Politicienii poporului, ai celor mulţi, cărora le bate vântul prin buzunare, au pus coada pe spinare la cea mai ingrată şedinţă a începutului de mandat, în care taxa de gunoi a cunoscut cea mai mare creştere din ultimii opt ani, de când este încasată de Primărie. În loc să fie prezenţi, până la ultima „bucată”, ca să se răfuiască cu cei din Executiv, că acceptă fără ripostă cantităţile comunicate de Financiar Urban, ca pretext pentru o nouă majorare anuală, cei cinci consilieri PSD s-au înţeles să chiulească la dezbaterea din 30 decembrie 2024. Păi, aşa îi apăraţi voi, neicuşorilor, pe bieţii contribuabili pe care, în rest, îi gâdilaţi cu tot soiul de „mărunţişuri” electorale?! Să le dăm şi numele vitejilor „înşurubaţi” în prima vizuină ieşită în cale, ca să nu supere partidul vociferând împotriva tarifului operatorului: Georgel Mădulărea, Bogdan David, Marinică Fologea, Nicoleta Solomon şi Ciprian Neculăescu.
Chiulangiii la un subiect fierbinte, care interesează toată suflarea oraşului, căci toţi plătim taxă de gunoi, sunt aceiaşi care au orăcăit până la turbarea timpanelor ascultătorilor ba că e prea scumpă hârtia de xerox la Primărie, ba că e taxată prea mult apa cu care se spală cavourile la Flămânda, ba că sunt jupuiţi nuntaşii cu o taxă de fotografiere injustă. Dar când a venit vremea să ia atitudine pentru ceva ce doare pe toată lumea, taxa de gunoi, social-democraţii nu şi-au mai arătat tărtăcuţele în faţa camerelor tv. Pitulaţi ca nevăstuicile în bortă, PSD-iştii i-au lăsat pe cei de la putere să facă treaba murdară a unui vot dat contra populaţiei, în beneficiul celor de la Financiar Urban, serviţi cu un tarif după bunul plac al firmei.
Taman acum v-a părăsit spiritul de justiţiari când pricină de protest exista, slavă Domnului, din belşug?! Unde ai fost, nene Mădulărea, că pentru taxa de muzeu te-ai dat de ceasul morţii să fie zero lei pentru copii, de parcă pune cineva sacoşa la rând, ca să prindă loc la vizitarea muzeului?! Noi ştim de ce şi-au înghiţit limbile PSD-iştii, care doar nu era să facă gâlceavă pe tema gunoiului, când gunoiul este afacerea judeţului?!
Aici nu mai contează omul de rând, contează şefii. Iată cât de mult ţin PSD-iştii cu sărmanii, cu pensionarii, cu dezavantajaţii pentru care 20 de lei de „căciulă”, pe lună”, înseamnă destul de mult. Dintre cei cinci, Fologea a şi ieşit în faţă, în online, să anunţe că grupul PSD nu s-a prezentat la şedinţă, de parcă era o realizare să fugi mâncând pământul, în loc să aperi teşchereaua cetăţenilor de apetitul de nesăturat al operatorului de salubritate! Nişte comedii de politicieni!