Astăzi se judecă apelul musceleanului care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de infracţiuni rutiere.
Andruţ Budrea, de 28 de ani, din comuna Bălileşti, se afla sub control judiciar, după ce a fost prins de poliţişti, în vara acestui an, circulând prin Piteşti cu un permis fals, „eliberat” în Slovacia. Iar, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, a recidivat, fiind depistat de această dată de poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung la volanul unui autoturism, deşi avea acest drept suspendat.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pe baza ordonanţei Parchetului, iar când actul a expirat, a fost prezentat Judecătoriei Câmpulung cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile, lucru care s-a şi întâmplat. Pentru conducerea unui vehicul fără permis, Andruţ Budrea a fost arestat preventiv până pe 13 noiembrie 2020, chiar dacă acesta a solicitat plasarea în arest la domiciliu.
După ce Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat, bărbatul a atacat hotărârea, iar apelul se judecă astăzi la Tribunalul Argeş.
După incidentul de la Piteşti, din vară, Adruţ Budrea s-a ales cu dosar penal şi suspendarea dreptului de a mai conduce până la definitivarea cazului, continuarea cercetărilor făcându-se cu el sub control judiciar. Cu toate acestea, săptămâna trecută, poliţiştii de la Biroul Rutier Câmpulung l-au descoperit din nou la volan, iar la verificări a dat datele de identitate ale altei persoane, motiv pentru care va fi cercetat şi pentru fals în declaraţii.
Adrian TĂNASE