Șaretă în fața atelierului „Foto Cavallar” al lui Eduard Constantinescu, Câmpulung, perioada interbelică. Fotografie inedită.
În istoria culturală a orașului Câmpulung, atelierul fotografic al Ceciliei Cavallar ocupă un loc privilegiat, întrucât familia Cavallar este cea care instituționalizează, pentru întâia oară, practica fotografiei în oraș.
Atelierul a fost deschis de Franz Cavallar în anul 1860, într-un moment în care fotografia se dovedește a fi capabilă să substituie, în bună măsură, portretul pictat de până atunci. De origine probabil italiană, Franz Cavallar a ajuns la Câmpulung însoțit de familie, după o ședere în Pesta. Moartea sa, survenită în 1869, nu duce la închiderea atelierului, ci la preluarea lui de către soția sa, Cecilia, ceea ce conferă continuitate unei „afaceri” rare pentru orașele mici ale Vechiului Regat.
Această preluare este deopotrivă un act economic și unul simbolic: o femeie ajunge să conducă primul atelier fotografic din Câmpulung și, după toate probabilitățile, unul dintre cele mai timpurii cazuri cunoscute de atelier fotografic administrat de o femeie în spațiul românesc.
Atelierul „Cecilia Cavallar” și construirea unei identități vizuale muscelene
O etapă intermediară, atestată pe cartoanele fotografice, este aceea în care atelierul funcționează sub denumirea „Cecilia Cavallar et Jhalski” (cel târziu până în jurul anului 1874). Această asociere, insuficient documentată, confirmă totuși stabilitatea economică a atelierului și faptul că cererea pentru portrete fotografice era suficient de mare pentru a justifica o continuitate a activității. Din anii următori și până la începutul secolului XX, atelierul apare sub numele „Cecilia Cavallar”, consacrând astfel numele proprietarei ca marcă fotografică locală.
Un aspect esențial al atelierului „Fotografia artistică Cecilia Cavallar” îl constituie capacitatea de a se adapta în permanență. Așa cum o demonstrează fotografiile rămase în patrimoniile muzeale din Câmpulung și Pitești, precum și în colecții private, Cecilia Cavallar nu s-a limitat la portretul citadin, ci a surprins atât copiii și familiile orășenești, cât și țărani veniți din satele din jurul Câmpulungului.
Costumul național muscelean, iile bogat ornamentate, șubele, brâiele late și maramele apar în numeroase fotografii de studio, reprezentând o sursă iconografică timpurie pentru cercetarea etnografică. Într-o epocă în care antropologia vizuală își făcea abia apariția în spațiul românesc, atelierul „Cavallar” devine un instrument involuntar de conservare a tradițiilor locale.
Al doilea element definitoriu al atelierului este modernitatea sa tehnică. Cartoanele fotografice pe care se montează portretele provin de la mari furnizori din spațiul austro-ungar și german – Karl Krziwanek și Bernhard Wachtl din Viena, E. Kaders (Dresda) și Oscar Rummel & Co. (Nerchau) – ceea ce indică o conectare la un circuit european al materialelor fotografice. Tipărirea elegantă a siglelor alături de numele Câmpulungului transformă atelierul într-o verigă a circulației culturale, iar orașul muscelean într-un beneficiar al infrastructurilor tehnico-comerciale ale Europei Centrale.
Familie din Dragoslavele – Muscel, în costume naționale. Atelierul „Fotografia artistică Cecilia Cavallar”, Câmpulung, sfârșitul secolului al XIX-lea
Atmosfera studioului poate fi reconstituită pe baza fotografiilor păstrate: decoruri pictate cu coloane, bănci de lemn sau mobilier urban, drapaje elegante pentru a sugera respectabilitatea și stabilitatea subiectului. În lipsa mișcării, caracteristică tehnicii fotografice a vremii, personajele capătă o densitate vizuală și o rigiditate ceremonială aproape iconografică. Copiii sunt fotografiați în poziție verticală, sprijiniți discret de mobilier, în timp ce cuplurile și familiile adoptă o poziție frontală, sobră, adecvată pentru circulația fotografiei sub formă de dar, amintire sau semn al statutului social.
În casa Ceciliei Cavallar: o seară de vară la Câmpulung în 1887
O întâlnire dintre călătoarea engleză Mary Adelaide Walker și fotografa Cecilia Cavallar la Câmpulung are o notă caldă și foarte umană, așa cum reiese din însemnările călătoarei publicate în cartea sa „Untrodden Paths in Roumania” („Drumuri neumblate din România)”, Londra, 1888.
În vara anului 1887, sosind seara la Câmpulung, obosiți după o călătorie lungă și prăfoasă cu trăsura, Mary Adelaide Walker și însoțitorii ei sunt întâmpinați de „d-na Cavallar, locatara de la parter”. Aceasta se dovedește a fi o gazdă de o bunăvoință rară: își mută lucrurile din camera cea bună și o cedează musafirilor, le pregătește o cină simplă și ieftină și se ocupă de confortul lor, fără ostentație.
În dimineața următoare, Mary Adelaide Walker descoperă piața orașului și observă, cu ochiul curios al străinului, coloritul costumelor naționale muscelene, descrise cu umor și uimire. Cecilia are o fetiță, Lucica, „inteligentă” și „sclipitoare”, care vorbește franțuzește și devine imediat interpretul casei.
