-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

Dezvoltatorul complexului sportiv din Grui, la fosta Melana, doreşte să concesioneze patru terenuri, pentru a asigura 1.200 de locuri de parcare sportivilor, turiştilor şi participanţilor la evenimente

Pentru a amenaja cele 1.200 de locuri de parcare propuse prin proiectul complexului sportiv din Grui, intitulat Complex Integrat Sportiv – Forum Graţia, compania bucureşteană Damina Solutions SRL are nevoie de patru terenuri publice, două în parcarea fostei Melana, în faţa şi peste drum de fostul combinat, şi două în zona bazinului de înot. Executivul a întocmit şi lansat propunerile de iniţiere a demersurilor de concesionare, incluse pe ordinea  de zi a şedinţei Consiliului Local din 29 decembrie 2025. Prin toate cele patru proiecte de hotărâri, aleşilor municipali li se cere să-şi însuşească propunerile de concesionare vizând aceste suprafeţe aflate în vecinătatea amplasamentului viitoarei bazei sportive, care în prezent nu au nicio utilitate. Iar Primăria n-are planuri de a le fructifica în vreun fel prin realizarea unei investiţii proprii.

  • Două terenuri sunt în faţa fostului combinat, iar celelalte două, lângă bazinul de înot          

Pe 28 noiembrie 2025, la Primăria Câmpulung a ajuns o cerere din partea companiei bucureştene Damina Solutions SRL, dezvoltatorul bazei sportive din Grui, reprezentată prin administratorul Emanuel Zaharia Niţu, care doreşte să concesioneze mai multe terenuri disponibile în proximitatea sitului industrial dezafectat, fosta Melana. Pe 27 martie 2024, investitorul a cumpărat suprafaţa fostului Combinat de Fire şi Fibre Sintetice – Grulen, pe care o transformă într-un complex sportiv de anvergură, în cadrul unui proiect de amploare financiară fără precedent în municipiul nostru.

Acesta s-a adresat autorităţilor locale pentru a concesiona câteva terenuri neutilizate în prezent, „în vederea constituirii unei suprafeţe totale adecvate pentru amenajarea a 1.200 locuri de parcare, terenuri indispensabile funcţionării viitoarei investiţii Complex Integrat Sportiv – Forum Graţia.”

Primul proiect de hotărâre are ca subiect o suprafaţă de 2.021 metri pătraţi curţi-construcţii, aflată pe strada Ion Ţicăloiu, nr.2, în proximitatea proprietăţii societăţii Damina Solutions SRL, care îi este necesară investitorului pentru amenajarea unor locuri de parcare.

A doua suprafaţă măsoară 309 metri pătraţi şi se află pe strada General Dragalina, nr.75, în punctul „Parcare Melană”, imediat la ieşirea din incinta fostei uzine, după poarta principală. Terenul face parte dintr-o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi.

A treia suprafaţă, de 1.675 metri pătraţi, este pe strada General Dragalina, nr.70A, în punctul „Parcare fosta Melana”, peste drumul public, folosită ca parcare. În trecut, a aparţinut Combinatului Grulen. Face parte tot din terenul de 11.000 metri pătraţi.

A patra suprafaţă, de 6.900 metri pătraţi, în punctul „Bazinul de Înot”, situată pe strada Carpaţi, nr.73, necesită dezlipirea din suprafaţa totală de 12.788 metri pătraţi. Această operaţiune – menţionează cei de la Primărie – „nu ar prejudicia buna funcţionare a Bazinului de Înot.”

  • Investiţia include HUB-ul, Arca, sala polivalentă, terenul acoperit, restaurantul cu turn, turnul de apă şi cabina poartă  

Câteva considerente despre investiţia din Grui, pe care am prezentat-o şi în alte articole cu acest subiect.

