Gogu Calangiu
Anghel Calangiu, un muscelean din Valea Mare Pravăţ, a rămas un om al locurilor natale, chiar dacă serviciul l-a purtat în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Nici nu bănuia, pe când era elev al Şcolii Profesionale IMS, că va străbate mii de kilometri, dintr-o parte în cealaltă a Globului pământesc. Tanzania, Zambia, Filipine, Germania, Canada, Malta, Taiwan sunt ţările în care Gogu Calangiu, cum îl ştiu colegii şi apropiaţii, a lăsat ani din viaţă, cât timp a fost angajatul Uzinei ARO. În această ediţie, ne vom opri asupra câtorva secvenţe din experienţa trăită pe pământ african, unde, timp de aproape doi ani, musceleanul a asigurat asistenţa tehnică autoturismelor fabricate la Câmpulung, livrate Zambiei.
În primii ani, a lucrat pe toată linia de montaj de la Motor
Născut pe 30 noiembrie 1949, după absolvirea primelor şapte clase ale Şcolii Generale la Valea Mare, Gogu Calangiu a urmat Profesionala, la mecanici auto. Aici i-a avut colegi pe Cristel Tonghioiu, Valeriu Malancu, Romică Fulga, Gheorghe Brăcea, Ion Ciolan, Dumitru Craioveanu, de a căror pregătire s-a ocupat maistrul Lupu, în calitate de diriginte. Maiştrii Lupu, Bădescu, Fulga, Cornel Bucur îi instruiau pe elevii Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini în cadrul atelierului şcoală, situat în spatele Liceului „Dinicu Golescu”. Numele acestor oameni excepţionali, cum i-a descris Gogu Calangiu, i-au rămas întipărite în memorie până astăzi. Între anii 1965 şi 1967, în timpul Şcolii Profesionale, a făcut practica în cadrul întreprinderii câmpulungene şi pentru interlocutorul nostru au fost doi ani foarte buni, pe parcursul cărora a trecut prin toate punctele-cheie ale Uzinei: Punţi, Montaj General, Probe Funcţionale. Angajarea produsă în anul 1967, pe postul de mecanic auto, a fost la Motor, unde i-a avut ca maiştri pe Gogu Ionescu, Motoc şi Petre Nistoroiu.
În tot acest timp, Gogu Calangiu a lucrat pe întreaga linie de montaj de la Motor, familiarizându-se inclusiv cu motorul de M59, deci, motorul vechi, care se monta pe maşină. De asemenea, a lucrat pe toate tacturile de la Motor, ajungând să cunoască toate şuruburile de L25, motorul pe benzină. „A fost cel mai performant motor care s-a făcut la noi în Uzină. Cu el am ieşit în afară şi el ne-a ţinut.”, ne spunea Gogu Calangiu. Dintre colegii de la Şcoala Profesională, cu care a lucrat la Motor, el ne-a vorbit despre Romică Fulga, Gheorghe Sătârbaşa, din Lereşti, Aristotel Ivaşcu, de loc din Malu cu Flori, Gheorghe Răuţă, din Bughea de Jos, Petre Bercaru. Această clasă, în care s-a aflat Gogu Calangiu, a reunit elevi veniţi de la foarte multe garaje din ţară, care se şcolarizau la Câmpulung, după care se întorceau în locurile de unde fuseseră detaşaţi.
În 1968, s-a înscris la Liceul „Dinicu Golescu”, pentru cursurile serale, pe care le-a urmat timp de doi ani. A fost nevoit să întrerupă şcoala, pentru satisfacerea stagiului militar, pe care a reluat-o în 1972, avându-l ca diriginte pe profesorul de Limba Rusă, Grigoreţ. La liberarea din armată, nu s-a putut reînscrie la şcoală imediat, deoarece a prins trei luni de munci agricole, din cauza cărora a pierdut, practic, un an de studiu. Aşadar, a absolvit liceul în 1974.
De la Transporturi, a ajuns la Probe Funcţionale
Întors din armată, Gogu Calangiu s-a reangajat la ARO, cu intenţia de a-şi relua locul la Motor. „Însă, mergând spre Poarta 2, m-am întâlnit cu Eugen Băjan, maistru la Transporturi, tot din Valea Mare, care mi-a spus să vin la el, fiindcă avea nevoie de mecanici. Şef la Transporturi era Berculescu, după care a venit Lică Ţenţiu. La Serviciul Transporturi, am luat permis de conducere, fără să mai fac şcoala. Tot aici am avut ocazia să lucrez inclusiv pe maşini, când lipsea câte un şofer sau când se ivea câte o urgenţă.”, ne-a relatat cum a ajuns la noul loc de muncă.
