31.9 C
Campulung Muscel
17/07/2024

Nişte impostori din Buffalo cereau câteva mii de ARO şi un contract făcut în cinci minute

Din istoria ARO Câmpulung: inginerul Constantin Ghinescu
Inginerul Constantin Ghinescu păstrează multe amintiri din perioada petrecută în Australia, apoi în Canada, unde a avut parte de întâmplări memorabile. În această ediţie, ne vom opri la câteva episoade „picante” relatate de curând de specialistul Uzinei câmpulungene, despre oameni, locuri şi evenimente, al căror martor a fost sau chiar protagonist.

În Australia, şi-a recuperat ARO-ul însuşit de delegatul de la Autotractor

În anul 1975, deplasarea lui Constantin Ghinescu în Australia a fost prilejuită, după cum am relatat într-un alt episod al serialului nostru, de încheierea unui contract de 6.000 de autoturisme ARO cu firma LNC. Cu un an înainte, inginerul fusese trimis la probe în Australia, cu ARO 240, cu volan pe partea dreaptă, care a trecut un test incredibil, în timpul căruia maşina fabricată la Câmpulung a învins Jeep-ul american CJ5. Urmarea a fost parafarea acestui nesperat contract pentru întreprinderea de la Câmpulung, pentru încheierea căruia a fost trimisă în Australia o delegaţie din care au făcut parte 18 persoane. Printre acestea s-au numărat, pentru Auto Dacia, inginerul Constantin Ghinescu, din partea Uzinei, şi Mureşan, director la Auto Dacia.
„În perioada în care am fost la contractare, am ajuns, împreună cu domnul Mureşan, la Agenţia Economică, unde erau întreaga comisie (n.r. româno-australiană) şi toate delegaţiile reunite. Atunci, l-am întrebat pe nea Băcanu (n.r. un român de la Agenţia Economică): „Unde e ARO 240?”, pe care îl lăsasem acolo. Iar el mi-a răspuns: „I l-a dat domnul Panea (n.r. şeful Agenţiei Economice) unuia, Mihăescu, de la Autotractor, să se deplaseze cu el.”, şi-a început acesta istorisirea.
Atunci, Constantin Ghinescu i-a spus directorului Mureşan, care îl însoţea: „Cereţi-i ARO, pentru ca, în perioada aceasta de două săptămâni, cât stăm, să avem un mijloc de transport.” Cu atât mai mult cu cât inginerul Ghinescu cunoştea Sydney şi era un bun prilej de a revedea locuri străbătute cu un an înainte. „Dimineaţa, când ne-am trezit, ca să plecăm la Agenţie, pe jos – era de urcat un deal, pe o distanţă de un kilometru – văd ARO parcat în faţa hotelului nostru. Tot acolo stătea şi Mihăescu, delegatul de la Autotractor.”, a adăugat inginerul Uzinei muscelene.
Împreună cu Constantin Ghinescu şi Mureşan, mai era un reprezentant al Tehno Import-Export, care vindea planoare de la Ghimbav. Când a dat cu ochii de ARO, inginerul muscelean le-a cerut celorlalţi să urce în maşină. „N-ai chei.”, i-au răspuns însoţitorii. „Urcaţi-vă în maşină, că mergem.”, a insistat el. Pe vremea aceea, ARO avea un contact foarte simplu, făcut la UAMT Oradea, prins pe placa bordului cu o piuliţă exterioară. „Nu erau contacte cu blocare de volan. Mai târziu, am cumpărat de la Skoda şi am adaptat. Am desfăcut frumos piuliţa, în timp ce ceilalţi doi se uitau miraţi, am luat o agrafă şi am făcut contactul, ştiind care sunt firele, am pornit motorul şi am plecat cu maşina. Am ajuns la Agenţie şi, după noi, a venit şi domnul Mihăescu, pe jos. „Ce s-a întâmplat?”, ne-a întrebat el, iar eu i-am răspuns: „Este maşina noastră, deocamdată, nu e a dumitale.” „Îmi cer scuze – a spus el – uite, eu îţi dau cheile.” A fost un domn.”, ne-a povestit Constantin Ghinescu una dintre întâmplările de acum 37 de ani, din Australia.
Modul în care a pornit inginerul autoturismul se practica frecvent la Uzină. De exemplu, mecanicii de la pistă, care aveau soţiile la Motor, plecau cu maşinile, în timpul programului, să mănânce. „Eu, care eram atunci la Secţie, le „furam” maşinile tot aşa. Ştiam pe unde sunt. Le duceam înapoi la Secţie, după care îi chemam, ca să vedem ce s-a întâmplat.”, a relatat acesta.

Cu un telefon din Franţa, directorul Renault le-a pus la dispoziţie, în Canada, o limuzină splendidă

