Laurenția Arnăuțoiu, fiica ei, Elena Ion Arnăuțoiu, Victoria Arnăuțoiu, Maria Plop, Elisabeta Rizea, Elena Cojocaru Arsenescu, Iuliana Preduț Constantinescu sunt „emblemele” luptei anticomuniste din Munții Muscelului, inserate în expoziția „Dușmance ale poporului”, deschisă, săptămâna trecută, la Memorialul Închisoarea Pitești. 71 de femei persecutate de regimul comunist au fost selectate din portretele a mii de victime care au înfundat temnițele groazei, în care o parte dintre ele au și sfârșit, și grupate într-o colecție de imagini tulburătoare.
„Dacă nu se va spune adevărul și vom continua să ne jucăm cu viața noastră, nu știu cum va fi. Doresc din suflet să fie bine, să nu se repete ce s-a întâmplat. Dar mă doare când văd că tinerii noștri și nici părinții lor nu prea știu ce s-a întâmplat. Și e foarte trist, pentru că știți bine cum se spune: când nu știi, se poate repeta. Așa că trăiți cu speranța să fie bine.”, mărturisea cu mâhnire invitata evenimentului, Nina Moica, una dintre cele mai tinere deținute din penitenciarele comuniste, arestată la doar 15 ani.
- O parte dintre cele 71 de „dușmance ale poporului” s-au întors simbolic la Închisoarea Pitești
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, instituția parteneră a Memorialului Închisoarea Pitești în proiectul expozițional „Dușmance ale poporului”, a fost reprezentată la vernisajul organizat joi seara de Ioana Boca și Virginia Ion, curatorul expoziției. Alături de Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești și gazda manifestării, s-a aflat un invitat special, Nina Moica. Niculina (Nina) Moica, în vârstă de 83 de ani, actualul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, este prezentă, cu propria biografie, în expoziție, alături de alte 70 de femei care au cunoscut cutremurătoarea experiență a detenției politice. „Sunt femei care au ajuns și la închisoarea din Pitești, care avea și o secție de femei. Mulțumim că ați adus expoziția la noi și, mai ales, mulțumim pentru că ați făcut, într-un fel, dreptate femeilor care au fost închise și ale căror voci le auzim mult mai puțin din închisorile comuniste”, a menționat, în deschiderea acțiunii, Maria Axinte.
Această primă expoziție a Memorialului Sighet, care a ajuns și la Pitești – spunea Ioana Boca -, „este deosebită pentru că prezintă destinele unei categorii speciale de victime ale comunismului, femeile. S-a vorbit mult mai puțin despre femei, care au trăit experiențe absolut îngrozitoare în închisori, în fiecare zi în care au fost obligate să o petreacă acolo, în condiții pe care noi cu greu ni le putem imagina.”
O mărturie a parteneriatului celor două instituții s-a produs în urmă cu doi ani, când Memorialul Închisoarea Pitești a organizat o acțiune similară la Sighet. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, primul de acest fel din România, a fost fondat în anul 1993, de scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan, sub forma unui muzeu organizat într-o fostă închisoare construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, care, între 1948 și 1955, a servit unui scop politic. „Acolo a fost închisă elita politică, culturală și religioasă a României interbelice. Acolo au fost închiși Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, zeci de miniștri, guvernatori ai Băncii Naționale, membri ai Academiei Române. Dar Memorialul de la Sighet nu este despre închisoarea de la Sighet, ci este dedicat tuturor victimelor comunismului din România, dar și din Europa de Est. Este un memorial care nu spune povestea comunismului, cronologic, ci spune o istorie a comunismului din punctul de vedere al victimelor regimului totalitar comunist. Iar expoziția pe care o aducem la Pitești este despre femeile victime ale represiunii comuniste.”, a afirmat Ioana Boca.
