“Nu-mi spune nimic numele ARO”, declara acum doi ani, deşi, înainte de Revoluţie, se mândrea că e cunoscut în toată lumea
„Nu-mi amintesc nimic despre ARO şi Câmpulung! Nu-mi spune nimic această denumire! Nu ştiu nimic despre ARO!”, cu aceste cuvinte dureroase i-a şocat pe musceleni, în primăvara anului 2011, Ion Giuvelcă, fostul director al Uzinei ARO, în două perioade, înainte şi după Revoluţie, între 1982-1988 şi 1994-1997. Contactat telefonic la acea vreme, în vederea stabilirii unui interviu, acesta nu numai că ne-a refuzat, dar a invocat o „amnezie”, care i-a „ras” din memorie aproape un deceniu de viaţă şi activitate. Exact acel deceniu în care a condus fabrica de la Câmpulung, de care depindeau peste 13.000 de oameni şi familiile acestora. Răsfoind diverse materiale vechi despre Uzină, am regăsit numele lui Giuvelcă la finalul unui articol dintr-o publicaţie – este adevărat, editată pentru întreprindere – semn că n-a avut mereu această reticenţă pentru presă. Cel puţin, nu pentru cea făcută în anii comunismului, unde tot ce se întâmpla la ARO era bine şi frumos şi poate că, în mare, chiar aşa era. Lumea avea de muncă, salariile erau asigurate, întreţinerea familiilor, de asemenea, asigurată. Am fi dorit să avem şi în prezent relatări pozitive şi optimiste despre prezentul şi viitorul Uzinei, dar a cui vină este că suntem privaţi de astfel de subiecte?
Nu numai redactorii ziarului nostru s-au lovit de refuzul categoric al lui Ion Giuvelcă de a vorbi despre ARO, ci şi jurnaliştii de la PRO TV, în demersul lor de documentare, în vederea realizării reportajului despre decăderea Uzinei de la Câmpulung, difuzat în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” „Nu mă bag în treburi din astea. Sunt treburi vechi, apuse. Am alte probleme acum.”, le-a replicat scurt ziariştilor postului de televiziune fostul director, în a cărui declaraţie sesizăm o diferenţă faţă de motivul ridicat în faţa noastră.
Cum vedea „scriitorul” Ion Giuvelcă subiectul cald şi proaspăt ARO, cu câţiva ani înainte de a-i dispărea din amintire, ca şi cum ai şterge un fişier inutil dintr-un calculator, am avut ocazia să aflăm lecturând un articol adaptat cenzurii la care era supusă presa înainte de Revoluţie. Dând la o parte limbajul propagandistic, abundând în laude la adresa conducerii ţării şi a partidului, am descoperit un Giuvelcă mai uman, cu idei despre ARO valabile chiar şi în zilele noastre.
Giuvelcă îi îndemna pe musceleni să manifeste recunoştinţă pentru numele ARO, o creaţie de primă mărime
În luna noiembrie a anului 1985, redacţia „Secera şi Ciocanul” Piteşti edita o foaie volantă pentru Întreprinderea de Automobile ARO Muscel-Câmpulung, care purta numele fabricii: „I.A. ARO Muscel – 100”. Astfel era marcat un moment de referinţă al existenţei Uzinei câmpulungene, pe care directorul de la acea vreme, Ion Giuvelcă, în articolul de fond al publicaţiei, l-a sintetizat sugestiv în titlul: „O sută de ani, o istorie întreagă”. În urmă cu 27 de ani, organizatorii evenimentului, prin care a fost marcat centenarul întreprinderii, au luat în considerare anul debutului activităţii industriale, cu mult înainte de a se construi maşina care a făcut istorie. „Aniversăm în aceste zile 100 de ani de activitate industrială pe platforma de la poalele Măgurii, locul unde astăzi se înalţă mândră una dintre cetăţile construcţiei de autoturisme din România, creaţie de primă mărime a anilor socialismului şi, în primul rând, a perioadei pe care o numim, cu dragoste şi cu recunoştinţă, „Epoca Ceauşescu”, astfel începea editorialul apărut sub semnătura directorului Ion Giuvelcă, din care un fragment a fost inserat pe prima pagină a publicaţiei tipărite la ceas aniversar.