Altă ţară, alt an şi alte întâmplări. În urmă cu 34 de ani, a fost trimis în Canada Eugen Brezeanu, directorul adjunct de la Auto Dacia, pentru deblocarea unui transport de 300 de maşini, livrate şi staţionate în port. Un responsabil de la Auto Dacia uitase să plătească „scrisoarea de trăsură” în bancă, însă Eugen Brezeanu a reuşit transferul a 500.000 de dolari, problema fiind rezolvată. Ca o paranteză, în 1977, s-a încheiat un contract de 1.100 de autoturisme cu ARO Auto Canada, fiind nevoie ca inginerul Ghinescu să se deplaseze de trei ori peste Ocean, fie pentru şcolarizarea dealerilor de ARO, fie pentru remedierea unor disfuncţionalităţi.    
Când Eugen Brezeanu a ajuns în Canada, a fost cazat la acelaşi hotel în care stătea şi inginerul Ghinescu. „Motel Richelieu” se numea acest spaţiu de cazare, cu zece etaje, cu piscină, cu bibliotecă, sală de forţă, o mică terasă, unde puteai să faci şi plajă, dacă era cald. „Era foarte bine. Camere foarte frumoase, aveau o bucătărie mică, intimă, în care puteai să-ţi pregăteşti ce voiai, dotată cu aragaz, veselă, etc. Televizor color, la vremea aceea, cu nu ştiu câte canale… La un moment dat, Eugen Brezeanu m-a întrebat: „Costică, tu ştii unde este reprezentanţa Renault în Montreal?” “Nu ştiu, dar aflăm.”, a venit răspunsul musceleanului. Reprezentanţa se afla pe Insula „Notre Dame”, unde se ţine Circuitul de Formula 1, care se numeşte, în prezent, “Gilles Villeneuve”.
„A sunat centralista şi i-a dat un număr de telefon de la Paris. I-a făcut legătura cu Pierre Auberger, directorul Renault de afaceri externe pentru Europa de Est şi Turcia, la acea vreme. Cu acest Pierre Auberger a lucrat Brezeanu când s-a făcut contractul. A fost unul dintre oamenii principali, care au încheiat contractul cu viitoarea Uzină Dacia pentru Renault 12. Şi au rămas prieteni foarte buni. Deşi Brezeanu nu era membru de partid, fiindcă avea soţia rusoaică. Dar, fiind un foarte bun profesionist, s-a trecut peste treaba aceasta. De aceea, n-a ajuns niciodată director general la Auto Dacia, ci a fost numai director adjunct.”, a continuat relatarea inginerului Ghinescu.
Revenind la tefefonul pe care Eugen Brezeanu i l-a dat din Canada mai-marelui Renault, românul l-a anunţat că are nişte probleme cu ARO la Montreal. Atunci, Pierre Auberger s-a arătat interesat să-l ajute. „Aş fi avut nevoie de o maşină.”, i-a zis el. M-a întrebat pe mine cu ce mergem şi i-am spus că avem un ARO. Mai aveam un GAZ rusesc la firmă. După două ore, a revenit cu un telefon Pierre Auberger, care ne-a cerut ca, a doua zi, să mergem la reprezentanţă. Ne-am prezentat acolo, ne-au primit foarte bine şi, cât ne-au servit cu o cafea, ne-au întrebat cine va conduce maşina. „Domnul Ghinescu.”, a răspuns Eugen Brezeanu. Ne-au cerut paşaportul şi permisul de conducere şi ne-au rugat să aşteptăm o jumătate de oră, până facem formalităţile. Ce însemnau formalităţile? Mi-au făcut asigurare totală, cum ar fi la noi CASCO, şi mie, şi maşinii. Ne-au dat un Renault 30, la vremea aceea, era o limuzină. Maşina avea 20.000 de kilometri, era superbă… geamuri coborâtoare, nu văzusem în viaţa mea aşa ceva… În timpul liber, am fost şi am văzut Cascada Niagara. Am făcut 900 de kilometri pe autostradă, în şase ore, fără nicio problemă.”, ne-a povestit acesta.

Directorul adjunct de la Auto Dacia i-a “citit” pe americani că sunt nişte “scamatori”

Tot în Canada, o delegaţie din Buffalo – SUA i-a sunat pe ai noştri, că vrea să vină să facă un contract cu ARO. „S-a stabilit ziua şi m-am dus la aeroport, i-am primit. Erau parcă patru americani. I-am băgat în sala de Consiliu, iar Eugen Brezeanu i-a întrebat: „Cât staţi?” „Nu rămânem, plecăm imediat.”, i-au răspuns aceştia. Se grăbeau să plece, fiindcă, seara, aveau un meci de hockey, la care voiau să ajungă. Juca echipa lor favorită.”, şi-a amintit inginerul Ghinescu. „Am făcut probe prin nişte mlaştini cu ARO, de care au rămas impresionaţi. Americanii au scos un contract de 20-30 de pagini, prin care îşi exprimau intenţia de a lua câteva mii de maşini. Eugen Brezeanu… parcă îl şi văd. Îmbrăcat în blugi, a urcat picioarele pe masă… americanii n-au zis nimic… i-a „citit” că sunt nişte “scamatori”. I-a întrebat ce capital au.”    
După ce s-au codit să răspundă, americanii au divulgat, până la urmă, că au un capital în firmă de vreo 10.000 de dolari. „Păi, voi cu 10.000 de dolari vreţi să vă angajaţi, când eu am aici 500.000 de dolari şi am probleme?!”, i-a întrebat retoric directorul adjunct de la Auto Dacia.
Cum americanii n-au vrut să meargă nici la hotel, nici la restaurant, pe motiv că se grăbeau, inginerul Ghinescu a fost trimis să le cumpere câte un pachet Kentucky Fried Chicken.
„La un moment dat… hai să semnăm contractul! Iar Eugen Brezeanu a afirmat atunci: “Ca să semnezi un contract de o asemenea anvergură, îţi trebuie mai multe discuţii. Trebuie să vedem şi noi ce sedii aveţi, ce scrisori de garanţie bancară aveţi…”. Americanii s-au enervat şi au spus: „Plecăm, că pierdem avionul!” S-au ridicat furioşi, iar unul a scos o sută de dolari şi a pus-o pe masă. Brezeanu a luat banii frumos, i-a mototolit şi i-a aruncat în coş. Eu am rămas blocat. Au ieşit ăştia… iar eu am zis: hai să-i duc la aeroport. M-am întors să văd dolarii, dar îi luăseseră din coş americanii. Asta a fost întâmplarea cu americanii care veniseră, tam-nesam, să facă un contract în cinci minute! Acesta a fost Eugen Brezeanu, un mare om de comerţ exterior.”, a încheiat inginerul Constantin Ghinescu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!