11 C
Campulung Muscel
01/03/2024

Teodor Bârzu şi-a îndeplinit datoria de onoare de a lăsa generaţiilor viitoare amintirile despre ARO

Momentele tradiţionale ale manifestării organizate de familia Hagi la Muzeul Automobilului Românesc au fost completate, în 2015, cu lansarea unei cărţi sub semnătura inginerului Teodor Bârzu, la realizarea căreia acesta a lucrat nouă ani. Foarte mulţi dintre colegii săi de la ARO ştiau că fostul şef al Controlului pe uzină îşi scria memoriile, însă, dată fiind vârsta înaintată a autorului, au fost şi sceptici în privinţa finalizării lucrării. Cel de Sus a vrut ca inginerul Bârzu să aibă puterea fizică şi psihică de a-şi duce munca la bun sfârşit şi de a o prezenta publicului muscelean. Este adevărat că marea parte a volumului autobiografic prezintă viaţa şi familia moldoveanului stabilit la Câmpulung în urmă cu peste 50 de ani, soţia, copiii, prietenii şi colegii de serviciu, evenimentele personale. Dar găsim în cartea proaspăt apărută un capitol consistent despre Uzina ARO, domeniile pe care le-a condus, acţiunile în care a fost implicat şi realizările înregistrate.

Documentele trimise în ţară din timpul invaziei sovietice, distruse 

    Emil Hagi a fost mai mult decât încântat că muzeul administrat de el a fost gazda lansării unui volum ce conţine mărturii preţioase despre activitatea de service în Cehoslovacia şi despre un eveniment istoric în miezul căruia s-a întâmplat să se afle reprezentantul Întreprinderii Mecanice Muscel: invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, din 1968. De altfel, această experienţă a fost evocată de invitatul lui Emil Hagi în cadrul simpozionului „Câmpulung în amintiri”, care a înregistrat cea mai mare prezenţă de participanţi şi autovehicule din cei nouă ani, de când Mihaela, Emil şi Alexandru Hagi se ocupă de organizarea acţiunii.
    „La aproape o lună de la sosirea noastră în Cehoslovacia, într-o dimineaţă, înainte de a intra în şoseaua care ne ducea spre Liberec, am fost opriţi de armată, care ne-a chestionat în legătură cu destinaţia noastră. Ni s-a explicat că nu ne puteam continua drumul, deoarece, în noaptea precedentă, unităţi militare sovietice, cu tancuri şi maşini blindate, au intrat în ţară. Am fost sfătuiţi să ne întoarcem şi să rămânem acasă până se liniştesc lucrurile. Între timp, prin emisiunile de radio am aflat ce se întâmplase de fapt. Noaptea, după ora 23.00, un avion sovietic a cerut insistent permisiunea de aterizare. Deşi, iniţial, a fost refuzat, în urma insistenţelor, invocând şi acordurile între statele Tratatului de la Varşovia, a obţinut permisiunea.
    La aterizare, din avion a coborât un tanc cu militari sovietici, care au ocupat aeroportul şi au permis apoi aterizarea altor avioane cu tancuri şi maşini blindate. Acestea s-au îndreptat spre Comitetul Central Ceh, care era în şedinţă, sub conducerea secretarului general Svoboda. Au fost imobilizaţi, iar ruşii au preluat conducerea ţării, după care au deschis graniţa cu Polonia, pe unde au intrat unităţi motorizate sovietice. Anihilarea armatei cehe a fost şi mai uşoară, deoarece militarii cehi duceau o viaţă foarte uşoară, aveau exclusiv program de zi, noaptea se odihneau sau se distrau în restaurante, iar disciplina militară era foarte relaxată. Desigur că a existat şi trădarea din partea unor conducători de partid, precum şi participarea unor reţele filoruse în toată Cehoslovacia, fără de care nu s-ar fi putut realiza invazia ţării într-o singură noapte.
    Populaţia cehă, majoritar antisovietică, a acţionat solidar, prin mijloacele proprii, pentru a dejuca invazia sovietică. Astfel, au distrus indicatoarele rutiere din localităţi, au scos numerele şi denumirile străzilor, au modificat poziţia indicatoarelor de pe şosele, toate acestea pentru a-i deruta pe invadatori. Apa a fost oprită, magazinele au fost închise, iar localnicii se aprovizionau prin spate. În zilele următoare, în vitrinele magazinelor au apărut caricaturi oribile la adresa sovieticilor, localnicii huiduiau şi strigau în limba rusă lozinci antisovietice, se puneau în faţa tancurilor, mulţi dintre ei plătind cu viaţa. Despre toate ororile sovieticilor se afla imediat, prin intermediul foilor volante, afişate zilnic peste tot, al staţiilor mobile de radio, care nu puteau fi depistate. Pentru ca toată populaţia să fie informată în legătură cu atrocităţile comise de sovietici, pe străzi, cehii primeau foi volante care descriau toate evenimentele petrecute, victimele făcute, fie împuşcate, fie călcate cu tancul. A fost prezentat şi cazul Palah, studentul care şi-a dat foc în semn de protest. Studenţii au organizat o procesiune cu corpul neînsufleţit al colegului lor, au străbătut străzile principale ale capitalei purtând pancarte cu epitete îngrozitoare la adresa sovieticilor, huiduind şi cerând insistent plecarea ruşilor din ţară.
    După preluarea totală a puterii de către invadatori, a început urmărirea celor care s-au manifestat ostil la adresa sovieticilor, identificaţi inclusiv după materialele documentare care au circulat în acele zile. La conducerea ţării, Svoboda a fost înlocuit cu Dupcek, un mare luptător pentru libertate şi deschidere spre Occident, motiv pentru care era iubit de cetăţeni. Presa străină, acreditată în Cehoslovacia, a adunat materiale zdrobitoare privind abuzurile comise de sovietici şi le-a difuzat în toată lumea. Inclusiv eu am trimis în ţară un colet cu documentele adunate, prin intermediul unui delegat al nostru, însă, de frică, destinatarii, printre care şi directorul Naghi, căruia i-am expediat documente valoroase, le-au distrus. De aceea, în momentul documentării mele pentru a scrie această carte, nu am mai găsit astfel de documente.
    Un avantaj al şederii mele în această ţară era şi acela că puteam asculta, fără restricţii, postul de radio „România Liberă”, de unde aflam ce se mai întâmplă în România. Din informaţiile obţinute atunci, ruşii au încercat să forţeze şi graniţa spre România, dar ai noştri i-au blocat cu arma secretă a lui Coandă, pulverizându-le, pur şi simplu, toate cele cu care încercau să invadeze. Poziţia categorică a lui Ceauşescu, de condamnare a acestui act, a atras simpatia cehilor, iar noi, românii aflaţi în Cehoslovacia, ne-am bucurat foarte mult.”, am redat un interesant fragment din cartea inginerului Teodor Bârzu, pe care acesta ni-l împărtăşise cu câţiva ani înainte, cu ocazia interviurilor realizate pentru serialul despre istoria ARO.                                                                                   

