Pe lista monumentelor istorice din municipiul Câmpulung, întocmită de Ministerul Culturii – Institutul Național al Patrimoniului, clădirea fostului Leagăn de Copii, din strada Revoluției, nr.14, apare sub numele „Vila Rahivan”, datată începutul secolului XX. Aceeași denumire, „Vila Rahivan”, a fost inscripționată și pe plăcuța care atestă statutul de monument istoric al construcției, care suferă teribil din cauza lipsei cuvenitei reabilitări. Pe fațada principală a frumosului conac de pe drumul spre Grui, îndreptată către Vișoi, se păstrează încă inițialele proprietarului: „A.S.” Păcat, mare păcat că și această splendidă construcție, din aceeași generație cu Vila Drăghiceanu, va avea soarta imobilelor rămase fără utilitate, după închiderea activităților cărora le-au servit. Cea mai mare parte a existenței sale a fost cămin pentru copii, indiferent de denumirea sub care a funcționat, înainte și după revoluție: creșă, leagăn de copii sau cămin pentru copii cu handicap, după ’90, până în 2005, când a fost închis. De parcă n-ar fi de ajuns starea de paragină în care se găsește această proprietate a Consiliului Județean, care a deschis, anul trecut, un centru social nou mai „la vale”, în aceeași curte, nici numele lui Alexandru Săvulescu n-a dăinuit în memoria locală. „Rahivan” sau „Rahtivan”, cum am găsit în presa timpului, nici atât, nespunând mare lucru nici celor aplecați cu pasiune asupra istoriei locale.
- Ștergerea numelui ctitorului și proprietarului din denumirea monumentului istoric, o nedreptate la fel de mare precum starea de paragină în care se găsește Vila Săvulescu
„Vila Rahivan”, cunoscută ca reședință a arhitectului Al. Săvulescu, construcția a fost ridicată de acesta la începutul secolului XX. Integrând cu măiestrie materiale locale într-o compoziție specifică stilului neoromânesc, căruia i se adaugă elemente romantice, cu decorații îmbinând clasicul cu tradiționalul local, vila beneficiază de o așezare deosebită, ce-i conferă o perspectivă panoramică asupra localității.” Sunt informații livrate telegrafic celor care au curiozitatea de a se opri în fața frumoasei construcții a cărei arhitectură spune ceva cunoscătorilor.
Imaginea de la strada Revoluției, arhicunoscută localnicilor, în amintirea cărora rămâne leagănul de copii, este asociată de majoritatea cu fațada principală, fiind cam singura accesibilă privitorului. În curte, omul obișnuit n-avea ce căuta, proprietatea fiind închisă până de curând, când a fost deschisă pentru a servi drept parcare pentru lucrătorii reședinței Direcției pentru Protecția Copilului Argeș, construită alăturat. Dar fața frumoasei vile, atât de vie într-o fotografie păstrată în colecția lui Gheorghe Chița, având oameni în curtea generoasă și o grădină cochetă, înlocuite în prezent de o râpă, este cea orientată spre Vișoi.
În prezent, acest perete care păstrează, de peste 120 de ani, decorațiunile de la începuturi, inclusiv blazonul arhitectului, este mascat de tufișurile sălbatice, crescute până în „buza” vilei. Toamna, când vegetația este desfrunzită, se poate zări de pe străduța în pantă, care leagă străzile Revoluției – urcarea spre Grui – și Eremia Grigorescu, strada cu Sportivul, silueta bătrânei vile, care își trăiește sfârșitul. Nu trebuie să ne amăgim că va fi vreodată salvată prin renovarea ei, cu atât mai mult cu cât clădirea Consiliului Județean se află pe teritoriul Câmpulungului și nu are interes s-o reabiliteze.
Drept vorbind, nici dacă era a Câmpulungului n-ar fi arătat diferit de cum se găsește în prezent. Investițiile în conace vechi, care necesită consolidare, pe lângă faptul că „înghit” sume exorbitante, nu sunt atractive electoral. Dar ce-ar fi Câmpulungul fără casele lui vechi și fără „bruma” de reputație de oraș istoric?! Nimic. Ce câștig ar fi pentru patrimoniul construit al orașului această bijuterie arhitecturală, pe care Alexandru Săvulescu, o personalitate uitată, a ridicat-o pentru perioada locuită la Câmpulung! Anii de sfârșit ai vieții, încheiate devreme, la numai 54 de ani, i-a trăit în urbea în care a și activat în calitate de consilier comunal.
- Vila arhitectului Alexandru Săvulescu, una dintre cele mai frumoase din oraș
Dintr-un studiu al profesorului și istoricului de artă Carmen Oprescu aflăm câte ceva despre contribuția arhitectului Alexandru Săvulescu, stabilit la Câmpulung, către „apusul” vieții prolifice, profesional vorbind, fiind autorul unor proiecte formidabile, care au supraviețuit timpului. Inclusiv această mărturie a trecerii sale prin Câmpulung, aflată încă în poziție verticală, de pe strada către Grui, care întristează sufletul celui iubitor de trecut.