Limbajul „de lemn”, care abundă în termeni elogioşi la adresa conducătorilor ţării – căci aşa erau timpurile şi rigorile cuvântului scris – conţine, totuşi, câteva adevăruri de necontestat: ARO a fost o creaţie de primă mărime a acelor ani, pentru care ar fi trebuit să manifestăm recunoştinţă. Dar, vorba atâtor interlocutori pe care i-am avut pe durata serialului „Din Istoria ARO”, realizat de trei ani încoace, cine s-ar fi gândit că o Uzină cu peste 13.000 de angajaţi va deveni, două decenii mai târziu, un câmp acoperit de moloz şi buruieni?
Giuvelcă, cel care la 26 de ani distanţă de momentul consemnării ori supervizării redactării articolului respectiv (în cazul, cel mai probabil, în care nu l-a scris singur), afirma că nu-i spune nimic numele ARO, insista pe ceea ce reprezenta centenarul pentru musceleni. „Acest eveniment constituie, pentru oamenii Uzinei, pentru întregul oraş Câmpulung, un minunat prilej de a trece în revistă drumul parcurs, de-a lungul veacului, de aceşti minunaţi constructori, care şi-au desfăşurat activitatea industrială aici, unde, la început, s-a fabricat hârtie. În multimilenara istorie a acestei străvechi vetre româneşti s-a inaugurat astfel una dintre primele activităţi industriale în „patria” păstorilor Muscelului. La acest jubileu, aducem un cald omagiu şi celor care au fabricat primele coli de hârtie, cât şi celor care, după victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 – organizată şi condusă de Partidul Comunist Român – au produs ringuri şi flayere pentru industria textilă, culminând cu fabricaţia primului autoturism de teren.”, continuă editorialul lui Ion Giuvelcă.
Iată cum de la un „cald omagiu”, acesta a ajuns la o amnezie totală, care i-a afectat din memorie tocmai capitolul „ARO”, cu „drumul sinuos parcurs în trecut, dar pe deplin glorificat în anii socialismului, când partidul i-a încredinţat sarcina de a înscrie România în rândul ţărilor producătoare de autoturisme.”
Acum 27 de ani, Giuvelcă recunoştea că firma “ARO” este cunoscută pe toate meridianele globului
Şi înainte de Revoluţie, şi astăzi, următoarea afirmaţie a fost şi este perfect valabilă. Anul 1957 rămâne, peste veacuri, ca an de referinţă în istoria Uzinei. „Atunci, aici, la Câmpulung Muscel, s-au fabricat primele automobile de teren, eveniment care a atestat că România a intrat în competiţia mondială a producătorilor de autoturisme. Timp de opt ani, Uzina a fabricat autoturisme de teren pentru a satisface nevoile imediate ale ţării!”, continuă Giuvelcă, din al cărui mesaj nu lipsesc meritele preşedintelui Nicolae Ceauşescu în dezvoltarea accelerată a judeţului Argeş. Profund recunoscător pentru sprijinul şi grija faţă de întreprinderea musceleană, directorul Ion Giuvelcă îi „raporta” „celui mai iubit fiu al poporului român”, aflat în fruntea ţării şi a partidului, că: „Noi, constructorii de autoturisme musceleni, ne-am realizat sarcina încredinţată şi suntem ferm hotărâţi să ne îndeplinim, în condiţii şi mai bune, obiectivele trasate de cel de-al XIII-lea Congres al partidului. Semnificativ pentru uriaşul salt înregistrat este faptul că astăzi (n.r. toamna anului 1985) realizăm o producţie industrială de 7,33 ori mai mare decât în 1965.”
Dacă, acum aproape doi ani, fostul director al Uzinei spunea, scurt şi rece, că nu-şi mai aminteşte numele ARO, în 1985, nu ştia cum să convingă mai tare în privinţa notorietăţii mărcii care a făcut cunoscut Câmpulungul în ţară şi în lume. Iată cum suna pledoaria lui Giuvelcă pentru ARO: „Firma „ARO” este astăzi cunoscută pe toate meridianele globului, atât prin performanţele autoturismului – câştigător al celor mai prestigioase întreceri internaţionale – cât şi prin fiabilitatea produsului comparat de către beneficiarii externi cu cele mai bune produse realizate pe plan mondial. Uzina noastră s-a dezvoltat impetuos în anii care au trecut de la Congresul al IX-lea. Ea va cunoaşte dezvoltări şi mai spectaculoase în viitorul cincinal – 1986-1990 – prin materializarea obiectivelor stabilite de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de la tribuna Congresului al XIII-lea al P.C.R. Suntem ferm convinşi că oamenii Uzinei se vor autodepăşi în eforturile lor constante, de la an la an intensificate, de a produce autoturisme de teren „ARO” la nivelul exigenţelor pieţei mondiale, pentru prestigiul economiei româneşti în lume. În aceste clipe aniversare, urez tuturor oamenilor Uzinei multă sănătate şi putere de muncă, noi şi strălucite succese în nobila lor activitate de constructori de automobile de teren.”