Nina Moica a fost prezentă de mai multe ori alături de organizatorii expoziției itinerante, găzduită la București, Timișoara, Brăila, Câmpulung Moldovenesc, Chișinău, Roma etc. Pe 5 noiembrie s-a oprit în Argeș, într-o zonă reprezentativă pentru rezistența anticomunistă, într-un loc însemnat de pe harta „Gulagului” românesc.
„Dincolo de povestea ei de viață, este un om care știe să transmită mai departe vocea victimelor, vocea femeilor alături de care a stat în închisorile comuniste. Este o voce a memoriei și sper să fie alături de noi mult timp de acum înainte și să continue să spună povestea ei și a colegilor ei de detenție. Cred că trăim într-o lume în care sunt din nou puse sub semnul întrebării drepturile noastre și vedem cât de ușor ni le putem pierde. Cât de ușor se poate pierde libertatea. Iar o expoziție despre victimele comunismului ne arată cum trebuie să luptăm și cum trebuie să ne apărăm aceste drepturi.”, a motivat Ioana Boca demersul cultural de la Pitești.
- Secțiune specială în cadrul expoziției: „Cele mai tinere deținute”
Expoziția „Dușmance ale poporului” este curatoriată de Virginia Ion, secretarul științific al Memorialului, iar design-ul expozițional a fost asigurat de Zeppelin Design.
„În acest an, absolut întâmplător, expoziția a mers pe drumul unuia dintre episoadele odioase ale represiunii comuniste, Fenomenul Pitești. În vară, a fost prezentată la Suceava, unde a început acest experiment, la sfârșitul anului 1948, și acum o deschidem în locul în care a atins apogeul și de unde și-a primit numele.”, a relatat curatorul Virginia Ion câteva amănunte despre parcursul din 2026 al colecției de fotografii înfățișând deținute dintr-o perioadă teribilă a trecutului României.
„Prezența expoziției este cu atât mai importantă aici, pentru că multe dintre femeile din expoziție au trecut prin acest penitenciar.”, a adăugat aceasta. Denumirea a fost inspirată de sintagma aplicată de regimul comunist tuturor celor care nu erau de acord cu principiile promovate de acesta, indiferent de vârstă și poziție socială, indiferent că erau bărbați sau femei.
Expoziția reunește poveștile dramatice a 71 de femei etichetate „dușman al poporului” din diferite motive. „Unele dintre ele au făcut parte din rezistența anticomunistă din munți, altele au fost arestate și condamnate la ani grei de închisoare pentru înaltă trădare, având legături cu statele din Occident. Altele s-au opus ca pământurile să le fie luate în mod abuziv în timpul procesului de colectivizare, iar altele au fost arestate, pur și simplu, pentru că erau mamele, soțiile, fiicele sau surorile unor persoane pe care regimul le considera periculoase.”, a mai precizat Virginia Ion.
Potrivit acesteia, a fost dificilă alegerea deținutelor, care urmau să ilustreze expoziția realizată într-o manieră deosebită, întrucât în arhiva Memorialului există mii de femei victime ale comunismului. „Avem în muzeul de la Sighet o sală dedicată femeilor închise, unde sunt inscripționate numele a patru mii de femei care au trecut prin închisori și lagăre de muncă. Lor li se adaugă alte mii de femei care au fost deportate atât de pe teritoriul României, cât și femei basarabene și bucovinene care au fost trimite de sovietici în Siberia, ca românce.”, spunea Virginia Ion.
Alegerea a urmărit diversitatea profesiilor, a categoriilor sociale, a vârstelor la care femeile au ajuns să înfunde pușcăria, a perioadelor de detenție și a regiunilor din care proveneau.
