori mecanici, la încărcatul maşinilor pe vas. „Autoturismele noastre erau adunate în parc, iar noi le trimiteam cum le terminam. De exemplu, cele expediate în decembrie erau ultimul lot, ca să se ajungă la numărul total de 5.000 de maşini contractate, restul fiind livrate în timpul anului. Noi ce am lucrat în septembrie, octombrie, noiembrie s-a trimis în port. Şi, astfel, s-au adunat în jur de 1.300 de maşini în port.”, relata Pavel Duţan. Cu un an înainte fusese inginerul Dobre. „El îmi povestea: „Ce am păţit eu anul trecut! Am prins şi Crăciunul, şi Revelionul acolo, că n-am putut să le încărcăm. Vezi să nu păţeşti la fel, fiindcă nu poţi să pleci până când nu sunt toate pe vas. Plus că se impută staţionarea vaporului! O să vezi ce vapor e! Cât un oraş!” M-am speriat un pic.” Muncitorii plecaseră cu autobuzul cu o zi înainte, iar Pavel Duţan i-a urmat, a doua zi, cu un ARO 244. În dimineaţa următoare, i-a adunat în port, unde erau maşinile. „De la uzină s-au trimis bujii şi cisterne de benzină. Ştiam că maşinile trebuie completate cu benzină şi bujii… pentru că auzisem de la alţii: „Vezi că nu mai pornesc şi n-ai ce să le faci.”
Pavel Duţan le-a cerut oamenilor să pună benzina şi să schimbe bujiile cu cele noi, după care să încerce să pornească. Aşa au pornit toate, se parcurgea un traseu până la vapor, erau urcate, băgate la locul lor şi securizate cu închizători, care le împiedica mişcarea în timpul călătoriei. „Vasul avea şase etaje sub apă şi opt deasupra. M-am dus la un etaj deasupra, unde erau camioane din RDG. Pe fiecare etaj era marfa din câte o ţară. Le-am spus oamenilor, ca să nu avem probleme şi să ne prindă Crăciunul în port, plus că plătea ţara staţionarea vaporului: „Nu avem noapte, nu avem zi! Începem acum şi lucrăm până terminăm de încărcat.” Am început la nouă, am cărat toată ziua şi toată noaptea, până a doua zi, la nouă-zece. Am încărcat 1.205 maşini, 5 fiind în plus, ca să „închidem” 5.000, cât prevedea contractul. Ţin minte că a sunat directorul de la uzină, ca să mă întrebe ce-am făcut. Am încărcat, am terminat.”, ne-a povestit inginerul Duţan acel episod memorabil.
Giuvelcă s-a legat de defectele scaunelor fabricate la FPSA
În acest răstimp în care naratorul nostru a fost mutat într-un post de conducere la uzină, s-a schimbat şi directorul la FMC. În locul lui Alexe, fusese numit Strafalogea, un inginer adus de la ARO, care n-a zăbovit cine ştie ce la şefia fabricii. În momentul în care postul acestuia s-a eliberat, director la FMC a devenit, în 1986, Pavel Duţan, funcţie pe care a păstrat-o până în cel de-al doilea mandat al lui Ion Giuvelcă. „El m-a numit şi tot el m-a schimbat. Nu mi-a plăcut cum a procedat Giuvelcă, a fost mai ceva decât Naghi. Şedinţele de producţie le aveam la ora nouă şi participa inginerul Voinescu. Într-o zi, la ora nouă şi un sfert, ne trezim că toţi directorii erau acolo… şedinţă în biroul şefului Secţiei 26 Montaj. A apărut Giuvelcă şi l-a chemat pe unul. Acesta i-a adus un scaun şi l-a pus pe masă. Scaunul avea pe spate, care era din PVC negru, o dungă de vopsea roşie dată cu pensula. Şi le-a arătat tuturor: „Uitaţi, scaun venit de la FMC… vopsea roşie pe spate!” Ce vină avea directorul, când oricine putea să tragă o dungă cu pensula?! Şi nu de la mine, fiindcă Giuvelcă îl luase din uzină, de la Finisări. Era imposibil să fie de la mine, căci se vedea din gară. Când îl urca în maşină, vedea maistrul, vedea femeia care îl urca, vedea controlorul, n-avea cum să le fi scăpat. În cinci minute se lua cu diluant. Giuvelcă l-a pus pe cel care a adus scaunul să-l ia şi a plecat. Directorii ceilalţi din uzină şi şefii de secţii erau cu mine. „Nu se poate, pentru aşa ceva… Noi am avut defecte mari. Aproape că s-a făcut de râs să vină cu un motiv ca acesta!”, mi-a spus Cornel Oancea. A doua zi, iar şedinţă la ora nouă, iar vine Giuvelcă. Iar îl cheamă pe tipul cu scaunul. Alt scaun. Îl pune pe masă şi-mi arată… scaunul avea feţele textile şi marginile din PVC. Şi cum era cusut, unde se rotunjea, apăreau nişte creţuri. Nu se putea să nu iasă acele creţuri. Noi am încercat mult să le eliminăm, şi cu ingineri, şi cu meseriaşi. Din cele 200 de croitorese, cel puţin 50 erau „brici”! Am încercat cu cele mai bune croitorese, dar n-am reuşit.”, ne-a povestit Pavel Duţan ce motive îi căuta Giuvelcă pentru a-l da jos din funcţie.
La FMC existau maşini de cusut industriale, care nu puteau scoate performanţă, fiindcă se lucra cu un material cu burete, pe care nici cele mai pricepute croitorese nu reuşeau să-l scoată fără încreţituri. „Ne-am dus la Colibaşi, la Dacia, unde aveau maşini speciale pentru aşa ceva. Parcă, până atunci, Giuvelcă nu mai văzuse maşini cu această problemă a scaunelor. „Nu vreau să-ţi schimb salariul, vii în uzină şi vei fi consilierul meu.”, a hotărât directorul. De ce i s-a întâmplat această retragere din funcţie lui Pavel Duţan? Directorul comercial de la ARO, un om dintr-o bucată, cum l-a descris inginerul Duţan, intrase în divergenţe cu Giuvelcă. Prin urmare, acesta din urmă a decis să-l mute în afara uzinei şi i-a dat ca variante: director la Fabrica de Matriţe sau director la FMC. Directorul comercial de la ARO a ales funcţia ocupată de inginerul Pavel Duţan.
După ce, o perioadă, şi-a desfăşurat activitatea în postul de consilier, a devenit şeful Biroului Învăţământ şi Calificare, apoi şeful Serviciului Asistenţă Tehnică şi Service. În momentul în care a fost instalat director Aurel Dordea, acesta a hotărât ca înlocuitorul lui Pavel Duţan la conducerea serviciului amintit să fie un angajat al CESAR-ului, Ciortan, iar interlocutorul nostru a rămas inginer la Asistenţă Tehnică şi Service, de unde a plecat din fabrică, în iunie 2003, odată cu disponibilizarea. Tot în acel an, în septembrie, a ieşit la pensie, cu trei ani mai devreme. În 2006, a împlinit vârsta de pensionare.