Abia după nouă luni de la debutul licitaţiei, a fost declarat câştigătorul lucrării de amenajare a unui parc în satul Şelari. Pe 4 iunie 2024, autorităţile de la Valea Mare Pravăţ au încheiat contractul cu DFS Center Grup SRL, din Piteşti, la preţul de 1.036.629,22 lei. Nici această licitaţie n-a fost scutită de contestaţii, formalitate care a prelungit foarte mult planul de dotare a generoasei suprafeţe din spatele grădiniţei din Şelari cu un loc de joacă pentru copii, după modelul celor din Câmpulung. De altfel, proiectantul este acelaşi care a conceput cele cinci parcuri propuse de Elena Lasconi în Câmpulung, dintre care au fost duse la bun sfârşit cele de pe străzile Alexandru cel Bun, Dragalina şi Gruiului, unde şi „Prichindelul” a ajuns la final. Firma Acant Arhi-Form Support SRL, al cărei director general este Alexandru Cotoanţă, a realizat documentaţia în baza căreia a fost organizată procedura de achiziţie a serviciilor executantului parcului din Şelari, amplasat în punctul „Şcoală”. În punctul respectiv funcţionează, după cum am punctat în deschiderea articolului, unitatea de învăţământ destinată preşcolarilor, în beneficiul cărora este întreprinsă investiţia de peste un milion de lei.
- Şi această licitaţie s-a lăsat cu o contestaţie
Firma declarată câştigătoare, DFS Center Grup SRL, din Piteşti, a fost concurată de asocierea formată din AS Studio SRL, din Slobozia – Ialomiţa, şi DPA Capital Consulting Project SRL, din Bucureşti. Pe 18 ianuarie 2024, AS Studio SRL a înaintat o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva raportului procedurii publicat cu trei zile înainte, care dădea câştig de cauză societăţii piteştene.
Contestatoarea a solicitat: „anularea Raportului procedurii nr. (x…) din 15.01.2024, publicat în SICAP la data de 15.01.2024 şi a actor anterioare, respectiv procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice (despre care nu a luat la cunoştinţă) şi a Comunicării nr. (…)/16.01.2024, publicată în SICAP la data de 16.01.2024; obligarea autorităţii contractante să adopte măsurile necesare în vederea restabilirii legalităţii şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii comunicărilor menţionate, precum şi obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin acceptarea răspunsului la solicitarea de clarificări depus de contestator ca fiind concludent; continuarea procesului de evaluare a propunerilor tehnice şi declararea ca şi conformă propunerii tehnice depusă de asocierea contestatoare; aplicarea criteriului de atribuire prevăzut în anunţul de participare simplificat şi atribuirea contractului.”
Pe 12 aprilie 2024, CNSC a admis contestaţia formulată de AS Studio SRL, în contradictoriu cu Comuna Valea Mare Pravăţ, şi a dispus anularea raportului procedurii şi a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia, precum şi continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei asocierii AS Studio SRL – DPA Capital Consulting Project SRL, potrivit motivării, şi, ulterior, stabilirea ofertei câştigătoare conform criteriului de atribuire, în termen de zece zile de la comunicare.
Demersul, însă, n-a schimbat câştigătoarea dată de autoritatea contractantă, o firmă cu care au colaborat majoritatea primarilor musceleni care au amenajat locuri de joacă în comunele lor. DFS Center Grup SRL a fost partener şi Primăriei Câmpulung, pentru realizarea parcului central al Gruiului, în urmă cu 11 ani.
- Câştigă cine oferă cel mai atractiv preţ
1.105.854,70 lei a fost valoarea totală estimată a contractului scos la licitaţie de autorităţile de la Valea Mare Pravăţ pe 13 octombrie 2023. Parcul din satul Şelari va fi amenajat pe o suprafaţă de 1.230 metri pătraţi din totalul de 2.323 metri pătraţi, cât măsoară terenul aferent grădiniţei.
În linii mari, investiţia înseamnă amplasarea unor echipamente moderne, noi, diferite constructiv şi funcţional; realizarea unor suprafeţe moderne şi sigure privind protecţia la impact, prin turnare de covor elastic de cauciuc; amplasarea unor echipamente moderne, realizate din materiale dedicate acestui tip de activitate, pentru grupe de vârstă cuprinse între 1-15 ani; amplasare de stâlpi de iluminat.
Totalul estimat al investiţiei, 1.105.854,70 lei, se împarte astfel pe capitole bugetare: construcţii şi instalaţii – 638.614,57 lei; dotări – 464.363,25 lei; lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier – 2.876,88 lei.
Condiţia care îi va departaja pe concurenţi, în caz că se arată interesate mai multe firme, o constituie preţul cel mai scăzut.
- Ce conţine parcul din curtea grădiniţei din Şelari
Soluţia propusă prin documentaţia de proiectare presupune: amenajarea unei suprafeţe cu covor elastic de cauciuc, realizarea unei alei cu pavaj, bordură şi parapet, degajarea terenului de copacii bătrâni şi de cioate şi toaletarea arborilor rămaşi, amenajarea spaţiului verde, montarea mobilierului urban – bănci şi coşuri de gunoi – şi a stâlpilor de iluminat şi amplasarea complexului multifuncţional.
Dotarea parcului include un complex de joacă tip 1, un complex de joacă tip 2, două leagăne metalice cu câte două posturi, pentru 1-3 ani şi 2-15 ani, două carusele de tipuri diferite, un balansoar metalic, un echipament workout, un foişor hexagonal, şase pergole, masă de şah şi masă de tenis, un suport pentru biciclete, trei figurine pe arc, modele diferite. Restul dotărilor parcului: cinci stâlpi de iluminat, un panou cu instrucţiuni, 570,50 metri pătraţi de covor elastic din cauciuc, 280 metri pătraţi de pavaj al aleii, 347 metri pătraţi de spaţiu verde, 225 metri de bordură, 38,16 metri de parapet.
Execuţia lucrărilor de construcţii este estimată să dureze şase luni.