„Regimul comunist nu a ținut cont nici de vârsta celor pe care îi cataloga ca „dușmani ai poporului”. În expoziție avem o secțiune specială, „Cele mai tinere deținute”, unde sunt prezentate mai multe cazuri de fetițe, care au cunoscut detenția politică. Unele dintre ele pentru că s-au născut în închisoare, mamele lor fiind însărcinate în momentul arestării, iar altele pentru că au fost reținute împreună cu părinții, așa cum este cazul Ioanei Arnăuțoiu. Nu departe de aici, în zona Nucșoara, a activat, poate, cel mai cunoscut grup de rezistență anticomunistă din România. Din expoziție nu puteau să lipsească numele Laurenției Arnăuțoiu, mama fraților Arnăuțoiu, al Mariei Plop, una dintre femeile care au luptat în munți și care a fost reținută împreună cu fiica ei de 2 ani (n.r. Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu), al Iulianei Preduț, arestată pentru ajutorul pe care l-a dat grupului de la Nucșoara, care a născut în închisoare, sau al Elisabetei Rizea. Care, la rândul ei, a fost condamnată la ani grei de închisoare pentru sprijinul pe care l-a dat grupului condus de Toma Arnăuțoiu și care a avut curajul să vorbească, imediat după căderea comunismului, despre opoziția la comunism și despre cruzimile la care erau supuși oponenții regimului.”, a enumerat Virginia Ion figurile muscelene prezente în colecția celor 71 de femei închise pentru convingeri ori acțiuni considerate potrivnice regimului.
- „Femeile nășteau într-o umilință pe care greu ne-o putem imagina astăzi, fără asistență medicală, în condiții improprii de igienă și sub supravegherea gardienilor”
Pe lângă portretele impresionante de femei, inițiatorii proiectului „Dușmance ale poporului” au căutat să contureze o imagine a implicării lor în lupta anticomunistă din România, dar și a sistemului concentrațional pentru femeile care au trecut prin el. Condițiile de detenție din închisorile politice erau dure atât pentru bărbați, cât și pentru femei. „Însă, din anumite puncte de vedere, femeile se confruntau cu probleme suplimentare. Mă gândesc, în primul rând, la condițiile de igienă, pentru că știm din mărturii că deținuții erau scoși să facă duș o dată pe săptămână (n.r. și mai rar, chiar la o lună, spunea invitata evenimentului). Și atunci trebuiau să se spele cât mai repede și mai mult cu apă rece. În fiecare celulă aveau două hârdaie, unul cu apă pentru spălat și pentru băut, altul în care își făceau nevoile. Femeile tinere nu primeau produse de igienă intimă în închisoare. O altă problemă cu care s-au confruntat multe dintre femeile închise a fost nașterea în închisoare. Au existat numeroase cazuri de femei care, în momentul arestării, erau însărcinate și au născut în detenție. Ele nășteau într-o umilință pe care greu ne-o putem imagina astăzi, fără asistență medicală, în condiții improprii de igienă și sub supravegherea gardienilor. Iar drama lor devenea cu atât mai mare cu cât, la scurtă vreme după ce nășteau, copiii le erau luați de lângă ele și, de multe ori, erau duși în orfelinate.”
Este cazul Iulianei Preduț Constantinescu, născută la 16 iulie 1929, la Poenărei, profesoară. Împreună cu părinții săi, Justina și preotul Ion Constantinescu, a sprijinit grupul de rezistență anticomunistă din zona Nucșoarei, condus de căpitanul Toma Arnăuțoiu. A fost arestată la 21 iunie 1958, deși era însărcinată în luna a șaptea și, prin Sentința nr.174/1959 a Tribunalului Militar Regiunea a II-a, a fost condamnată la 12 ani muncă silnică pentru „favorizarea infracțiunii”. Tatăl său a fost condamnat la moarte și executat în iulie 1959, în penitenciarul Jilava, iar mama sa a fost condamnată la 15 ani muncă silnică. La 18 septembrie 1958, în Spitalul-penitenciar Văcărești, a născut o fetiță, care, după trei luni, a fost dusă la orfelinat. Iuliana Preduț a fost eliberată la 16 aprilie 1964, prin grațiere. În momentul eliberării, fiica sa avea 6 ani.
