Dragii mei!
De data aceasta, pentru că suntem sub bucuria marelui praznic împărătesc al Maicii Domnului, „Buna Vestire”, rog pe Dumnezeu să vă aducă la toţi veşti bune, care să vă descreţească frunţile brăzdate de grijile şi frământările vremurilor pe care le trăim. Acest praznic, după cum bine ştiţi, înseamnă începutul drumului de răscumpărare pe care Dumnezeu îl deschide „celui făcut după chipul Său” (Facere I ,27), omul. Acum se împlineşte cuvântul proorocilor şi cerul se pleacă spre pământ, pentru a lucra la înomenirea lui Dumnezeu. Acum se arată „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”. Ce frumos mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur despre această Taină neînţeleasă cu mintea omenească, în Omilia de la Buna Vestire: „A fost trimis un războinic să dezvăluie Taina Împăratului, o taină care se cunoaşte prin credinţă, dar nu se poate pătrunde prin iscodire; o taină în faţa căreia omul trebuie să se plece cu smerenie, fără să judece cu judecată omenească; o taină care se înţelege cu înţelegere Dumnezeiască, nu omenească”. Iar Sfântul Nicolae Velirimovici, inspirat de Duhul Sfânt, mărturiseşte: „Nimeni, niciodată, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, nu s-a născut şi nu se va mai naşte ca Dumnezeu – Omul Iisus Hristos. Nimeni, niciodată, nu s-a născut fără sămânţă bărbătească. Nimeni nu s-a născut şi nu se va mai naşte prin pogorârea Sfântului Duh. În nimeni, niciodată, nu S-a sălăşluit Duhul lui Dumnezeu cu o asemenea plinătate desăvârşită, cum S-a sălăşluit în Preasfânta Fecioară Maria. Pe nimeni nu l-a umbrit puterea Celui Preaînalt şi aceasta n-a sfinţit niciun pântece de mama cu atâta deplinătate şi putere”. Ce recunoştinţă putem, oare, să aducem Maicii Domnului pentru smerenia şi ascultarea de care a dat dovadă la întâlnirea cu îngerul Gavriil? Putea-va, oare, mintea omenească să pătrundă această taină? În niciun caz! Suntem doar cuprinşi de bucurie şi nădejde şi încercăm să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit dar de mare preţ – pe Împărăteasa Cerului şi a pământului, pentru a ne fi mijlocitoare în rugăciunile noastre. Dacă o uităm pe Maica Domnului, să ştiţi că ne părăseşte Fiul ei. Noi nu cinstim pe Împărăteasa Cerului mai mult decât pe Dumnezeu, aşa cum suntem acuzaţi de unele culte neoprotestante, ci doar îi cerem Fecioarei Maria să fie mijlocitoare înaintea Domnului. Aproape că nu există casă la noi, la români, unde să nu întâlneşti o icoană a Maicii Preciste şi lucrul acesta tare este îmbucurător; dar haideţi să fim mai sârguincioşi şi mai râvnitori, căci nu este de ajuns să ai icoana în casă şi tu să nu te rogi. Şi devreme ce este aşa, haideţi să fim mai cu luare aminte la cele duhovniceşti, căci raiul şi iadul încep de aici, de pe pământ; dacă lucrezi fapta cea bună şi eşti om al Lui Dumnezeu nu numai cu numele, ci şi cu fapta, vei fi părtaş la Împărăţia Lui; dacă vei neglija grija faţa de suflet, faptele tale rele te vor osândi; şi la ce folos tot zbuciumul acestei lumi dacă ne pierdem mântuirea? De aceea, dragii mei, ştiind că avem ajutătoare la mântuirea noastră pe Măicuţa Domnului, să prindem curaj şi, de fiecare dată când peste noi vine valul ispitelor, să ne plecăm genunchii în faţa icoanei chipului său şi să cerem ajutor cu lacrimi, ştiind că nimeni din cei ce au alergat cu credinţă la Maica Domnului cerând ajutor, nu s-a întors nemiluit. Să ne ajute la toţi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pentru bucuria Praznicului Bunei Vestiri. Închei cuvântul meu de astăzi cu o scurtă rugăciune foarte frumoasă, care să fie de folos tuturor celor care nădăjduiesc spre rugăciunile Maicii Domnului: „Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria scârbiţilor şi acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii: dezleagă-l precum vrei, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună; ci numai pe tine, o Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin!” Acestea fiind spuse, până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Articolul precedent