Una dintre puţinele propuneri de bun simţ lansate în Consiliul Local, cu trimitere la trecutul pângărit de la vlădică la opincă, priveşte Crucea Jurământului, călărită de tot soiul de „dobitoace” cu două picioare. Ce nu încape pe băncile amplasate de Primărie în Parcul Jurământului, după un an de cugetări, dacă să pună sau să nu pună, intuind răul pe care îl fac spaţiului verde, se tolăneşte pe postamentul şi crucile cu rol de susţinere a lanţului înconjurător. Deseori, trecătorul cu respect pentru semnul sfânt are parte de analfabeţi din rândul minoritarilor ursari sau rudari cu galoşii înfipţi în crucifixurile de la baza monumentului. Sau de dosuri trântite deasupra lor ori spinări rezemate de crucea mare, gesturi care îi lasă indiferenţi pe agenţii lui Liviu Ţâroiu, care ar trebui să-i ridice de guler pe ignoranţii prăvăliţi cu nesimţire pe istoria Câmpulungului. Dar dacă poliţiştii locali şi contravenienţii au acelaşi nivel al culturii generale…
Profesorul Constantin Staicu a avut ideea unui rond de flori în jurul Crucii Jurământului, pentru a-i ţine la distanţă – crede el – pe rumegătorii de seminţe care încalecă monumentul. Un gard electrificat era mai potrivit pentru specimenele cu tendinţe de apropiere de locul care îi forţa pe primarii târgului să rostească cu adevăr legământul în faţa locuitorilor. Dar consilierul şi-a bazat recomandarea pe considerente de estetică, în mod cert, călcată în picioare de rudărimea cu dureri de şale, în căutarea popasului ştiut. Probabil, aceeaşi certitudine o are şi primarul, că nu vor opri nişte micşunele „vitele încălţate” îndreptate ghiulea, prin straturile ADP-ului, către locul de odihnă. De aceea n-a zis nici că face, nici că nu face. De unde am tras concluzia că nu va face nimic. M.B.