„Legat de numele celor două sunt și o parte dintre obiectele din expoziție, obiecte făcute de colegele de detenție pentru fiica Iulianei Preduț.”, mai spunea Virginia Ion.
- Cele 71 de simboluri ale suferinței femeilor în pușcăriile comuniste
Într-o încăpere aflată la etajul închisorii s-au regăsit mama și sora fraților Arnăuțoiu, una dintre familiile muscelene decimate de comuniști pentru convingerile lor. Chipul Laurenției Arnăuțoiu, născută la 14 octombrie 1896, la Berevoești, mama partizanilor Toma și Petre Arnăuțoiu și susținătoare a activității grupului de rezistență din Nucșoara, a fost proiectat pe un panou, aidoma câtorva dintre colegele de suferință, care au îndurat chinuri inimaginabile. Alături de ea, fiica ei, Elena Ion Arnăuțoiu, într-unul dintre multele interviuri acordate, în special, în ultima parte a vieții încheiate la 100 de ani, își deapănă povestea cutremurătoare.
Regăsim în expoziție și alte femei care au susținut lupta anticomunistă din Muscel: Elisabeta Rizea, Maria Plop, Victoria Arnăuțoiu, toate trei implicate în acțiunile grupului de rezistență anticomunistă din zona Nucșoarei, Elena Cojocaru Arsenescu, susținătoare a grupului condus de Gheorghe Arsenescu.
Iată-le și pe celelalte femei a căror imagine a impresionat publicul vernisajului din seara zilei de 5 noiembrie 2026: Niculina Moica, elevă, Irina Cooș, elevă, ambele membre ale organizației anticomuniste de elevi „Uniunea Tineretului Liber”, din Reghin, Arlette Coposu, funcționară, soția liderului țărănist Corneliu Coposu, France Marcovici, funcționară, sora Arlettei Coposu, Annie Samuelli, funcționară la Oficiul de presă și informații al Marii Britanii, Nora (Bobsie) Samuelli, funcționară la Oficiul de presă și informații al SUA, Aristina Pop Săileanu, membră a grupului de rezistență anticomunistă din Munții Țibleșului, Lucreția Jurj, membră a grupului de rezistență anticomunistă condus de Teodor Șușman, Cecilia Jugănaru, muncitoare la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov, Alexandra Pop, studentă, membră a grupului de rezistență anticomunistă condus de maiorul Nicolae Dabija, Ana Gavrilă, țărancă, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă din zona Făgărașului, Ana Oțoiu, învățătoare, Aurora Ilie Dumitrescu, educatoare, Carolina Vamoșiu, avocată, Cecilia Niculescu, Didina Amalfi, studentă, Elena Bălteanu, profesoară, Adriana Georgescu, avocată, șefă de cabinet a primului ministru gen. Nicolae Rădescu, Anița Nandriș Cudla, țărancă din Nordul Bucovinei, Dorina Potârcă, profesoară, Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu, profesoară, Maria Roman, elevă, Elena Mititelu, funcționară, Elena Economu, profesoară, Nadia Russo, aviatoare, Ileana (Lia) Lazăr Gherasim, funcționară, Iuliana Biro, muncitoare, Laura Rițiu, Livia Petrașcu, Coralia Moscuna, profesoară, Maria Ionescu, învățătoare, Maria Lupșa, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă „Vlad Țepeș”, Veronica Antohi, desenator tehnic, Marina Chirițescu, medic, Micaela Ghițescu, studentă, Mioara Popovici Alexandrescu, studentă, Romulica Șușman, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă condus de Teodor Șușman, Niculina Mihalache, Ileana Suciu, educatoare, Gertrude Bader, elevă, Petronela Negoșanu, scriitoare, Estera Por, desenator, Romana Simionescu, Sofia Motrescu, țărancă, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă condus de Vasile Motrescu, Victoria Trâmbițaș Hașu, țărancă, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă din zona Făgărașului, Lucreția Barbul, președintă a Asociației Româncelor Sătmărence, Elena Prodan, telefonistă, Sabina Wurmbrand, funcționară, Silvia Montani, funcționară, Zoe Elisabeta Popovici, elevă, Alexandra Dumitrescu, Felicia Brad, elevă, Emilia Hudiță, Floare Urs, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă Capotă-Dejeu, Florica Hojda, funcționară, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă din zona Maramureșului condus de frații Popșa, Florica Ionescu Verești, profesoară, Ileana Suciu, educatoare, Mariana Ionescu, desenator, Ana Roșca, susținătoare a grupului de rezistență anticomunistă condus de Vasile Motrescu, Paula Ventzel, avocat, angajată la Societatea Română de Telefoane, Elena Stetin, funcționară, sora Clara (Catrina Laslău), călugăriță romano-catolică, Elena Spijavca.
