-2.7 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Ceremonia de învestire ca director şi cea de înlocuire a lui Victor Naghi

Dumitru Boambeş, martor a două evenimente memorabile
Dumitru Boambeş a asistat şi la şedinţa desfăşurată în Hala Motor, în cadrul căreia Naghi a fost învestit în funcţia de director al IMS Câmpulung, în anul 1957, dar şi, douăzeci şi cinci de ani mai târziu, la cea în care cel mai cunoscut lider al întreprinderii a fost obligat să predea conducerea succesorului său, Ioan Giuvelcă. Au fost două momente istorice, la care interlocutorul acestui episod al serialului nostru a avut ocazia să fie martor. Dacă la primul a luat parte cu emoţia şi curiozitatea tinereţii, fiind proaspăt absolvent al Şcolii Profesionale IMS, la cel de-al doilea, un sfert de veac mai târziu, l-a năpădit tristeţea despărţirii de un mare om, al cărui nume va rămâne permanent în istoria acestor locuri.

Hala Motor a găzduit şedinţa în care Naghi a fost prezentat ca director

Dumitru Boambeş, de fel din Voineşti-Lereşti, îşi aminteşte că făcea şapte minute de acasă până la Uzină, mergând pe jos. În anul 1953, a intrat la Şcoala Profesională IMS. „Prima dată, am fost strungar. După aceea, ca urmare a faptului că Uzina avea nevoie de rectificatori, s-a făcut o selecţie din clasele de la Profesională, în rândul elevilor cu note mai bune, să se poată realiza ca rectificatori, într-un termen mai scurt, pentru că Uzina ducea lipsă. Sigur, mi-a părut rău că m-au luat de la Strungărie şi a trebuit să merg la rectificatori, dar acest lucru s-a întâmplat ca urmare a capacităţii fiecăruia.”, ne-a povestit despre începutul activităţii sale Dumitru Boambeş, care a încheiat pregătirea în cadrul Şcolii Profesionale IMS în anul 1956.
A fost angajat la Sculărie, o secţie de bază, care a furnizat foarte mulţi lideri ai locurilor de muncă grupate pe secţii. Unii au făcut Şcoli de Maiştri, alţii au continuat pregătirea, urmând o facultate, şi o parte dintre aceştia chiar s-a întors la Sculărie, ca ingineri. Sculăria, prin însăşi denumirea ei, realiza scule, dispozitive şi verificatoare pentru tot ceea ce însemna producţia din Uzină. Era o secţie de elită a întreprinderii, ca să-l cităm pe fostul angajat, „care realiza piese de înaltă ţinută, din punct de vedere tehnic.” Aceasta pe linie de producţie, dar, pe de altă parte, a reprezentat o pepinieră pentru diverse funcţii atât în întreprindere, cât şi în exteriorul ei. „Mulţi s-au realizat, era un colectiv de profesionişti.”, mai spunea Dumitru Boambeş. În momentul angajării povestitorului nostru, Sculăria funcţiona cu 350-400 de oameni, număr care, pe parcurs, a cam stagnat. Motivul: „Nu angajau pe oricine la Sculărie. Trebuia să aibă o categorie mai înaltă… dacă se lucra cu microni… forţa de muncă era selectată. Ceilalţi, care aveau categorii mai mici, erau băgaţi în producţia de serie. Aici, în schimb, erau unicate.”

Întrebat despre dotările secţiei respective, Dumitru Boambeş ne spunea că acestea se limitau la nivelul acelor vremuri. Adică, mai puţine din import şi mai multe utilaje autohtone, realizate în ţară. „Foarte puţine veneau din exterior, pentru că totul era pe valută şi valuta era aşa cum era.”, a completat fostul angajat de la Sculărie, secţie organizată la etajul vechii clădiri de la Poarta 2. Pe când era un tânăr angajat al fabricii, absolvent al Şcolii Profesionale IMS doar de un an, Dumitru Boambeş a avut ocazia să asiste la un eveniment, pe care, 55 de ani mai târziu, îl putem numi, fără să greşim, istoric: festivitatea de învestire în funcţia de director a lui Victor Naghi. „Numirea lui sau schimbul de conducere s-a făcut în Hala Motor. A fost un fel de miting, ca să ştie lumea că s-a schimbat directorul.”, a punctat acesta.
La Sculărie, Dumitru Boambeş a lucrat trei ani, după care a plecat în armată, iar, la întoarcere, a revenit la aceeaşi secţie. În tot acest timp, s-a perfecţionat ca profesionist în domeniu, ajungând până la categoria de încadrare specialist treapta a III-a. „Câştigam foarte bine, trebuie să recunosc.”, mai spunea acesta.

