Afaceri frauduloase care au distrus ARO
Blestemul lui ARO, care a lăsat în urma sa atâta lume deznădăjduită şi sărăcită, oare, se răsfrânge şi asupra celor care au avut în mâinile lor destinul Uzinei şi care i-au pecetluit dramatic viitorul, scurtându-i (deloc întâmplător) existenţa? Sau blestemul lui ARO îi apasă tot pe cei de rând, rămaşi fără locuri de muncă şi trimişi departe de casă de lipsa banilor? Că ARO a fost distrusă voit, din exterior… probabil, peste decenii, vor fi „dezgropate” aceste amănunte, care vor fi de folos numai unor „cronicari” ai istoriei Uzinei câmpulungene. Că ARO era distrusă din interior, prin afaceri dubioase, ilegale, este un lucru semnalat, încă de acum 15-20 de ani, conducerii instituţiilor centrale, fără folos însă. Dacă aşa i-a fost scris… Noianul de atenţionări despre cum este prăduită ARO a fost strigătul în van al oamenilor disperaţi că rămân pe drumuri. Nimeni şi nimic nu i-a împiedicat sfârşitul sigur. Pe măsura înrăutăţirii situaţiei la ARO, au început să „curgă” sesizările la Fondul Proprietăţii de Stat, Poliţie, Parchet, Ministerul pentru Reformă şi Privatizare şi Ministerul Industriei şi Comerţului. Instituţiile au fost solicitate să investigheze fapte care au prejudiciat societatea, numai că, din câte au susţinut sindicatele la vremea respectivă – ne referim la anul 1998 – „comisiile împuternicite să verifice aceste sesizări au întocmit rapoarte incorecte, deoarece nu au luat în considerare probe edificatoare, care ar fi condus la stabilirea vinovaţilor.” Prin urmare, reprezentanţii salariaţilor Uzinei s-au adresat, în primăvara anului 1998, Curţii de Conturi a României, căreia i s-a solicitat să cerceteze acţiunile unor membri ai conducerii SC ARO SA, prin care au adus pierderi însemnate fabricii. Iată care sunt doar câteva dintre afacerile încheiate în detrimentul Uzinei, a căror examinare a fost cerută cu insistenţă, cu mai bine de 15 ani în urmă.
În 1991 şi 1992, ARO a continuat să cumpere vopsea auto de la Valeologia, deşi, în 1990, luase cantitatea necesară pentru doi ani
O primă tranzacţie din categoria celor cu iz penal, a căror verificare era cerută de sindicalişti instituţiilor statului, s-a consumat în primii ani după Revoluţie. Între firma Valeologia din Chişinău şi societatea câmpulungeană s-au derulat relaţii comerciale în intervalul 1990-1992, care au constat într-un schimb: vopsea auto pentru produse ARO. Conform a două facturi, din decembrie 1991 şi ianuarie 1992, Uzina a recepţionat de la partenerul moldovean vopsea auto în valoare de 5.766.877 lei. Informaţia a fost furnizată de Direcţia Generală a Poliţiei Judiciare, în luna aprilie 1992, ca răspuns la cererea Sindicatului Liber ARO. FPS, sesizat, de asemenea, să clarifice relaţia SC ARO SA cu Valeologia, a comunicat, în toamna anului 1997, că s-au recepţionat de la firma moldoveană, în anul 1990, 115,6 tone de vopsea auto.
Din acest motiv, au apărut dubii în privinţa manierei în care au fost consumate cantităţile de vopsea primite de la Valeologia, întrucât, după cum susţin semnatarii memoriului adresat Curţii de Conturi, cele 115 tone ar fi fost suficiente pentru a vopsi, cu aproximaţie, 20.000 de automobile, adică producţia pe doi ani, fără a mai fi pusă la socoteală vopseaua achiziţionată din alte surse, la nivelul anului 1990. „Din cauza imposibilităţii de a consuma aceste cantităţi, considerăm că s-au întocmit documente fictive de recepţie de către compartimentele abilitate cu recepţia vopselei provenită de la firma Valeologia.”, au reclamat sindicaliştii.