„Proiectul Complex Integrat Sportiv – Forum Graţia constă în revitalizarea şi conversia unui sit industrial dezafectat, în suprafaţă de circa 16 hectare, într-un complex modern, multifuncţional, destinat sportului, sănătăţii, educaţiei şi dezvoltării comunitare. Principalele componente includ: facilităţi sportive interioare şi exterioare; zone de recuperare medicală; spaţii de cazare; grădiniţă; şcoală, săli de conferinţe şi centre educative; muzeu tematic; zone de relaxare şi agrement; amenajări sportive exterioare şi trasee de mobilitate.

Deşi proiectul serveşte un scop special şi comunitar explicit, având ca grup ţintă copii şi tineri din mediul rural şi suburban, persoanele vulnerabile sau cu acces redus la facilităţi sportive şi programe educaţionale, complexul are potenţial de a deveni un pol regional de organizare a competiţiilor sportive, un spaţiu pentru tabere de antrenament şi activităţi recreative, un centru de interes economic, generator de fluxuri turistice şi venituri locale.

Investiţia are în structură un ansamblu complex de construcţii cu funcţiuni diferite şi complementare, respectiv HUB-ul, Arca, sala polivalentă, terenul acoperit, restaurantul cu turn, turnul de apă, precum şi cabina poartă, fiecare dintre acestea fiind proiectată pentru a răspunde unor utilizări distinct sportive, educative, administrative şi de servicii. Toate aceste imobile se integrează într-o concepţie arhitectural-urbanistică unitară, care presupune valorificarea maximă a întregii suprafeţe a sitului prin amenajarea spaţiilor exterioare, a zonelor verzi, traseelor pietonale, infrastructurii sportive complementare şi platformelor tehnice necesare funcţionării complexului.

Diversitatea şi amploarea funcţiunilor necesită o organizare eficientă a terenului, fără posibilitatea de a diminua suprafeţele destinate obiectivelor principale ale proiectului pentru amplasarea unui număr mare de locuri de parcare. În acest context, utilizarea terenului din incintă pentru parcări ar conduce la compromiterea funcţionalităţii ansamblului şi chiar la imposibilitatea realizării obiectivelor principale ale proiectului, motiv pentru care aceste suprafeţe trebuie realizate exclusiv pe terenuri din afara sitului.

De aceea este imperativ ca terenurile destinate parcărilor să fie asigurate prin identificarea de către autoritatea publică locală a unor suprafeţe suplimentare în imediata proximitate. Concesionarea terenurilor pentru amenajarea parcărilor generează un impact economic prin sprijinirea unei investiţii de importanţă regională, care atrage fluxuri constante de utilizatori – sportivi, turişti, participanţi la evenimente, şi creează un număr semnificativ de locuri de muncă. În lipsa unei capacităţi adecvate de parcare, s-ar restricţiona sever accesul utilizatorilor şi s-ar diminua potenţialul economic al proiectului.

Dezvoltarea parcărilor pe terenuri concesionate determină: creşterea veniturilor bugetare ale Municipiului Câmpulung din redevenţele datorate pentru terenurile concesionate; evitarea unor costuri de investiţii din partea autorităţilor locale, deoarece realizarea, administrarea şi întreţinerea parcărilor sunt suportate integral de concesionar; creşterea valorii altor terenuri şi imobile din zonă, ca efect al modernizării, fapt care se va răsfrânge asupra veniturilor fiscale ale municipiului.

Concret, investiţia determină în mod direct creşterea accesului populaţiei la activităţi sportive, educaţionale, medicale şi recreative, contribuind astfel la realizarea unor obiective de interes public general.”, sunt argumentele conţinute de documentaţia de şedinţă, care explică necesitatea concesionării suprafeţelor solicitate.

Prin urmare, din punctul de vedere al Executivului, este justificată propunerea de iniţiere a procedurii de dezlipire a celor 6.900 metri pătraţi din totalul de  12.788 metri pătraţi, în vederea demarării procedurii concesiunii. „Dezvoltarea infrastructurii de  parcare constituie o condiţie a concesionării imobilului de 6.900 metri pătraţi, care atrage obţinerea unor venituri suplimentare la bugetul local din încasarea redevenţei aferente concesiunii.”, se precizează în materialul întocmit de Executiv.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!