În acea perioadă, la Transporturi se executau reparaţii capitale, începând cu IMS-uri şi terminând cu tractoare, camioane ş.a.m.d. La acest serviciu se învăţa meserie, Gogu Calangiu având prilejul să lucreze aici cu Mircea Cristache, Viorel Ştirbu, Nicolae Bălaşa, Mihai Poştoacă, Ion Oncioiu, cu toţii, formau o echipă foarte bună de meseriaşi, peste care şef era Ion Borţoi. Activând în cadrul Transporturilor, Gogu Calangiu era detaşat în echipa de mecanici, care realiza recepţia maşinilor, împreună cu partenerii străini sosiţi la Uzină. Alţi colegi cu care a colaborat în acest domeniu au fost Petre şi Cornel Ţiplea, Ştefan Nedelea, Costel Georgescu, fraţii Popescu.
În timpul unei discuţii cu maistrul Petre Anghelina, de la Probe Funcţionale, el i-a propus să vină la acest serviciu, fiindcă avea nevoie de Gogu Calangiu, cu care, de altfel, se şi cunoştea. Cel mai mare avantaj era că Probele Funcţionale reprezentau o rampă de lansare către străinătate şi aşa a fost şi pentru povestitorul acestui episod al serialului nostru. El a avut de ales între a pleca peste graniţă şi a-şi continua pregătirea, urmând cursurile Facultăţii de Subingineri. Ca o paranteză, Gogu Calangiu, Gheorghe Răuţă şi Anton Rucăreanu aveau la dispoziţie trei maşini ARO 241, roşie, galbenă şi albastră, cu care aduceau profesorii universitari de la Braşov, ca să predea la Câmpulung.
La Probe Funcţionale a trecut o echipă de elită: Gogu Calangiu, Rolea, Costel Georgescu, Nicolae Mara, Cristel Tonghioiu, Petre Bercaru, Mircea Adam, Vasile Ungureanu. „Făceam maşini de probe şi încercări şi bază de regie. Unde aveau necazuri mai mari, automat, ne detaşau şi pe noi.”, a continuat acesta.
A obţinut locul II la ediţia inaugurală a Autocrosului
Pe 13 noiembrie 1977, s-a ţinut Autocrosul Naţional ARO, ediţia inaugurală, în organizarea Asociaţiei Sportive „Muscelul”. La prima etapă de autocros, a participat şi Gogu Calangiu, împreună cu inginerul Iordăchescu, pentru că „alergau” doi pe-o maşină, în acele vremuri. Rezultatul obţinut de echipa Calangiu-Iordăchescu: locul II, la clasa ARO 24. Competiţia antrena echipe de la secţiile Întreprinderii ARO, care îşi luau câte o maşină şi o pregăteau pentru autocros. Dintre piloţii de încercări ai lui ARO, care i-au rămas la inimă interlocutorului nostru, el i-a amintit pe Ion Irimia, Ion Miloiu, Ilie Pietrăreanu.
Gogu Calangiu a şcolarizat poliţişti şi salariaţi ai Guvernului Zambiei
În anii 1978-1979, Uzina a încheiat un contract cu Zambia, pentru livrarea a 836 de autoturisme. De fapt, 837, pentru că una a fost pentru preşedintele statului, Kenneth Kaunda, la a cărei predare, în Zambia, a luat parte şi musceleanul nostru. Din această ţară africană au venit la ARO, la şcolarizare, angajaţi ai Poliţiei zambiene şi ai Guvernului ţării respective. Au fost două echipe, sosite în perioade diferite, de a căror pregătire s-a ocupat Gogu Calangiu, împreună cu Gică Ozoiu, şef fiind inginerul Gheorghe Banzea. „I-am învăţat tot ce se putea, am demontat maşini, i-am dus prin fiecare secţie… cât am putut să-i pregătim într-o lună, pentru fiecare serie.”, a adăugat el. Muscelenii însărcinaţi cu această misiune s-au ocupat de tot ceea ce a presupus şederea africanilor în Câmpulung: îi duceau şi-i luau de la hotel, îi însoţeau la masă, îi instruiau, în sensul că le arătau diferite operaţiuni de lucru, etc. Zambienii au venit în Muscel pe o vreme rea, de iarnă, cu frig şi ninsoare, aşa că gazdele s-au îngrijit ca musafirii să beneficieze de toate condiţiile şi… să stea cât mai puţin afară.
Cu cei sosiţi la Câmpulung, muscelenii s-au întâlnit şi la ei acasă, în Zambia, şi abia atunci au aflat că erau numai poliţişti şi şefi de garaje, lucru pe care nu l-au ştiut în momentul şcolarizării lor. În luna martie a anului 1979, directorul Victor Naghi i-a chemat la el pe câţiva, printre care şi Gogu Calangiu, care îşi aminteşte şi acum cuvintele lui. „Mă, să nu ne faceţi de râs! Ştiţi cu care mână se ţine cuţitul şi cu care furculiţa? Ajungeţi acolo şi să nu care cumva să ne faceţi de râs! Măcar atâta lucru să ştiţi!” Nu pot să uit asemenea cuvinte, pentru că am rămas toţi blocaţi.”, mărturisea Gogu Calangiu.