Primul trofeu al muzeului, înmânat lui Teodor Bârzu 

    „O viaţă de familie, lucrarea lui Dumnezeu” a ajuns în colecţia de la Apa Sărată, nu înainte de a beneficia de o prezentare publică realizată de moderatorul simpozionului de sâmbătă, 18 iulie 2015, şi de evocarea episodului „Cehoslovacia” chiar de către autorul cărţii. Inginerul Bârzu, care, în luna februarie, va împlini 90 de ani, a relatat din memorie fragmentul de mai înainte, fără a avea nevoie să-şi arunce ochii pe lucrare. Şi fără a avea nevoie de microfon, reuşind să se facă auzit de publicul care i-a sorbit informaţiile inedite pentru majoritatea. Pasionaţii de ARO, participanţi la „Câmpulung în amintiri”, oameni de un bun simţ cum rar mai găseşti în zilele noastre, au păstrat o linişte impecabilă pe durata discursului lui Teodor Bârzu, în semn de respect pentru acest om, care a trăit trecutul lui ARO, pe care ei acum caută să-l păstreze şi să-l promoveze. „Noi suntem mândri că personalităţi de talia domnului inginer Bârzu au contribuit la faima automobilului şi oraşului nostru. Ne bucurăm că, la o venerabilă vârstă, ne-a dăruit această carte.”, a precizat Emil Hagi, care a mărturisit public că multe amănunte oferite în carte de fostul şef al service-ului M 461 în Cehoslovacia, amănunte extrem de interesante, au reprezentat noutăţi şi pentru el.
    Meritul lui Teodor Bârzu, care a înţeles că este o datorie de onoare să lase în urma sa amintirile despre o fabrică devenită amintire, a fost răsplătit de Muzeul Automobilului Românesc cu o diplomă de excelenţă pentru: „Contribuţia deosebită la realizarea şi promovarea autoturismului de teren românesc.” Un trofeu inspirat de modelul Retromobil Club România i-a fost înmânat inginerului Teodor Bârzu, cu precizarea că distincţia este într-un număr limitat, primul exemplar fiind acordat autorului cărţii, printre puţinele scrise de-a lungul timpului, care au ca subiect sau care fac referiri la uzina şi maşina ARO.

