02/07/2026

Instituţia Prefectului Argeş se va muta în clădirea BNR

Instituţia Prefectului Argeş se va muta în clădirea BNR, din Bulevardul Republicii, nr. 67, Piteşti, având în vedere că va începe reabilitarea clădirii administrative în care funcţionează Consiliul Judeţean, Prefectura, dar şi alte instituţii.

„Suntem în plin proces de organizare a mutării. Pentru o perioadă scurtă, nu vor fi disponibile numerele de contact ale instituţiei: 0248.631.100 şi numărul de fax: 0248.216.463. Aşteptăm sesizările pe email la dresa: cabinet.prefect.ipag@mai.gov.ro. Toate detaliile legate de relocare le vom face publice imediat după instalarea în noua locaţie.”, a transmis prefectul Radu Perianu.

Din acelaşi motiv, că Instituţia Prefectului îşi schimbă temporar sediul, două zile, joi şi vineri, se mută Registratura şi Apostila, iar Biroul Apostilă nu poate elibera documente.

Persoanele care au nevoie de apostilarea unor acte sunt aşteptate începând de luni, 18 aprilie, în clădirea BNR, din Bulevardul Republicii, nr. 67, la parter, intrarea laterală din stânga clădirii.

Palatul Administrativ sau Casa Albă, în care funcţionează Consiliul Judeţean Argeş, Prefectura Argeş şi alte instituţii, precum Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş, intră în renovare, urmând ca la sfârşitul anului 2023 să fie încheiate lucrările. Reabilitarea se face cu o finanţare nerambursabilă, cu o valoare de 27.351.508,59 lei. Pe 11 mai 2021 s-a semnat contractul de proiectare şi execuţie, iar licitaţia a fost câştigată de asocierea firmelor RO Construct Center SRL (lider de asociere) şi Steand Turism Center SRL.

Consiliul Judeţean Argeş se mută în clădirea fostului Centru de Calcul, din Bulevardul Republicii, nr. 71, Piteşti, fostul sediul al unei părţi a Universităţii din Piteşti.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!