Un băştinaş, înarmat cu un arc cu săgeţi, păzea Agenţia Economică din Tanzania
Împreună cu el, au luat drumul Africii Gheorghe Ozoiu, Ion Vlădău, Tudor Fătuloiu, echipă care a fost completată la Lusaka cu electricianul Ion Şipoteanu. De la Uzină, alor noştri li s-au dat câte o trusă de 20 de kilograme şi combinezoane cu inscripţia ARO, pe care au fost obligaţi să le ia la ei. „Am plecat pe Via Italia, am stat la Roma, unde ne-am întâlnit cu Tolbaş, care, cât a putut, ne-a dus să vizităm capitala. De acolo, am luat avionul şi am plecat spre Dar es Salaam (n.r. cel mai mare oraş al Tanzaniei, fostă capitală). Toate cele 836 de maşini au venit în Dar es Salaam. Când am făcut escală la Mogadishu, ne uitam cum „saltă” căldura peste aeroport, erau peste 40 de grade.”, povestea musceleanul.
În Dar es Salaam, au ajuns la Agenţia Economică, unde, culmea, de pază era pus un băştinaş negru, înarmat cu un arc cu săgeţi! La vederea acestuia, ai noştri au rămas muţi de uimire. Românii au fost cazaţi la unul dintre cele mai mari şi luxoase hoteluri din Dar es Salaam, „Kilimanjaro Hotel”, unde, în aceeaşi perioadă, se nimerise să se afle şi renumita Indira Gandhi (prim ministru al Indiei între 1966-1977 şi 1980-1984, când a fost asasinată) şi, astfel, au văzut-o pe lidera indiană, împreună cu preşedintele Tanzaniei, Julius Nyerere. În acest local modern, unde se cazau personalităţi ale timpului, angajaţii Uzinei au stat mai bine de o lună, căci a durat ceva timp pregătirea celor 836 de maşini.
Când au ajuns în Tanzania, s-au şi apucat de lucru, însă partea proastă era că nu aveau un mijloc de transport. „Am găsit în port, în Dar es Salaam, un ARO rămas de pe timpuri, din cele care trebuia să ajungă în Burundi. Vehiculul avea numere de Argeş, pe care le-am pus pe o maşină de serviciu, căci n-aveam cu ce să ajungem la hotel. După aceea, ne-au dat numere şi s-a rezolvat problema.”, a continuat acesta.
S-a împrietenit cu piloţii care aduceau africani la instruire în România
Una dintre plăcutele ocazii ivite în Dar es Salaam, renumit pentru abanos şi fildeş, a fost că au cunoscut aviatori din escadrila lui Nicolae Ceauşescu. „Într-o seară, stând la masă, la “Kilimanjaro”, am auzit, aproape de noi, vorbindu-se româneşte. Ne-am împrietenit cu ei. De la Beira (Mozambic) cărau civili, care veneau în România, cu avion charter de marfă, cu obloanele lăsate, ca să nu ştie nimeni ce este înăuntru. Iar piloţii se schimbau la Dar es Salaam. Avionul ateriza, lăsa piloţii, se schimba echipajul, după care pleca pe ruta Cairo-România. Aceştia erau aduşi la şcolarizare în România. După ce ne-am împrietenit cu piloţii, ştiam precis când vin. Noi stăteam la un hotel, „New Africa”, şi vedeam când treceau cu avioanele. Îi aduceam noi de la aeroport la hotel, ca să nu mai plătească la taxi. Iar ei, în schimb, ce făceau? „Toate conservele le lăsaţi băieţilor.”, le spuneau comandanţii. Am plecat de acolo cu ARO 243 plin de conserve numai de la piloţi.”, a continuat povestirea lui Gogu Calangiu.
Angajaţii Uzinei au avut o muncă grea în port, unde autoturismele au fost aduse cu vasul, au fost pregătite, împărţite în coloane de câte 30 de maşini, care erau trimise la Lusaka, cu şoferii zambieni. „Ele au venit cu bateriile „uscate”. Puneam electrolit în două baterii, făceam pornirea, le împărţeam în loturi de câte 30 de maşini, după care veneau şoferii zambieni şi le transportau la Lusaka, pe o distanţă de aproape 2.000 de kilometri.”, relata Gogu Calangiu. Coloana celor 837 de autoturisme s-a deplasat prin Arusha, unde au avut loc filmările serialului „Daktari”, lansat în 1966. Gogu Calangiu, împreună cu Tudor Fătuloiu, a parcurs această rută până la Lusaka, capitala Zambiei, cu avionul, iar Ion Vlădău şi Gheorghe Ozoiu au venit pe roţi.