După modificarea legislaţiei, poate fi salvat, ca vehicul istoric, şi ARO diesel

    Ovidiu Măgureanu, reprezentantul Retromobil Club România şi preşedinte al Secţiei Dacia Clasic, a prezentat mesajul partenerului evenimentului tradiţional de la Câmpulung. Deşi este liderul pasionaţilor automobilului fabricat la Colibaşi, Ovidiu Măgureanu deţine varianta pentru pompieri a lui M 461 şi un ARO 243, cu care a fost prezent la Raid Eveniment 2015. „Sunt un mare iubitor de maşini româneşti. În continuare trebuie să-mi exprim bucuria şi mulţumirea că, în sfârşit, a apărut un Muzeu al Automobilului Românesc în România. Bine că a apărut acum. Observ cu plăcere că au apărut două exponate noi în curtea muzeului, că exponatele sunt acoperite (n.r. graţie copertinei realizate lângă clădirea fostului Cămin Cultural de la Apa Sărată), se fac paşi rapizi într-o direcţie foarte bună. Sper să fie maşini din ce în ce mai multe, de la an la an, şi să vedem salvate maşini care, în acest moment, nu sunt vehicule istorice. Din fericire, legea, într-un final, s-a modificat şi acum se pot atesta maşini la 30 de ani de la data fabricaţiei autoturismului respectiv. Acest lucru înseamnă că, în 2015, ne putem întinde până la maşini fabricate până în 1985 inclusiv. În sfârşit, se pot salva şi ARO-uri diesel. Era o mare problemă. Mulţi oameni le privesc încă cu reticenţă şi spun: ce caută ăştia cu rablele acestea? Dar trebuie să ne gândim un pic la viitor, este vorba despre istoria auto românească. Din păcate, la ora actuală, s-a cam terminat. Am observat cu bucurie că la tractorul s-a reluat producţia, într-un tiraj mititel. Sunt nişte oameni care, undeva lângă Ploieşti, la Băicoi, au reluat producţia, exportă în Egipt, pentru armată. Fabrică trei-patru tractoare Universal 650, ceea ce este un lucru bun. Poate luaţi ca exemplu, ar fi o idee bună.”, a susţinut Ovidiu Măgureanu.       

Un camion SR, dorit în colecţia Muzeului Automobilului Românesc   

    Aproape toate momentele prezentate pe durata simpozionului – referirile la avionul IAR-80, evenimentul istoric al invaziei ruseşti, prezenţa ARO Dragon atât la raid, cât şi în evocarea generalului Marius Baştan – au fost în ton cu filmul documentar ales de Emil Hagi, despre întreţinerea maşinilor militare româneşti. Amfitrionul manifestării şi-a dorit să le ofere o sursă de inspiraţie colegilor din Retromobil, care îşi propun să restaureze autocamioane SR, dar să fie, în acelaşi timp, şi o provocare. „Se pare că i-a venit vremea şi a devenit o maşină destul de rară, care trebuie salvată. E bine de ştiut că există acest film şi detalii despre aspectul maşinii, piesele componente şi maniera de întreţinere. Avem şi noi un proiect în acest sens, nu ştiu când îi vom da curs, dar ne dorim ca muzeul nostru să aibă şi un astfel de exponat, deoarece el a fost reprezentativ pentru construcţia de autovehicule din România.”, a încheiat Emil Hagi.

Foto: Auto Viva

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!