Numirea ca preşedinte de Sindicat pe Uzină i-a adus înjumătăţirea salariului

În ascensiunea sa profesională – momentul despre care vom relata în continuare a fost unul de ascensiune, deşi, material, nu l-a mulţumit pe partenerul avut în această discuţie – consemnăm anul 1981, când în cadrul unei şedinţe a Adunării Oamenilor Muncii, Dumitru Boambeş a fost ales preşedinte al Sindicatului Uzinei ARO. „Cunoşteam foarte bine întreprinderea, cunoşteam oamenii, cu excepţii, deoarece Uzina ajunsese, în acea perioadă, la aproape 12.000 de angajaţi.”, este o informaţie importantă aflată de la Dumitru Boambeş, care, fiind la Sindicat, ştia cât se încasează cotizaţie. La început, n-a fost prea încântat de ideea de a fi preşedinte de Sindicat pe Uzină, dar, în acele timpuri, era exclus să refuzi desemnarea în funcţia respectivă, pentru că „aveai probleme”.
El ne-a motivat de ce nu voia să plece de la Sculărie, unde, de altfel, îi mergea bine: „În Adunarea Oamenilor Muncii, când am fost numit preşedinte de Sindicat, eu m-aş fi manifestat, că m-am pomenit dintr-odată cu numirea… Şi am spus că nu sunt de acord, fiindcă îmi plăcea ceea ce făceam până atunci. În al doilea rând, era şi partea materială, financiară. Eu câştigam foarte bine, fiind specialist în domeniu, aveam salariul foarte bun. Salariul mi-l făceam eu singur, prin numărul de piese executate. De aceea, m-am şi manifestat, că am plecat de la un salariu foarte bun şi am ajuns la un salariu sub orice critică, mic, pe jumătate din ce câştigam. Atunci, cum să-mi convină?”
În acest timp, prin puterile sale şi cu ajutorul colectivului pe care îl conducea, s-a ocupat de probleme majore. „Producţie, plus asigurarea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale salariaţilor. Mergeam în paralel cu activităţi cultural-sportive. A fost o perioadă frumoasă cea în care a fost Naghi director.”, a adăugat acesta. Fiecare secţie deţinea câte o microcantină, mici chioşcuri alimentare şi altele, iar derularea acestei activităţi comerciale în interiorul fabricii era supravegheată tot de Sindicat. Dacă am amintit de partea culturală, se obişnuia ca ansamblul folcloric să meargă în străinătate, la diverse concursuri. „Trebuia să plec în Germania, dar, într-un final, nu s-a mai putut, pentru că s-a făcut rocada. M-au luat de la Uzină şi m-au adus la Consiliul Sindical pe oraş. Dar cei de la Piteşti şi-au dat seama că eu eram pregătit să plec cu ansamblul şi m-au lăsat să merg. Am fost mai târziu, tot cu cei de la Uzină, în Olanda.”, a mai povestit Dumitru Boambeş.