Afacere frauduloasă cu păcură achiziţionată de la SC Snagov SA Piteşti
Relaţia Uzinei cu SC Snagov SA Piteşti a fost inclusă pe lista faptelor a căror studiere a fost cerută Curţii de Conturi, acum 15 ani. Încheiată în 1995, afacerea a presupus plata anticipată a 2.000 de tone de păcură, efectuată către o societate privată, plată etichetată de autorii memoriului drept „o creditare deghizată” a firmei menţionate cu suma de 556 milioane lei (la valoarea banilor de acum 18 ani). „Selectarea acestei societăţi s-a făcut fraudulos, nerespectându-se reglementările SC ARO SA privind achiziţionarea de materii prime şi materiale de la societăţi cu capital privat. Fapt extrem de grav: preţul solicitat de SC Snagov SA a fost modificat ulterior nominalizării acesteia, majorându-se cu aproximativ 80%, ceea ce a mărit prejudiciul adus SC ARO SA. Aspectul fraudulos al afacerii a fost constatat la recepţia păcurii, deoarece furnizorul nu a respectat calitatea acesteia, periclitând instalaţiile tehnologice de producere a fluidului energetic şi lipsind de căldură salariaţii SC ARO SA în iarna 1995-1996.”, menţionează sindicatul amintit.
La data sesizării Curţii de Conturi rămăseseră de recuperat, potrivit acestora, penalizările la suma creditată, respectiv 556 milioane lei. Deşi, în opinia lor, vinovăţia conducerii societăţii câmpulungene nu putea fi pusă la îndoială, din rapoartele întocmite de comisiile care au analizat cazul lipseau tocmai măsurile disciplinare şi de recuperare a prejudiciului de la cei responsabili, care l-au provocat.
Maşinile ARO livrate Cehiei, Poloniei şi Slovaciei ajungeau din nou în România
Şi reclamaţiile nu se opresc în acest punct, ci continuă cu alte aspecte negative legate, de data aceasta, de producerea pe stoc a automobilelor şi vânzarea lor la licitaţie. În compensarea datoriei României faţă de Cehia, Polonia şi Slovacia, societatea de la Câmpulung a livrat statelor amintite 2.017 autoturisme. Exportul respectiv a avut loc în intervalul 1994-1996. Pe pieţele ţărilor enumerate, maşinile erau vândute la preţuri cu aproximativ 50% mai mici decât cele practicate pe piaţa internă, pe fondul raportului dolar-rublă convertibilă. Şi acum urmează partea cea mai interesantă a sesizării: „Deoarece în contractul de export nu erau prevăzute clauze, prin care să se interzică reexportul autoturismelor ARO în România, acestea au ajuns, cu largul concurs al conducerii SC ARO SA, pe piaţa internă, făcând concurenţă producătorului.”
Astfel, maşinile fabricate la Câmpulung, în această perioadă, pentru piaţa internă, n-au mai putut fi valorificate şi, din această cauză, au devenit un stoc greu de fructificat. Ca să nu rămână cu ele nevândute, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii ARO a adoptat Hotărârea 4/1996, care dădea liber valorificării la licitaţie a autoturismelor aflate în stoc, fabricate până în semestrul II al anului 1995. Metodologia de vânzare a fost stabilită prin Hotărârea 5/1996. „Prejudiciile aduse SC ARO SA constau în faptul că unele automobile se aflau în incinta societăţii, după ce se adjudecau prin licitaţie, unde erau dotate, prin bunăvoinţa conducerii, cu subansamble sau li se executau servicii nefacturate.”, se mai precizează în sesizarea înaintată, în primăvara lui 1998, Curţii de Conturi.
Ca urmare a reclamaţiilor provenite de la anumiţi cumpărători, în luna ianuarie a anului 1997, Sindicatul Liber ARO a sesizat Parchetul Câmpulung şi Poliţia ARO despre toate aceste lucruri. Demersul n-a fost, însă, urmat de dispunerea unor măsuri concrete. Motivul, în opinia conducerii SL ARO: „Funcţionari ai Poliţiei şi ai celorlalte instituţii locale au intermediat sau cumpărat automobile ARO, procedând în maniera de mai înainte.” Maşinile dotate suplimentar puteau fi depistate, comparându-se cele două date: cea de adjudecare a autoturismului la licitaţie cu cea de ridicare din parcul auto al Uzinei.
