Cei care doresc să se testeze voluntar, să vadă dacă sunt purtătorii virusului SARS-CoV-2, o pot face şi la Câmpulung, care deţine un laborator PCR Real Time, în incinta Centrului de Afaceri, lângă fostul Liceu Industrial. Miercuri, 15 iulie, Consiliul Local Câmpulung a aprobat preţul investigaţiei, care se ridică la 200 de lei. Doritorii se pot programa on line pe site-ul Spitalului sau telefonic, urmând ca recoltarea să se facă de medicii ORL, în containerul amplasat în curtea unităţii medicale. În funcţie de volumul de lucru, va fi comunicat şi timpul aproximativ în care va fi gata rezultatul. Urmează să fie stabilit şi un cost „de urgenţă”, pentru cei care au nevoie de această investigaţie pentru deplasările în străinătate, de exemplu, în interes de serviciu.
Articolul precedent
Articolul următor