Timp de nouă ani, a coordonat toate sindicatele din Câmpulung

În urmă cu 30 de ani, din cauza unor schimbări la nivel de Primărie, „fostul preşedinte Gheorghe Oancea a trecut prim-secretar. Pe mine, obligatoriu, m-au luat de la Uzină, având în vedere că era o întreprindere mare şi au zis că eu am mai multă experienţă, fiind mai cunoscut de lume, şi m-au pus la Consiliul Sindical, ca preşedinte. Aici am rămas până în 1990.”, a continuat relatarea lui Dumitru Boambeş. Consiliul Sindical Orăşenesc coordona activitatea în teritoriu a tot ceea ce însemna învăţământ, industrie, sănătate, ş.a.m.d. „Îţi intra în atribuţii să coordonezi activitatea celorlalte sindicate, pe toate planurile, şi economic, şi social, şi cultural, şi sportiv. Combinatul de Lianţi, Combinatul de Fibre Sintetice, Mina, I.C.S.M., comerţul, învăţământul, sănătatea. Inclusiv activitatea Casei de Cultură a Sindicatelor era coordonată tot de noi.”, a arătat acesta ce a avut de făcut în anii care au urmat.
Nici la Consiliul Sindical Orăşenesc nu „a dat fuga”, stârnind nemulţumirea conducătorilor de partid. Era numit în această funcţie pe oraş de vreo două săptămâni şi Dumitru Boambeş încă nu se dusese să-şi preia noile sarcini. Urmarea a fost convocarea lui la o şedinţă de Birou de Partid în oraş, unde a fost făcut în toate felurile. „Nu e bun salariul pe care îl ai? Ce, crezi că noi avem salarii mari?!”, a fost scuturat preşedintele de Sindicat de la ARO. „Materialistul”, căci aceasta era una dintre injuriile vremii, a fost forţat, într-un sfârşit, să-şi ia funcţia în primire.   

Ca preşedinte al Consiliului Sindical Orăşenesc a rămas până în 1990. „Ba, după Revoluţie, eu am mai stat încă două luni, până când mi-am dat seama că nu mai am corespondenţi în celelalte sindicate.”, a afirmat acesta. Dumitru Boambeş s-a întors la ARO, unde a lucrat la CTC la Sculărie, până în anul 2000, când a ieşit la pensie.  
Ca preşedinte al Consiliului Sindical Orăşenesc, a asistat la ceremonia de înlocuire a lui Naghi cu Giuvelcă         
Dimineaţa, când venea la serviciu, Victor Naghi nu intra prima dată, cum făceau linguşitorii acelor timpuri, la secretarul de partid, ci se oprea la sindicat. „Intra, îşi punea şapca în cui şi începea: „Ia, ziceţi, mă, ce-aţi mai făcut? Cum mai merg treburile?” De aceea, oamenii l-au perceput ca fiind foarte apropiat de ei. „Noi ne permiteam să vorbim fel de fel de lucruri, pentru că era un om foarte comunicativ şi aşa îl ştia toată lumea. Era şi energic, şi dur, de multe ori, cred că şi ca urmare a poziţiei pe care o avea, a personalităţii sale. Era disciplină şi toată lumea îl respecta. Nu era om care să spună: „Nu se poate realiza sau nu se poate face aşa ceva.” Cu Naghi am avut o colaborare „jos pălăria!”, foarte bună. Aveai ce învăţa de la el.”, aşa l-a perceput Dumitru Boambeş pe Victor Naghi.
Sfârşitul lui Naghi la ARO a purtat „semnătura” lui Constantin Zanfir, liderul de la judeţ, căruia directorul Uzinei i-a intrat pe invers, susţine Dumitru Boambeş, care nu a fost pe dinafara manevrelor din „culisele” înlăturării liderului întreprinderii. „Din secretar II pe la judeţ, Zanfir a devenit prim-secretar. Victor Naghi era membru supleant al Comitetului Central. Datorită faptului că şi el, la rândul lui, era mare pe linie de partid, nu prea stătea de vorbă cu Zanfir. El nu se alinia la ce spunea Zanfir. Acestuia din urmă, care era un om foarte dur, nu i-a convenit. I-a căutat în cartea de muncă şi a văzut că se apropie de pensionare. De multe ori, Naghi era contra la ce spunea Zanfir. Atunci, Zanfir a pus ochii pe el şi şi-a pus în cap să-l scoată la pensie.”, îşi aminteşte Dumitru Boambeş.
Cum Naghi căpătase obiceiul de a i se opune, soarta lui a fost pecetluită. „Acesta a fost motivul şi eu vă spun că ştiu.”, şi-a întărit relatarea Dumitru Boambeş. Chiar dacă interlocutorul nostru nu mai era angajat la ARO, în calitatea pe care o avea, în momentul pensionării forţate a lui Victor Naghi, a participat la ceremonia de predare a funcţiei de director succesorului său, Ioan Giuvelcă.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!