02/07/2026

Fiul fostului şef al CJ Argeş, judecat după ce a tăiat un câine cu sabia, a cerut instanţei reconstituirea

Florin Mihai Costache, fiul fostului preşedinte al CJ Argeş, Florea Costache, este judecat după ce a lovit cu sabia doi câini de la o stână din Dealul Sasului. Pentru infracţiuni la alte legi speciale, rănirea sau schingiuirea animalelor (art. 25, alin. 1, lit. e, din Legea 205/20047, republicată), mai este judecat şi amicul lui Costache, Mircea Furtună. În dosar, părţi vătămate sunt Ionuţ Florescu, proprietarul animalelor, şi Fundaţia pentru Protecţia Animalelor „Vier Pfoten România”, prin Societatea de Avocaţi „Boerescu şi Ciocodeică. Până în prezent, s-au derulat şase termene, următorul fiind astăzi, 30 octombrie 2018, la Judecătoria Câmpulung.

La ultimul termen, instanţa a respins reconstituirea incidentului

La ultimul termen al procesului, din 25 septembrie 2018, instanţa i-a admis lui Florin Mihai Costache proba cu un martor, care a fost nominalizat ca fiind Dana Mihaela Costache, dar şi proba cu obiectul corp delict, în dovedirea numeroaselor plăgi cauzate inculpatului prin acţiunea câinilor. Asta după ce, pe 10 aprilie 2018, Florin Mihai Costache a cerut instanţei, prin intermediul avocatului, să i se ia în considerare certificatul medico-legal, care i-a fost eliberat pe 27 iulie 2015, în care sunt menţionate leziuni pe care acesta le-a dobândit prin muşcături multiple ale unui câine, respectiv al acelui câine care a şi fost vătămat. Asta ca să vină în sprijinul declaraţiilor date, prin care a susţinut că el a fost victima animalului pe care l-a lovit.

Cu privire la reconstituire, judecătorul a respins-o, dat fiind faptul că amploarea evenimentului este greu de reprodus. În ceea ce priveşte cercetarea la faţa locului, instanţa urmează să se pronunţe asupra ei, după ce vor fi administrate probele încuviinţate, urmând ca atunci să se precizeze dacă este utilă în dovedirea adevărului. În aceste condiţii, astăzi, 30 octombrie, de la ora 10.00, sunt aşteptaţi la Judecătoria Câmpulung inculpaţii Florin Mihai Costache şi Mircea Furtună, Ionuţ Florescu şi Fundaţia pentru Protecţia Animalelor „Vier Pfoten România”, părţile vătămate.

Totul a pornit în după amiaza zilei de 25 iulie 2015, când, aşa cum au povestit martorii, Florin Mihai Costache s-a răzbunat pe doi câini dintr-o stână de la Dealul Sasului. După ce a murit tatăl său, tânărul şi-a mutat domiciliul la casa de vacanţă moştenită în Dâmbovicioara, zona Dealul Sasului. Se pare că, înainte cu o săptămână de incident, s-a plimbat cu câinele de companie pe lângă stână, ce se afla la un kilometru de casa sa şi care aparţinea băiatului viceprimarului de atunci al Dâmbovicioarei, Ioan Florescu. Cum era normal, câinii au lătrat unii la alţii, lucru care se pare că l-a deranjat pe Costache. Din acest motiv, pe 25 iulie 2015, a venit la stână, însoţit de prietenul lui, Mircea Furtună, ca să se răzbune. El avea asupra lui o sabie şi un pistol, iar amicul, un topor. Cei doi au intrat în stână, iar Costache a lovit cu sabia o căţeluşă, iar apoi s-a dus direct către un câine legat cu un lanţ, pe care l-a lovit de mai multe ori, tăindu-i o ureche şi sfârtecându-i spatele. Scena s-a petrecut sub ochii nurorii fostului viceprimar, care a ieşit din casă, alarmată de sunetele scoase de animalul atacat de Florin Mihai Costache, care, după ce a lovit cu sabia, a tras şi două focuri de armă în aer. Agresorul a plecat după ce femeia a ţipat la el. La faţa locului au sosit poliţiştii, care au consemnat cele constatate, plus că au reţinut arma cu care s-au tras focurile în aer. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!