Cea mai recentă realizare a administraţiei locale de la Poienarii de Muscel în satul Valea Îndărăt o reprezintă drumul ce străbate aşezarea, asfaltat, luna trecută, în condiţii mulţumitoare. Drumul comunal 42 măsoară 1,88 km, din care, în această prima parte a investiţiei, au fost reparaţi 1,1 km. Lucrarea nu este finalizată, rămânând de turnat stratul de uzură, care va fi rezolvat după ce artera va fi acoperită în totalitate cu covor bituminos. Intervenţia principală la carosabil trebuie completată cu şanţurile de scurgere a apelor pluviale, în lipsa cărora asfaltul are de suferit.
Datorită Minei, sătenii din Valea Îndărăt au avut un drum bun
De curând, v-am prezentat planurile Executivului lui Ion Banzea în domeniul infrastructurii, după punerea la punct a drumului Pârşeni 2. Următorul pe agenda de lucru era traseul din satul Valea Îndărăt, adjudecat, pe 17 iulie, la capătul unei proceduri de achiziţie care a durat şase luni, de una dintre firmele familiei Răuţoiu, Conteh Barengott. Preţul la care SRL-ul înregistrat cu sediul în Târgovişte a câştigat contractul de „Modernizare a drumului comunal DC 42, cu lungimea de 1,88 km” se cifrează la 2.101.977,44 lei. „La asfaltări, firma are o echipă foarte bună. S-au mişcat foarte bine, dacă, într-o săptămână, au asfaltat atât. Au mers şnur.”, ne-a arătat primarul Banzea distanţa acceptabilă îmbunătăţită, care depăşeşte un kilometru.
„Adevărul este că au lucrat mai uşor, pentru au avut de acoperit o infrastructură de beton.”, descria primarul „frontul de lucru” datând din timpurile în care Mina Valea Îndărăt era în funcţiune şi a trebuit să-şi asigure căile de acces pentru utilajele grele. Drumurile betonate ale Exploatării Miniere au fost de mare ajutor şi sătenilor, care n-au circulat, ca alţi musceleni, pe uliţe pietruite, înfundate în noroi, ci pe o suprafaţă bună, solidă, care a ţinut câteva decenii. Cum s-a închis sectorul minier, nu s-a mai întreţinut tot ce s-a realizat, pentru a înlesni transportul maşinilor de mare tonaj. Că, în alte vremuri, se făcea lucru de calitate o demonstrează grosimea de 30 de centimetri a betonului folosit la construcţia drumului, care conţine şi armătură de fier. Numai că, uzându-se la suprafaţă, era nevoie ca Primăria să intervină şi să asigure sătenilor un acces înnoit către locuinţe.
Exploatarea de cărbune lăsase aşezarea fără apă
Lucrarea cea nouă, care va continua până la acoperirea în integralitate a drumului cu covor bituminos, completează precedentele realizări în acest sat. Aşa cum este staţia de pompe, amenajată într-o anexă amplasată în curtea fostului local de grădiniţă şi şcoală primară, scos din funcţiune de mai mult timp. Încetarea activităţii la Mină a afectat şi procesul de învăţământ în sat, căci localnicii, nemaiavând serviciu, au plecat cu familiile în alte locuri în care şi-au găsit de muncă. Aşa s-a închis Şcoala I-IV Valea Îndărăt. „Avem o bijuterie de pompe din inox – ne-a descris primarul Banzea instalaţia -, cu un consum foarte mic de energie, 4,5 kW fiecare pompă, sunt înseriate, când una se opreşte, porneşte cealaltă. În spatele zidului avem un rezervor de 30.000 litri de apă. Apa vine din reţeaua noastră de la Pescăreasa, în bazinele comunei şi, de acolo, încoace. De aici o duce în sus, apoi vine prin cădere şi acoperim şi Valea Îndărăt, şi Şerbăneşti. Oamenii o duceau greu cu apa, pentru că, din cauza puţurilor de la Mină, care exploata cărbune, s-a dus în jos pânza freatică. De unde să mai scoţi apă?! Apă nu aveau deloc. Se gospodăreau cum puteau, cărau cu căruţele. Atunci, a trebuit să le aducem apă. Dacă n-ar fi avut condiţii, satul rămânea în părăsire. Ce făceau cu atâtea grădini?”, ne spunea primarul Banzea cum a rezolvat alimentarea cu apă a aşezării.
De teama pandemiei, lumea pune ochii pe câte o căsuţă la ţară
Şi tot la Valea Îndărăt, de când este primar Ion Banzea, s-a făcut o lucrare la Căminul Cultural, chiar dacă nu mai sunt solicitările de altădată pentru evenimente găzduite în acest spaţiu. Dar era păcat să se distrugă clădirea prin al cărei acoperiş ploua, prin urmare, Primăria a dispus execuţia unuia nou. „Nu mai sunt mulţi locuitori aici, în jur de 50 de familii – conform branşărilor la reţeaua de apă -, dar nu vei putea atrage niciodată alţi oameni dacă nu le creezi condiţii. Ultima mutată aici este o familie cu trei fetiţe, de la Câmpulung, care a cumpărat casă în centrul satului. „Ce te-a făcut să vii aici?”, l-am întrebat pe tatăl copiilor. „M-a speriat pandemia. Să mă ţii în casă, cu copiii, m-a înnebunit. Mi-am luat o căsuţă aici.”, mi-a răspuns. Probabil, când vor începe copiii şcoala, se vor muta înapoi la apartament, dar vor veni în vacanţă. După ce a văzut că s-a reparat drumul, mi-a zis: „Dacă asfaltaţi până la mine, fac naveta.” Se gândeşte să se mute definitiv.”, puncta primarul unul dintre beneficiile modernizării satelor: popularea comunei cu cetăţeni retraşi de la oraşe la ţară. M.B.