După cum spunea şi în cartea sa, Ion Chingaru: „Era o emblemă de recunoscut prestigiu, o maşină care străbătea lumea şi despre care se scria în reviste de specialitate”. Toţi erau interesaţi de maşina musceleană, de la oamenii de afaceri, care o analizau, şi până la fabricanţii recunoscuţi de concurenţi din toată lumea
Imaginea oraşului de munte Câmpulung Muscel s-a schimbat odată cu dezvoltarea întreprinderii ce producea maşinile de teren cunoscute tot mai mult în toate colţurile lumii. Autoturismul ARO era un mesager ce pleca din munţii Carpaţi. Nu există familie în Muscel, indiferent de vârstă, care să nu fie legată prin vreunul din membri ei de marele colectiv al constructorilor de automobile. Încă din copilărie, fiii lor doreau să-şi facă o cariera la ARO, să continue meseriile părinţilor, iar băieţii îşi doreau să ajungă piloţi de încercare. Dacă, până la dezvoltarea întreprinderii, urbea locală era liniştită, era un oraş al pensionarilor, un loc unde nu se întâmplă nimic deosebit, uzina a transformat oraşul într-un furnicar. De altfel, Câmpulung Muscel era una dintre cele mai generoase zone ale ţării în privinţa aportului la dezvoltarea ştiinţei, artei şi culturii româneşti, prin nume ilustre plecate din acest ţinut. În locul lor au venit oameni din toată ţara, care au făurit „Mesagerul din Carpaţi”.
Uzina a construit cartiere noi în Câmpulung
Odată cu sosirea muncitorilor, pentru uzină au apărut noi cartiere, unde astăzi locuiesc şomerii Uzinei ARO. Terenul de la poalele munţilor, pe o suprafaţa de 4 hectare, a fost folosit pentru construcţia halelor unde se fabricau automobilele ARO. Odată cu înălţarea stâlpilor pentru hale s-au montat şi utilajele, pentru a începe cât mai rapid lucrările. Primele tipuri de automobile cu utilizare multiplă din familia ARO au pornit, în scurt timp, pe piaţa mondială, câştigând poziţii foarte bune. Dar era esenţial ca ele să fie menţinute şi extinse, iar în concurenţă acerbă cu marii producători, firme cu prestigiul recunoscut, constructorii musceleni trebuia să ţină pasul, oferind noi şi noi modele, capabile să răspundă cât mai deplin celor mai variate exigenţe. Totul era într-un ritm rapid, la fel de rapid cum s-a şi stins. Au fost zile şi nopţi de muncă, în care se lucra în 3 ture şi totul pentru a trimite cât mai multe maşini în afara ţării. Pe porţile uzinei ieşeau zilnic „herghelii de cai putere”, aflaţi în carcasele tot mai elegante şi tot mai apreciate pretutindeni, ce purtau înscrise cele trei însemne ale unei mărci intrate în circuit internaţional: ARO. Erau fabrici româneşti de la Piteşti, Craiova, Braşov, care solicitau tot mai multe matriţe, scule sau ştanţe. Graficele cifrelor concretizau realizările producţiei de la acel moment.
“Fii mândru că faci parte din marea noastră familie!”
Era una dintre devizele celor de la întreprinderea de autoturisme, care se putea găsi înscrisă pe una dintre impunătoarele lozinci ce te întâmpinau după ce intrai în curtea uzinei. Erau oameni care au crescut odată cu fabrica. Acum, stând de vorbă cu aşa-numiţii veterani, cei care au pus bazele colosului industrial din vremea respectivă, cei care au modernizat făbricuţa de cherestea şi hârtie, cei a căror viaţă s-a înălţat datorită uzinei, acum, sunt oameni mari sau… sunt şomeri.
Dar o parte dintre oamenii de afaceri de azi sunt foşti angajaţi ai Uzinei ARO. Mulţi care au avut ocazia să fie trimişi peste hotare, pentru a asigura asistenţa tehnică a automobilelor ce mergeau la export, nu s-au mai întors. Despre unii trebuie să vorbim la trecut, din păcate, timpul a trecut atât peste oameni, cât şi peste uzină. Rând pe rând, fabrica şi-a cinstit oamenii care au slujit-o şi care au avut în suflet munca lor. Acum, totul a devenit o amintire a acelor vremuri. Mândria că au făcut parte din familia „ARO” mulţi o au în suflet şi regretă acele vremuri comuniste, dar memorabile.
“Era o emblemă de recunoscut prestigiu”
La uzină, în perioada 1975-1985, producţia şi ponderea exportului sporeau de la an la an, iar la temelia tuturor cerinţelor erau calitatea şi îmbunătăţirile aduse autoturismelor, chiar înainte ca primele maşini pornite pe calea oceanului să ajungă în principala ţară de desfacere (China). Alte transporturi plecau către Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, Albania şi apoi în ţări cu o bogată tradiţie în fabricarea autoturismelor. În anii ’80, România devenea a şasea ţară din Europa producătoare şi exportatoare de autoturisme de teren. Nu întâmplător, în nomenclatorul de fabricaţie al întreprinderii ARO figurau 15 tipuri produse în 36 de variante şi în sute de specificaţii capabile să satisfacă exigenţele pieţei mondiale. Autoturismele care plecau de la Câmpulung erau încununate cu cele mai deosebite trofee la diferite expoziţii. Saloanelor internaţionale de la Paris, Hanovra, Lisabona, Bruxelles, Budapesta, Geneva, Barcelona, Viena sau la târgurile internaţionale de la Zagreb şi Brno li se adăuga câştigarea a nouăsprezece raliuri auto de mare prestigiu. Atunci, se vorbea cu admiraţie despre maşinile din marea familie ARO.