Lista cu maşini era completată în ziua licitaţiei, pentru ca cei interesaţi să nu poată să depună cauţiunea
La fel, a fost găsită o cale de eliminare a posibilităţii de înscriere la licitaţie a mai multor solicitanţi, încălcându-se regulamentul de desfăşurare a licitaţiei. În ziua licitaţiei, lista era completată cu automobile „pentru care nu puteau opta decât cei care aveau informaţii în acest sens, depunând 10% din valoarea lor, cu o zi înainte, în contul SC ARO SA.” Cu toate acestea, comisiile care au controlat maniera de derulare a licitaţiei şi specialiştii Gărzii Financiare Argeş „nu au luat în considerare dispoziţiile de sancţionare din 20 ianuarie 1997, emise de directorul general al SC ARO SA, care au condus la înlocuirea membrilor comisiei de licitaţie, dar au luat în considerare declaraţiile acestora date, evident, în favoarea lor, respectiv că au respectat regulamentul de desfăşurare a licitaţiei.”
Iată cum societatea a fost prejudiciată prin realizarea stocului de maşini, ca urmare a importului automobilelor ARO noi din Polonia, Cehia şi Slovacia şi vânzarea lor în România la preţuri mai mici decât cele practicate de societatea câmpulungeană pe piaţa internă. Pentru ajungerea în această situaţie absolut dezavantajoasă pentru Uzină, sindicaliştii au arătat cu degetul spre conducerea ARO, vinovată de neintroducerea în contractul încheiat cu statele „creditoare” a interdicţiei de a reexporta autoturismele în România. Altă faptă care a adus deservicii fabricii: „nerespectarea de către SC Centrul General de Comercializare Auto ARO SA a activităţii sale de bază şi anume: vânzare exclusivă a întregii producţii a SC ARO SA, situaţie de care se face vinovată, de asemenea, conducerea SC ARO SA, ca membră a Consiliului de Administraţie al SC CGCA ARO SA.”
Şi, nu în ultimul rând, pagubele aduse Uzinei au fost cauzate şi de nerespectarea regulamentului de licitaţie. O dată, prin îngrădirea accesului mai multor ofertanţi, nefiind afişate cu cel puţin o zi înainte de licitaţie toate automobilele scoase la vânzare. A doua oară, pierderea cauzată a avut la bază dotarea suplimentară, faţă de factura de achiziţionare a autoturismelor, aflate în incinta întreprinderii, după adjudecarea lor la licitaţie.
Firme agreate de conducere cumpărau maşini, chiar fără licitaţie, cu plata la 90 de zile
Alte nereguli invocate de SL ARO în adresa trimisă Curţii de Conturi au decurs din relaţia societăţii câmpulungene cu anumite firme particulare agreate de conducerea de la ARO. Respectivii întreprinzători particulari au beneficiat de achiziţionarea de ARO noi sau din stoc, chiar fără licitaţie, cu plata la 90 de zile. Sunt amintiţi în acest context următorii cumpărători: • SC Vio 62 Com Prod SRL Bucureşti, care avea (la data respectivă, aprilie 1998) de achitat SC ARO SA, din 1996, suma de 353 milioane lei; • SC Danciu SNC Craiova, care avea de achitat 94 milioane lei, din 1994; • SC Angel SNC Brăila, care avea de achitat Uzinei 27 milioane lei, din 1992; • Un cunoscut service câmpulungean, dator societăţii ARO 428 milioane lei, din 1996.
„Solicităm să se verifice relaţia cu SC Adisan Computer SRL Bucureşti, privind selectarea ca furnizor de calculatoare societăţii ARO şi, de asemenea, să se verifice relaţia cu ARO France, în ceea ce priveşte cheltuielile de garanţie suportate de SC ARO SA în anii 1996-1997. Considerăm că sumele care sunt de recuperat de la aceste firme, cât şi întârzierile la plata lor ar trebui imputate salariaţilor cu funcţii de conducere ai SC ARO SA, care au aprobat contractele cu aceste firme, încălcându-şi atribuţiunile de serviciu.”, se mai precizează în sesizare.
Acestor fapte li se adaugă dosarele furturilor petrecute în Uzină, ai căror autori cunoscuţi au rămas nesancţionaţi şi asta nu era tot, lista putând fi completată cu multe alte ilegalităţi care au ruinat ARO. În orice caz, concluzia semnatarilor materialului era următoarea: „O parte din conducerile SC ARO SA s-au preocupat exclusiv de propria îmbogăţire, situându-se, prin faptele săvârşite, mult prea des în afara legalităţii, aducând o uzină cu renume într-o situaţie economică extrem de grea.”