Unul dintre spaţiile de pe Bulevardul „Pardon”, alterate vizual de firma stridentă a unei agenţii de pariuri sportive, este la parterul casei familiei Măgeanu. Celebra familie Măgeanu, graţie celor două generaţii de pălărieri, a căror amintire se cădea a fi păstrată altfel decât prin activitatea permisă în incinta fostului magazin, din raţiuni de venituri încasate pe seama chiriaşului. Pariurile sportive funcţionează de mulţi ani în clădirea amplasată la jumătatea bulevardului, care încânta odată cu vitrina ei cochetă cu pălării şi accesorii destinate mireselor. Oferta afacerii de familie includea, pe lângă pălăriile confecţionate în atelierul propriu, rochii de mirese, mărturie a produselor care se găseau odinioară la „Măgeanu” fiind cele două firme de pe faţada clădirii, care amintesc de un brand nevalorificat corespunzător în „povestea” Câmpulungului. Ce-i drept, şi să se fi vrut să se menţină „caldă” istoria Măgenilor, asociată cu trecutul oraşului, datorită căutării pălăriilor în epocă, ce mai era de arătat?! Nimic.
Datoria lui Norris Măgeanu, ca persoană publică şi ales al comunităţii, în onoarea înaintaşilor, de la care a moştenit un nume puternic, o marcă a Câmpulungului, era să le respecte memoria lăsând acea vitrină la stradă, cu câteva exponate realizate în atelierul familiei, pentru nostalgia localnicilor şi interesul vizitatorilor. E o idee de pus în practică măcar după plecarea chiriaşilor, chit că nu câştigă material din ea.
- Pariurile au înlocuit, de mult timp, un colţişor al nostalgiei câmpulungenilor: vitrina cu pălării
Nu reluăm în aceste rânduri povestea fermecătoare a pălărierilor Ion Măgeanu şi Marcu Măgeanu, tatăl şi fiul, atât de frumos depănată de Eugenia şi fiul ei, Răzvan, în interviurile acordate în decursul timpului. Dar aşternerea tăcerii peste trecutul pălărierilor promovaţi în cea mai savuroasă piesă a lui Tudor Muşatescu, „Titanic Vals”, e un rău produs Câmpulungului, nu numai unei familii al cărei meşteşug i-a profitat inclusiv imaginii nepotului Norris Măgeanu.
Datorită predecesorilor lui, acesta a avut cu ce se mândri când jurnaliştii i-au solicitat declaraţii de presă ori prezenţa în studiouri tv. Altminteri, înainte de a deveni şeful Federaţiei Române de Automobilism, în afară de viaţa amoroasă tumultoasă, n-a prezentat interes pentru gazetele naţionale. Şi acum, dacă răsfoiţi presa online, încă apar titluri de genul „Cu cine s-a mai cuplat Măgeanu”. Nu ce face şi ce realizări are Măgeanu.
Având în îndeletnicirea străbunicului şi a bunicului un motiv serios de distragere a atenţiei publice de la succedarea partenerelor de viaţă cu o frecvenţă peste cea a schimbării pălăriilor în garderoba orăşeanului de altădată, Norris Măgeanu a vorbit în mai toate interviurile acordate despre reputaţia profesională a acestora. Şi foarte bine că a făcut-o, fiind, până la urmă, şi o promovare a Câmpulungului. Însă foarte rău că nu a întreprins măcar ceva simbolic la nivel local, în afară de menţinerea firmei atelierului în exteriorul casei, pentru a perpetua „legenda” pălărierilor.
În 2007, în primul mandat de primar al lui Călin Andrei, bunicul lui Norris Măgeanu, Marcu Măgeanu, a fost desemnat post-mortem „Cetăţean de Onoare al Câmpulungului”. Titlul a fost ridicat de nepotul Norris, care a asortat costumului negru purtat la festivitatea oficială a Zilelor Municipiului de acum 19 ani o pălărie albă. Ziarul nostru scria, la acel moment, că a fost o greşeală a administraţiei locale că n-a făcut acest gest înainte de moartea unuia dintre ultimii pălărieri ai României, produsă în 2005.
Tot o greşeală a fost, de data aceasta a familiei, să bage o agenţie de pariuri sportive peste „colţişorul” generator de melancolie câmpulungenilor rămaşi cu inima şi gândul la vremuri mai civilizate. Când aşternem aceste rânduri, avem în minte imaginea paradei pălăriilor, ediţia 2025, ai cărei participanţi s-au oprit din defilarea pe bulevard, pentru a se fotografia sub sigla fostului atelier. Mulţi dintre ei nici măcar nu erau din Câmpulung. Cum s-au înghesuit unii într-alţii ca să nu apară în cadru pariurile sportive de alături, situaţie imposibil de evitat! Vă amintiţi că firma atelierului era înainte deasupra vitrinei cu pălării, însă, odată cu instalarea „oaspeţilor” în clădire, a fost mutată deasupra intrării în gang.
Luni, 27 aprilie 2026, la Câmpulung, s-a aprobat interzicerea funcţionării sălilor de jocuri de noroc, inclusiv a pariurilor sportive. Norris Măgeanu, participant online la şedinţă, a anunţat că nu votează. Admitem că nu putea să voteze împotriva propriilor chiriaşi, deşi, repetăm, pentru bani, proprietarii spaţiului au făcut un deserviciu imaginii oraşului şi renumelui familiei.