- Cele mai tinere deținute
Monica Druszcz. S-a născut la 2 august 1950, în închisoarea Mislea, unde mama sa, Gertrude, executa condamnarea de 3 ani de temniță grea, pentru că nu își denunțase soțul. Tatăl, Romuald Druszcz, a fost condamnat la moarte în lotul preotului Dumitru Matei și a fost executat în penitenciarul Jilava, la 21 februarie 1951.
Greta Donțu. S-a născut la 16 iunie 1951, în comuna Jamu Mare (județul Timiș). Ea a fost deportată la 18 iunie 1951, pe când avea două zile, în Bărăgan, împreună cu părinții și fratele. Este unul dintre miile de copii care au fost deportați în Bărăgan, în ziua de Rusalii a anului 1951.
Ruxandra Berindei. S-a născut la 12 aprilie 1951, în închisoarea-spital Văcărești. Mama sa, Ioana Berindei, era condamnată la 2 ani de închisoare pentru „favorizarea crimei de înaltă trădare”. A rămas în închisorile comuniste vreme de 11 luni, urmându-și mama la Jilava, Mislea și înapoi, la Văcărești, până când a fost luată de tatăl său.
Ileana Doina Opriș. S-a născut la 10 februarie 1954, în închisoarea-spital Văcărești. Mama sa, Elena Opriș (n. Samoilă), era condamnată la 8 ani temniță grea pentru „omisiune de denunț”, iar tatăl, Traian Opriș, a fost și el condamnat la 5 ani temniță grea pentru același delict. Ileana Opriș a stat 16 luni în închisorile comuniste, alături de mama ea, până când a fost luată de fratele tatălui său. La eliberarea mamei avea 3 ani și jumătate.
Ileana Raluca Voicu Arnăuțoiu. S-a născut la 22 mai 1956, în munți, pe când părinții săi, Maria Plop și căpitanul Toma Arnăuțoiu, luptau împotriva regimului comunist. În 1958, la arestarea mamei sale, a fost și ea dusă în arestul Securității din Pitești, pentru ca, la scurt timp după condamnarea mamei, să fie luată de lângă aceasta și dusă într-un orfelinat din Câmpulung Muscel. După doi ani, a fost adoptată de o familie din București. Ioana Voicu Arnăuțoiu a descoperit cine sunt părinții săi naturali abia după 1989.
Libertatea Iustina Preduț. S-a născut la 18 septembrie 1958, în Spitalul-penitenciar Văcărești, una din închisorile în care mama sa, Iuliana Preduț, și-a executat pedeapsa de 12 ani muncă silnică. Libertatea Preduț a rămas în închisoare timp de trei luni, după care a fost dusă de autoritățile comuniste într-un orfelinat, de unde a fost luată de către tatăl său, după căutări îndelungate.
„Expoziția Dușmance ale poporului a obținut premiul secțiunii „Arhitectura amenajărilor interioare / expoziții, standuri și scenografie”, decernat în cadrul galei Anualei de Arhitectură, organizată de Ordinul Arhitecților, Filiala București, în decembrie 2021.”, precizează organizatorii.
A consemnat Magda BĂNCESCU