09/11/2024

Duminica crezului, plinătatea ortodoxiei (Ioan XVII, 1-13)

Între Praznicul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos şi acela al Pogorârii Duhului Sfânt, Duminica aceasta ne aduce dinainte pe cei 318 Sfinţi Părinţi ai Sinodului I Ecumenic şi teologia lor, mărturia lor izbăvitoare. Sobor convocat de Împăratul bizantin care s-a lăsat cucerit de Hristos. Constantin cel Mare, apostol între Împăraţi şi Împărat între Apostoli. Numit „cel Mare” nu doar că la 313 dădea un Edict de tolerare a creştinismului, la Mediolanus – azi Milano, ci pentru că şi-a lăsat inima cucerită de El, Dumnezeul cel în Treime Slăvit, Împăratul ceresc. Ceea ce este simplu pentru noi, cei care ne temem şi tremurăm pentru ziua de mâine, ori pentru cine ştie ce false nedreptăţi şi orgolii, pentru el, împăratul fiu de împărat, căruia i se cuvenea toată slava şi puterea pământească, desigur că era mult, mult mai greu. Lepădarea de sine şi cucerirea lui de către Hristos, căruia-i lasă moştenire tronul din inima sa şi un Imperiu mărturisitor, sunt motivele pentru care este păstrat de memoria Bisericii. Cucernicia sa este aceea care obliga la liniştirea unei erezii neliniştitoare. Arie, un preot plin de râvnă dar deloc atent la conţinutul ortodox al mărturiei sale, nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Socotea pe Iisus Hristos simplă creatură. O mai fac şi alţii, până astăzi, uitând că astfel se fac fraţi ereziei. Părinţii Bisericii, oameni luminaţi de Duhul Sfânt, strânşi la Niceea, în 325 (mai-iunie), pe când Constantinopolul nu era încă ridicat, readuc echilibrul mărturiei. Alcătuiau astfel primele 7 articole ale mărturiei noastre de credinţă. Iar când Duhul Sfânt va fi atacat, în dumnezeirea Sa, de un alt eretic, Nestorie, răspunsul va fi dat de Sinodul II Ecumenic, desfăşurat la Constantinopol (381). Cu acest adaos constantinopolitan, limpezitor al teologiei legate de Dumnezeu Duhul Sfânt, a ajuns până la noi, comunitatea bisericii respirând prin el. Crezul nostru cel de toate zilele. Miezul de mărturie al Ortodoxiei noastre. Un text care urcă pe buzele noastre prin potirul mărturiei Bisericii. Un râu de limpezire al bălţilor stătute care se dau izvoare. E puţin, oare, acest lucru? La vremea de acum, când lumea inventează crezuri obscure ca să-şi atragă simpatii şi cercuri de influenţă, partizanate penibile, când totul este pus la îndoială de îndoielenicii de meserie, Crezul pe care-l prăznuim, construit ca mărturie din 325 până în 381, din Sinod în Sinod, în lucrarea Duhului Sfânt, rămâne reperul fidelităţii mărturiei noastre. Tot ceea ce trăim şi gândim în Ortodoxie este izvorât din mărturia de viaţă a Sfintei Scripturi şi Mărturia Sfintei Tradiţii, sintetizat în textul Crezului. Şi corectat în duhul acestui text. De aceea, oricine crede că mărturiseşte Crezul niceo-constantinopolitan fără să trăiască Ortodoxia se abate de la esenţa sa de viaţă. În Hristos şi în Biserică. Poţi rosti din buze cuvintele Crezului dacă nu ai Liturghia în care să o faci şi Euharistia prin care să te ţii în viaţa veşnică nu eşti alta decât un soi de sindicalist, agitator al Evangheliei într-o lume cu prea multe şi prea false mărturisiri. Lecţia este clară. Prin Crezul niceo-constantinopolitan, Treimea cea de  o Fiinţă şi Nedespărţită locuieşte în mijlocul mărturiei noastre! E Bucuria noastră deplină! Nu te poţi abate de la viaţa în Hristos pe care ţi-o propune, pentru că Hristos este Viaţa cea adevărată, martorul voirii fericirii noastre de către Dumnezeu (Ioan XVII, 1-13).
Fără construcţia limpede a Crezului, fiecare am crede în altceva, am construi o religie legată de Hristos, nu un mod de viaţă care ne creşte pentru veşnicie. De aceea, între Înălţare şi Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica vine şi ne spune că aceste prăznuiri sunt privite prin lentila de Duh Sfânt a Crezului, mărturie fierbinte a identităţii Dumnezeului Căruia ne închinăm şi cu harul Căruia viem întru Împărăţia Cerului! O Duminică vie, care ne cheamă să stăm împreună, să gândim asupra credinţei noastre. S-o mărturisim. Nu doar cu fapta, ci şi în conţinutul ei intelectual. Fără de care ne-am pierde minţile. Şi-am fi ca Arie sau Nestorie. Inventatori de Dumnezeu!
Pr. Constantin Necula, Sibiu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!