02/07/2026

Două jardiniere mari, amplasate în capetele Bulevardului „Pardon”, completează mobilierul urban asigurat prin sponsorizări

Astăzi, 24 octombrie 2023, mobilierul urban, asigurat prin sponsorizări, pe Bulevardul „Pardon” a fost completat cu ultimele piese: două jardiniere de mari dimensiuni, amplasate în cele două capete ale aleii pietonale. Dotarea investiţiei centrale este completă, fiind procurate, cu ajutorul agenţilor economici care au contribuit la completarea lucrării, bănci, coşuri de gunoi, jardiniere şi bolarzi. Flora ornamentală – 14 tipuri de plante decorative, până în acest moment – a fost achiziţionată tot datorită sprijinului firmelor care s-au alăturat unui demers care priveşte întreaga comunitate. Este nevoie pe mai departe de implicarea societăţilor comerciale şi pentru plata arbuştilor, pentru a arăta spectaculos spaţiul verde dintre tei, aşa cum n-a fost niciodată.

Cele două jardiniere din granit, cu diametrul de 1.576 cm şi înălţimea de 480 cm şi un aspect în armonie cu restul dotărilor bulevardului, stabilite de o echipă de arhitecţi, au fost montate în această dimineaţă, urmând să fie umplute cu flori.

Echipa de la Sera Câmpulung continuă acţiunea de plantare începută miercurea trecută, din păcate, fără sprijinul câmpulungenilor, care nu au dorit să dea o mână de ajutor, la propriu, la finalizarea acestei operaţiuni. Aşa cum o parte dintre oamenii de afaceri locali au înţeles să ajute din banii lor completarea şi încheierea investiţiei, puteau şi câmpulungenii să sprijine cu mai mult de un like acţiunea de înfrumuseţare a aleii centrale. Căci aşa se fac lucrurile repede şi bine: împreună, fiecare după puterea lui. Apelul autorităţilor rămâne în continuare acela de a păstra bunurile intacte, dacă dorinţă de a lucra împreună, într-o acţiune simbolică de accelerare a finalului lucrării, nu a existat.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!