Între gesturi calde, râsete și îmbrățișări, Mary Adelaide Walker surprinde chipul viu, tonic și matern al Ceciliei Cavallar – departe de imaginea rigidă a fotografei de atelier – și, fără să știe, fixează în text una dintre rarele scene în care aceasta apare ca personaj complet: gazdă, mamă, femeie și mediatoare culturală între o englezoaică emancipată și orașul muscelean al anului 1887:
Am ajuns la Câmpulung, spre seară, foarte obosiţi, după o călătorie lungă şi încercată, înghesuiţi într-o trăsură, urmând drumul plin de praf spre poştă, aşa cum fusesem îndrumaţi de un prieten, la Bucureşti. Nu eram aşteptaţi şi a durat ceva timp până când d-na Cavallar, locatara de la parter, şi-a făcut apariţia şi ne-a ascultat doleanţele. Doamna s-a dovedit a fi o gazdă foarte primitoare, mutându-şi toate lucrurile din camera principală şi pregătind-o pentru propriul nostru beneficiu. O combinaţie de legume s-a transformat într-o cină simplă şi cu siguranţă nu prea scumpă.
Cecilia Cavallar între modernitate tehnică și afirmare feminină
Persistența atelierului „Fotografia artistică Cecilia Cavallar” până după anul 1900 este confirmată de fotografiile datate după această dată. Longevitatea este cu atât mai remarcabilă cu cât în oraș încep să fie atestați și alți fotografi către sfârșitul secolului al XIX-lea, precum I. Vestner și Emilie R. Speek, ceea ce transformă fotografia într-o practică urbană stabilă. Studioul Ceciliei Cavallar pare a fi, astfel, modelul inițial după care se va structura întreaga concurență locală.
Copilul Aurel Raul P. Rizeanu, la patru ani și jumătate. Atelierul „Fotografia artistică Cecilia Cavallar”, Câmpulung, 1904. Fotografie inedită, format carte-de-visite (6,5 cm x 10,5 cm).
Un alt aspect relevant îl constituie statutul Ceciliei Cavallar ca femeie-fotograf într-o epocă în care meseriile tehnice erau predominant masculine. Preluarea atelierului după moartea soțului și gestionarea sa timp de câteva decenii sugerează nu doar competență tehnică, ci și capital social și comercial. În societatea românească a secolului al XIX-lea, femeile au de regulă acces limitat la activități meșteșugărești cu vizibilitate publică, astfel că atelierul „Cavallar” devine un caz semnificativ pentru istoria muncii feminine în spațiul românesc.
Caracterul de veritabilă instituție culturală al atelierului devine vizibil abia retrospectiv. Fotografiile realizate la Câmpulung în a doua jumătate a secolului XIX păstrează memoria vizuală a primului oraș din Țara Românească atestat documentar. Ele conturează portretul unei comunități urbane în proces de modernizare, în care negustori, funcționari, militari, profesori și elevi își fixează identitatea socială prin intermediul fotografiei. În oglindă, portretele țărănești trimit la o lume rurală coerentă, aflată încă sub dominația tradiției, dar deja conectată simbolic la spațiul urban.
Prezența la Câmpulung a mărcii „Cavallar” la începutul perioadei interbelice, când este atestată sintagma „Foto – Cavallar” pe strada Negru-Vodă, sugerează supraviețuirea brandului chiar și după încetarea activității Ceciliei Cavallar. Atelierul este preluat, potrivit mărturiilor indirecte, de un fotograf din noua generație – Eduard Constantinescu. Deși atelierul original dispăruse, numele „Cavallar” mai era cunoscut publicului, devenind un reper al memoriei fotografice muscelene.
Contribuția Ceciliei Cavallar la cultura vizuală a Muscelului este, astfel, dublă: pe de o parte, ea instituie o practică profesională stabilă într-un oraș mic, contribuind la modernizarea acestuia; pe de altă parte, ea oferă o arhivă vizuală indispensabilă pentru înțelegerea antropologiei urbane și rurale a Muscelului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În absența fotografiei, multe dintre aceste chipuri, haine, gesturi și poziții sociale ar fi dispărut din memorie. Prin fotografie, ele dobândesc durabilitate și accesibilitate, transformându-se în document istoric.
Moștenirea culturală a primului atelier fotografic din Câmpulung
Moștenirea atelierului „Fotografia artistică Cecilia Cavallar” depășește limitele stricte ale Câmpulungului. În contextul istoriei fotografiei din România, acest atelier se numără printre cele mai timpurii din afara marilor centre urbane, confirmând faptul că fotografia nu a fost exclusiv apanajul Bucureștiului, Iașului, Timișoarei, Clujului, Sibiului etc., adică a marilor orașe. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, fotografia intră relativ devreme și în orașele de provincie, implicând un public dispus să plătească pentru fixarea imaginii sale.
Copilul Aurel Raul P. Rizeanu, la patru ani și jumătate. Atelierul „Fotografia artistică Cecilia Cavallar”, Câmpulung, 1904. Verso.
În concluzie, studioul Ceciliei Cavallar reprezintă un moment fondator în istoria fotografiei din Câmpulung și un reper semnificativ în peisajul fotografic românesc al secolului al XIX-lea. Prin longevitate, diversitate iconografică și relevanță antropologică, el se înscrie într-un circuit cultural european, fără a-și pierde identitatea locală.
Rolul Ceciliei Cavallar depășește simpla administrare a unei afaceri: el marchează afirmarea unei femei într-o meserie tehnică și contribuie la constituirea unei memorii vizuale muscelene. Prin obiectivul atelierului Cavallar, Câmpulungul de altădată continuă să ne privească.
Notă:
Deși s-au realizat sute de fotografii în atelierul „Fotografia artistică Cecilia Cavallar” din Câmpulung, în prezent nu este cunoscută nicio fotografie în care Cecilia Cavallar să apară ca subiect.
În articol s-au reprodus fotografii din fondurile personale Adrian Săvoiu și Marin Rădulescu.