Astfel vedea – ce-i drept, poate, şi cu „imboldul” de rigoare din partea factorilor de conducere ai acelor ani – directorul Ion Giuvelcă aceste „treburi apuse”, care cândva au avut o însemnătate inclusiv pentru el.
“Ordinele” lui Ceauşescu în timpul vizitelor de lucru la ARO
Prima pagină a acelei foi volante a întreprinderii era dominată de imaginea directorului Ion Giuvelcă, însoţindu-l pe preşedintele Nicolae Ceauşescu, într-una din vizitele sale de lucru la Uzină. În aceeaşi ediţie aniversară a „I.A. ARO Muscel – 100” au fost punctate succint „directivele” trasate de şeful statului în cele câteva ocazii în care s-a aflat la Câmpulung. Subiectul a fost abordat de Nicolae Poteraşu, secretarul Comitetului de Partid al I.A. ARO, pentru care „fiecare prezenţă a secretarului general al partidului în mijlocul colectivului de la I.A. ARO a constituit un nou prilej de puternică mobilizare pentru ridicarea activităţii la cote şi mai înalte de calitate şi eficienţă, pentru continua dezvoltare şi modernizare a Uzinei, a producţiei şi produselor ei, pentru afirmarea şi mai prestigioasă (exprimarea la superlativ folosită, pentru a crea impresia de grandoare a angajamentelor asumate, dădea naştere, din păcate, la pleonasme pe bandă) pe pieţele lumii a autoturismului românesc de teren.”
În timpul vizitei lui Nicolae Ceauşescu la ARO, efectuate pe 8 iunie 1972, el le-a recomandat, printre altele, să găsească o soluţie pentru reducerea consumului de carburanţi al autoturismului. „Totodată, ne-a indicat ce trebuie să facem pentru ridicarea producţiei la 15.000 de autoturisme pe an, ceea ce va însemna o creştere de circa 50 la sută. Traducând în fapte indicaţiile şi sarcinile primite, colectivul nostru a reuşit, într-un timp relativ scurt, să reducă consumul de carburanţi cu 5,1 l/100 km, prin îmbunătăţiri de concepţie şi tehnologie, iar, la finele anului 1975, a fost realizată capacitarea de 15.000 de autoturisme pe an.”
O dată memorabilă în istoria Uzinei: 17 septembrie 1976. Ceauşescu le-a indicat celor de la ARO să preia de la Braşov fabricarea motoarelor S.R. de mare capacitate şi să realizeze noi linii tehnologice pentru diversificarea şi modernizarea produselor. După doi ani, în 1978, era asimilată fabricaţia motoarelor S.R. de 170 C.P. şi au fost puse în funcţiune linii tehnologice noi… Pe 16 aprilie 1981, fiind din nou în mijlocul salariaţilor întreprinderii câmpulungene, secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu, le-a cerut diversificarea în continuare a tipurilor de autoturisme de teren, dieselizarea, dezvoltarea capacităţii de pregătire a fabricaţiei, creşterea indicelui de utilizare a tehnicii din dotare, ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor.
„Şi de această dată, îndemnurile tovarăşului Nicolae Ceauşescu ne-au mobilizat şi ne-au stimulat gândirea creatoare, reuşind să ridicăm producţia de autoturisme de teren de la 6 tipuri cu 12 variante, la 15 tipuri, cu 36 de variante în peste 100 de specificaţii! De asemenea, a fost realizat motorul ARO L-27 Diesel, s-a constituit o nouă capacitate de SDV-uri, s-a atins un indice de utilizare a maşinilor şi utilajelor de 86 la sută, ARO a cucerit noi prieteni în lume şi concursuri internaţionale, noi pieţe de desfacere.”, consemna Nicolae Poteraşu.
După un an şi câteva luni, pe 11 august 1982, Nicolae Ceauşescu a venit din nou la Câmpulung, cu o cerinţă clară: angajaţii să se organizeze pentru producţia de serie a motorului Diesel ARO L-27, să asimileze motorul de 6 cilindri în linie, să organizeze depozite în consignaţie cu piese de schimb. „Şi din nou, ca de fiecare dată, sub conducerea permanentă şi competentă a organelor şi organizaţiilor de partid, întregul nostru colectiv s-a mobilizat, îndeplinindu-şi cu cinste sarcinile încredinţate.”, a încheiat Nicolae Poteraşu.