De altfel, datorită scrierilor profesorului Carmen Oprescu, putem să ne facem o idee despre legătura acestui arhitect valoros al României cu Câmpulungul. Altminteri, nici pomeneală de numele lui Alexandru Săvulescu în evidența oficială a imobilelor cu statut de monument istoric, deși este incomparabil mai puternic decât anonimul „Rahivan”! Măcar aici, dacă altfel nu ne onorăm personalitățile ai căror pași au trecut printr-un oraș prăbușit cultural cum n-a fost vreodată.
Extragem câteva pasaje dintr-o lucrare a profesorului Carmen Oprescu, publicată în 2001, în „Argessis”, un volum al Muzeului Județean Argeș, din care reținem „traseul” prin istorie al Vilei Săvulescu.
„Chiar dacă paternitatea multor asemenea monumente câmpulungene este incertă (dar, totuși, nu imposibil de identificat), este evident că aici au lucrat arhitecți importanți ai timpului, probabil dintre aceia care au creat școala românească de arhitectură. Datorită documentelor păstrate la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, am putea afirma, de pildă, că arhitectul Alexandru Săvulescu și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Câmpulung, unde a avut o vilă, una dintre cele mai frumoase din oraș, pe frontispiciul căreia i se păstrează inițialele. După moartea sa, vila, probabil, a fost vândută, ultimii ei proprietari fiind familia Ionescu-Brăila, medic veterinar la Palat, care a remodelat-o.
În anul 1940, el a donat-o Asociației Medicilor Veterinari, iar din 1945 a devenit orfelinat. După cum reiese din registrele de procese verbale ale Primăriei din acei ani, Alexandru Săvulescu a fost consilier comunal, jucând un rol activ, direct, în modernizarea orașului. Este una dintre marile personalități ale istoriei arhitecturii românești, despre viața și creația căruia se cunosc încă puține date, despre care nu a fost încă publicată vreo monografie, așa cum nu s-au publicat monografii cuprinzătoare despre marea majoritate a arhitecților români, începând cu Ion Mincu însuși.”, scrie profesorul Carmen Oprescu.
- Fostul Palat al Poștelor și Telegrafului, cea mai importantă lucrare a arhitectului Alexandru Săvulescu
Viața lui Alexandru Săvulescu, sfârșită când, probabil, mai avea destule de spus în domeniul căruia i-a slujit, a început în 1847, la Cerneți, județul Mehedinți, și s-a încheiat în 1901, la București. Studiile le-a urmat la București și Paris, unde, în 1874, a absolvit Școala de Arte Frumoase, în atelierul lui Paul René Leon Ginain.
Principalele repere ale activității profesionale: arhitect șef al Ministerului de Interne, la Primăria București; arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor; vicepreședinte în primul comitet de conducere al Societății Arhitecților Români; fondator al primei Școli Superioare de Arhitectură din București; președintele Societății Arhitecților Români.
Alexandru Săvulescu, al doilea, de la stânga spre dreapta (sursa fotografiei: Revista Muzeelor 1982)
În portofoliul său figurează, la capitolul clădiri publice: Gimnaziul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1885-1886); Ospiciul „Madona Dudu” din Craiova (1888-1891); Colegiu Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin (1890-1892); Palatul Poștelor și Telegrafului din București, împreună cu arhitectul polonez Zigfried Kofschinscky (1894-1900); Școala primară de băieți „Ștefan cel Mare” din Alexandria (1897); Palatul Comunal din Buzău, împreună cu Zigfried Kofschinscky, în prezent, Primăria Municipiului Buzău (1896-1904); la capitolul arhitectură religioasă: Biserica Amzei, din București, împreună cu Zigfried Kofschinscky (1898-1901); la capitolul monumente: în 1897, bustul lui Dimitrie Giurescu, erou al Războiului de Independență, din Câmpulung, realizat împreună cu sculptorul Dimitrie Demetrescu Mirea; la capitolul proiecte de restaurare: Biserica Banu din Buzău. Distincții: Ordinele „Steaua României” în rang de Cavaler, acordat pe 10 mai 1895, și „Coroana României” în grad de Ofițer, conferit pe 26 mai 1892.
În anul 1879, Alexandru Săvulescu obținea premiul al doilea, în condițiile în care premiul întâi n-a fost acordat, la Concursul internațional pentru Camera Deputaților din București.
„Cea mai importantă operă a arhitectului Săvulescu este fostul Palat al Poştelor, a doua clădire de mare anvergură, după Palatul Universității din București, realizată de un arhitect român.”, nota Mariana Croitoru, pentru Centrul Cultural META. Din anul 1972, fostul Palat al Poștelor și Telegrafului a devenit sediul Muzeului Național de Istorie a României și, din 2004, și al Muzeului Național Filatelic.
Pe 22 octombrie 1901, Alexandru Săvulescu a fost răpus de o dublă pneumonie, fiind înmormântat, pe 25 octombrie 1901, în Cimitirul Bellu din București.
Magda BĂNCESCU
Fostul Palat al Poștelor și Telegrafului, actualul Muzeu Național de Istorie (sursa: ro.wikipedia.org)
Palatul Comunal din Buzău (sursa: ro.wikipedia.org)
Biserica Amzei din București (sursa: ro.wikipedia.org)
Palatul Noblesse din București (sursa: ro.wikipedia.org)