1.3 C
Campulung Muscel
07/12/2023

PNL, PRM şi AUR, chiriaşele Primăriei

Între formalităţile sfârşitului de an figurează, ca sarcină pe care Executivul Primăriei o dă Consiliului Local, prelungirea prin vot a contractelor pentru imobilele – terenuri şi clădiri – aparţinând Câmpulungului. Şi anume contractele pentru terenurile ocupate de garaje – căci încă avem garaje în Câmpulung, iar cele cărora le-au expirat actele au beneficiat de o prelungire cu trei luni, până la 31 martie 2023 -, copertine şi magazii, contractele pentru terenurile ocupate de balcoane, contractele pentru terenurile ocupate de căi de acces de către persoane fizice, contractele pentru locuinţele sociale ale Primăriei, contractele pentru spaţiile comerciale şi terenurile ocupate cu titlu de închiriere de societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. O altă categorie de contracte prelungite o reprezintă cele pentru închirierea unor spaţii ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Câmpulung, destinate sediilor partidelor politice. Au sediu într-un spaţiu primit de la Primărie trei formaţiuni politice câmpulungene: PNL, PRM şi AUR.

  • Liberalii s-au complăcut să stea în chirie din anul 1999!

AUR-iştii n-au făcut încă inaugurarea cămăruţei primite, anul trecut, de la Primărie în clădirea în care funcţionează PSD Câmpulung. Beneficiarii încăperii de 10 metri pătraţi, lipsită de toaletă, anunţaseră o inaugurare cu pompă, pe 10 decembrie 2022, la care ar fi trebuit să participe însuşi George Simion, prezidentul căruia să-i fie prezentată marea realizare a adepţilor săi din teritoriu. „Evenimentul” s-a contramandat la o dată pe care o aşteptăm cu sufletul la gură, rămasă o necunoscută, care depinde de finalizarea „şantierului” în care a fost introdusă „găoacea”.

Vă daţi seama de amploarea investiţiei dacă oamenii de AUR ai Câmpulungului n-au reuşit încheierea ei într-o jumătate de an! La şedinţa din 30 iunie 2022, Consiliul Local a aprobat atribuirea, în vederea închirierii fără licitaţie publică, a spaţiului din strada Republicii, nr.17, către organizaţia judeţeană a AUR. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire, la cerere, în condiţiile legii. Aşadar, la vară expiră închirierea AUR-iştilor. Dacă vor reuşi inaugurarea până le ajunge contractul la termen… vom trăi şi vom povesti.

În schimb, la sfârşitul anului trecut, ajungeau la termen contractele a două partide tradiţionale care, din motive necunoscute, au rămas în chirie la Primărie. De ce nu cumpără un spaţiu al lor… greu de spus, mai cu seamă în cazul liberalilor care, inclusiv în chestiunea deţinerii unui sediu propriu, se comportă ca nişte bugetari. Adică, în loc să fie proprietari, se mulţumesc cu statutul de chiriaş, care nu se prea „pupă” cu gândirea liberală.

Dintre chiriaşii cu documentele prelungite la şedinţa din 20 decembrie 2022, Executivul a uitat taman de politicienii care rămâneau descoperiţi de documentele de închiriere. Prin urmare, la dezbaterea extraordinară din 28 decembrie 2022 a fost obţinut votul Consiliului local şi pentru această chestiune pur formală: prelungirea cu un an a duratei contractelor pentru PNL şi PRM, respectiv de la data de 1 ianuarie 2023, până la data de 31 decembrie 2023.

Hotărârea prevede că: „În cazul în care spaţiul în care are sediul partidul politic intră în renovare, modernizare sau este identificat ca fiind necesar pentru cauză de utilitate publică, contractul de închiriere urmează să fie reziliat unilateral de Municipiul Câmpulung, pentru cauză de utilitate publică. Partidul politic este notificat să elibereze spaţiul în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, plata chiriei urmând a înceta începând cu luna următoare celei în care s-a emis notificarea.”

Partidul Naţional Liberal, organizaţia Câmpulung, cu sediul în strada Negru Vodă, nr.117, este în chirie la Primărie din anul 1999, în timp ce contractul Partidului România Mare, pentru clădirea din strada Negru Vodă, nr.46, a fost încheiat în 2013. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!