02/07/2026

De nevoie, autorităţile de la Godeni apelează la o asociaţie care strânge câinii lăsaţi liberi pe străzi

În încercarea de a rezolva, cât se va putea, o problemă comună a administraţiilor locale, câinii fără stăpân, autorităţile de la Godeni au adoptat o hotărâre privitoare la un parteneriat cu o asociaţie profilată pe acest tip de activitate. Nu ştim câte sau dacă sunt localităţi în Muscel care se pot lăuda cu lipsa maidanezilor de pe străzi, dar, după cum reclamă edilii la evenimentele care aduc în prim plan carenţele localităţilor, se pare că majoritatea sunt într-o situaţie a cărei soluţie costă bani. Şi nu puţini. În mediul rural, Primăriile au luat-o înaintea municipiului şi şi-au asigurat prestaţiile de ridicare a câinilor din teritoriu cu ajutorul unor colaboratori din domeniul protecţiei animalelor.

Godeni, de pildă, a luat o decizie la început de an, când aleşii au aprobat încheierea unui contract de prestări servicii cu o asociaţie pentru prinderea, transportul, adăpostirea, asigurarea hranei şi efectuarea tratamentelor necesare patrupedelor comunitare. Pasul următor propus de autorităţile vecine este să demareze procedurile de delegare a gestiunii Serviciului Public pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

  • Aleşii intuiesc că serviciul va fi prea scump pentru posibilităţile Primăriei

La şedinţa Consiliului Local în cadrul căreia a fost adoptată această hotărâre, au existat câteva puncte de vedere din partea aleşilor interesaţi să afle cum vor decurge activităţile prevăzute în contract. „Înţeleg că suntem obligaţi să facem asta. O să vină să ia câinii, îi deparazitează şi apoi îi dă înapoi?”, a vrut consilierul Constantin Dorcioman să i se confirme sau să i se infirme această teorie a sa legată de întoarcerea animalelor în teritoriu după aplicarea tratamentelor asumate de asociaţie. Primarul Ion Pădureanu a clarificat nedumerirea alesului, cum că animalele nu vor fi readuse în teritoriu, ci vor fi date spre adopţie.

Lucru care, cel mai probabil, nu se va întâmpla. Afirmaţia este bazată pe realitatea de la Câmpulung, unde adăpostul de pe drumul spre Godeni e plin ochi tocmai pentru că nu este nimeni interesat de adopţie. Asta intuiesc şi consilierii de la Godeni, ale căror temeri au fost exprimate la şedinţa din 29 ianuarie 2025. „Şi dacă nu-i adoptă nimeni, ce face?”, a întrebat tot Constantin Dorcioman, cu referire la asociaţia care strânge câinii de pe domeniul public. „Cred că îi ţine acolo, pentru că este bază de întreţinere.”, a replicat colegul Ion Aldea. „Îl face, că trebuie făcut – a continuat alesul care a deschis dialogul -, dar probabil că nu ne vom permite să ducem niciun câine. Noi ar trebui să facem un proiect de hotărâre pentru câinii cu stăpân, care, ziua, sunt pe străzi şi, noaptea, sunt acasă. Să le interzicem să-i mai lase pe stradă.”

Primarul Pădureanu a avut şi el o intervenţie. „Eu aş considera, dacă aprobăm, să ducem patru-cinci câini, să-i ţină 14 zile, dar să nu-i mai aducă înapoi şi să nu plătim noi pentru ei.”, a precizat acesta. Dorcioman a insistat pentru propunerea lui: „Dacă facem un proiect de hotărâre, să le dăm amenzi celor care au câini şi îi lasă pe drum sau le dau mâncare celor de pe drum.” Situaţie în care, susţine consilierul Dorel Rumînescu, medicul veterinar trebuie să le pună cip, altfel autorităţile n-au de unde să ştie cui îi aparţine patrupedul. „Sancţiuni şi măsuri!”, astfel a sunat pledoaria lui Constantin Dorcioman, cu recomandarea de a fi cuprinse într-o hotărâre a Consiliului Local.

Ideea lui Ion Aldea a fost să fie ridicaţi din teritoriu câinii agresivi, care au potenţialul de a deveni şi mai periculoşi dacă nu-i mai hrăneşte nimeni. La dezbaterea cu pricina, aleşii au adoptat o hotărâre privitoare la gestionarea câinilor care nu aparţin nimănui, prin încheierea unui contract cu o asociaţie, nefiind pe vrute obligaţia de a curăţa comuna de animalele fără stăpân.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!