O ipoteză pentru neliniştea managerilor acelor vremuri de la ARO S.A.: Autoturismul 4×4, denumit „Magnum”, scos pe piaţă de italieni, care seamănă foarte mult cu ARO CN
În această ediţie ne vom opri la un material publicat în ziarul “Evenimentul Muscelean”, în urmă cu 13 ani, mai exact în numărul său din 8-11 mai, care dezvolta o informaţie furnizată de o sursă demnă de încredere. Potrivit relatării respective, în timpul cât a fost preşedinte al României Nicolae Ceauşescu, japonezii au furat de la I.A.ARO (S.C. ARO S.A.) proiectul unui prototip de autoturism de teren, cu care se preconiza că uzina musceleană ar fi putut „sparge” piaţa externă. Investigaţiile ulterioare, chiar dacă nu au certificat eventualul furt al japonezilor, au dezvăluit faptul că la ARO s-a lucrat la un model de autoturism cu totul deosebit de ceea ce se fabricase până în 1989. În continuare, vă prezentăm conţinutul materialului prezentat la acea vreme, în care muscelenii, angajaţi la Uzină, încă mai credeau în ARO şi în viitorul său, de care erau legate destinele atâtor mii de oameni din zonă.
ARO C(eauşescu) N(icolae)
La începutul anilor ’80, fostului dictator Nicolae Ceauşescu i-a venit ideea să comande fabricarea la I.A.ARO a unui autoturism, care să cuprindă în denumire chiar iniţialele lui. De atunci, a început munca pentru ARO C(eauşescu) N(icolae), un autoturism care trebuia să se impună pe piaţa externă, chiar să depăşească performanţele autoturismelor de teren fabricate în Statele Unite ale Americii şi Japonia. La sfârşitul anului 1984 era gata ARO CN 1, la care o mare contribuţie se pare că şi-a adus inginerul Copăescu, decedat la ora actuală. Cu prototipul acestui nou autoturism se făceau probe în secret, noaptea, pe autostrada Bucureşti – Piteşti. Chiar dacă avea un consum mare (18 – 20 litri/100km), ARO CN 1 avea tot ce-i trebuia, pentru ca, la acea vreme, să se poată impune pe piaţa europeană: caroseria aerodinamică, spaţială (asemănătoare cu cea pe care o are acum Toyota); servodirecţie; cutie de viteze în 5 trepte; suspensie-faţă independentă; bord modern şi multe alte inovaţii legate de componentele electrice şi mecanice – era un autoturism total diferit de ARO 10 sau ARO 24, în afară de motor, acesta fiind L 30, de fabricaţie românească. La puţin timp, au început discuţiile. Se spunea ba că ARO CN 1 costa prea mult, iar uzina nu-şi poate permite să treacă la fabricaţia în serie, ba că proiectul nu era bine întocmit. Aşa s-a ajuns la ARO CN 2, un autoturism jumătate ARO, jumătate… altceva. Şi de această dată nu au apărut rezultate practice notabile, principalul lucru invocat fiind tot lipsa banilor. Şi s-a trecut la ARO CN 3, care avea doar caroseria nouă şi partea electrică îmbunătăţită, celelalte componente fiind identice cu cele ale unui ARO. La ultima vizită pe care a făcut-o la ARO, în 1987, Ceauşescu a ordonat definitivarea noului model de ARO, autoturism care a trebuit să apară pe piaţă la începutul anilor ’90.
Cine a furat un ARO?
Înainte de 1990, Securitatea avea la uzină un birou de ingineri specialişti, care se pare că se ocupau şi de contraspionaj economic. Când cineva pleca în străinătate, la întoarcerea de acolo, persoana în cauză vizita biroul. La uzină veneau deseori delegaţii chineze şi, de aceea, s-a spus că un japonez infiltrat într-un asemenea grup ar fi aflat de CN-uri şi a copiat modelul. Dar unele persoane afirmau că sovieticii ar fi făcut acest lucru. Zvonurile erau amplificate şi diversificate de faptul că se lucra la CN-uri în cel mai deplin secret. Cu toate acestea, ipoteza furtului ar fi putut fi confirmată prin aceea că, până la urmă, ARO CN nu a mai fost scos pe piaţă. Probabil că străinii s-au „mişcat” mai repede, iar autoturismul românesc devenise deja desuet.
Nerealizări postdecembriste
Persoane din cadrul S.C. ARO S.A. – care au preferat să rămână anonime – au declarat redactorilor, la acea vreme, că pe undeva, printr-o magazie părăsită, se mai afla prototipul lui CN 3. De altfel, doar după 1990, s-a putut afla câte ceva despre modelele nepuse în practică ale societăţii comerciale ARO. După Revoluţie, nimeni nu s-a mai interesat de schimbare, imperioasă fiind doar dorinţa de comercializare, ţinând cont şi de „foamea” de autoturisme ARO, care exista imediat după 1990 pe piaţa internă. Până la data la care cititorilor erau oferite aceste informaţii – anul 1998 – a mai apărut doar modelul ARO Spartana, realizat în colaborare cu francezii.
Totuşi, se afla în pregătire ARO 26
Gheorghe Marin, în acele timpuri, deputat, fost director general al S.C. CESAR ARO S.A., declarase pentru “E.M.” că, în anul 1986, în urma solicitărilor făcute de Nicolae Ceauşescu, la ARO a fost realizat prototipul ARO CN, care reprezenta o variantă modernă a autoturismelor din gama ARO 24. A fost întocmită documentaţia, s-au făcut probe, chiar şi în tunel aerodinamic, urmând a se da drumul pregătirii de fabricaţie. Bineînţeles, au existat mai multe variante, ca desene de stil, care poate au fost denumite CN 1, CN 2, CN 3. Este adevărat că italienii (deci nu japonezii) au scos pe piaţă un autoturism 4×4, denumit „Magnum”, care seamănă foarte mult cu ARO CN. Italienii chiar au venit în Câmpulung, pentru a propune un contract de colaborare cu Uzina ARO. În anul 1993, la Centrul de Studii de la ARO S.A. a fost reluată ideea realizării unui nou model de ARO, fondurile fiind asigurate de Ministerul Cercetării. Denumit ARO 26, prototipul acestui autoturism de teren, al cărui model a fost realizat pe calculator, exista la acel moment, fiind un continuator al lui ARO CN. Conform afirmaţiilor managerului de atunci, Sorin Olteanu, autoturismul care se pregătea urma să fie lansat în vara anului 1998, în funcţie de posibilităţile de finanţare.