Al doilea proiect important în domeniul sănătăţii, pentru care a fost solicitat, ieri, votul Consiliului Local, ca să poată fi depus pentru finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, priveşte „Reabilitarea şi dotarea Spitalului Municipal Câmpulung în vederea reducerii riscului de infecţii nosocomiale”. Valoarea lui depăşeşte tot ce a înaintat Primăria la PNRR, fiind vorba despre o sumă uriaşă, pe măsura anvergurii investiţiei: 31.558.119,68 lei. Impasul care a generat un prim vot nefavorabil acestei iniţiative l-au constituit cele trei variante de contribuţie proprie propuse de Executiv, pentru a obţine un punctaj mai mare, ceea ce creştea şansele municipalităţii de a fi admisă la finanţare. Şi în acest caz, documentaţia trebuia încărcată în platforma finanţatorului până cel târziu pe 16 decembrie 2022, motiv pentru care votul a fost repetat într-o şedinţă extraordinară ţinută la câteva minute distanţă de prima care a dat palpitaţii Executivului.
- Într-o variantă de mijloc, Câmpulung contribuia cu 2,6 milioane lei, iar în varianta „premium”, vorba viceprimarului, cu 5,2 milioane lei
Într-o primă variantă, Executivul nu avea nicio contribuţie proprie, în afara cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în sumă de 978.361,69 lei. În a doua variantă, Câmpulungul îşi asuma o contribuţie proprie de 10,1% din totalul cheltuielilor eligibile, în valoare de 2.599.745,25 lei, plus cei 978.361,69 lei, rezultând un total al contribuţiei proprii de 3.578.106,94 lei. În a treia variantă, municipalitatea punea din bugetul local 20,2% din totalul cheltuielilor eligibile, adică 5.199.490,50 lei, plus cheltuielile neeligibile, cei 978.361,69 lei, de unde rezulta o contribuţie proprie de 6.177.852,19 lei.
La data de 13 decembrie 2022, lista cererilor de finanţare depuse conţinea deja 83 de solicitări, cu o valoare de 1.413.945.900,99 lei sau 286.560.313,93 euro, adică o supracontractare de 90,56%. Adică s-au depus cereri de finanţare într-o valoare dublă faţă de bugetul acestei investiţii prevăzute de PNRR constând în echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale. Buget în valoare de 742.004.961 lei, echivalentul a 150.380.000 euro.
În completarea documentaţiei privitoare la intenţia de reconstrucţie parţială a Secţiei de Boli Infecţioase, prin acest proiect se intenţionează să se achiziţioneze o serie de echipamente destinate reducerii infecţiilor nosocomiale în Spitalul Municipal Câmpulung, în valoare totală de 31.558.119,68 lei. Este vorba despre:
- 100 de paturi complet echipate (noptieră + saltea lavabilă);
- un sistem de neutralizare a deşeurilor infecţioase;
- şase cabinete securizate aprovizionare;
- cinci roboţi pentru dezinfecţie;
- un echipament automat de identificare a agenţilor patogeni, testare a sensibilităţii la antibiotice;
- un lumitester smart;
- un sistem de chirurgie laparoscopică;
- 30 sisteme de filtrare şi tratare a aerului HEPA;
- două aparate de anestezie;
- o maşină de spălat paturi.
- Opinii (aproape) împărţite între varianta de bază şi cea de mijloc
Întrucât consilierii au intrat în şedinţă fără să fi discutat înainte cele trei opţiuni de contribuţie proprie, fiind şi puţini participanţi, nu s-au întrunit voturile necesare pentru a trece varianta agreată de Executiv. Cea în care Câmpulungul punea din bugetul local peste 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Îndoiala aleşilor era justificată, întrucât exista riscul să piardă finanţarea dacă nu aveau o contribuţie proprie, după cum exista riscul să piardă banii proprii în ipoteza în care proiectul se aproba şi fără contribuţia proprie a solicitantului. Lucru puţin probabil să se întâmple, de vreme ce valoarea cererilor era dublă valorii bugetului care finanţează astfel de solicitări ale localităţilor.
„Dacă noi venim cu o contribuţie proprie din cheltuielile eligibile de peste 10%, vom lua un punct în plus. Dacă venim cu o contribuţie de peste 20%, vom lua două puncte în plus. Fiecare punct va conta.”, a explicat city-managerul Ioana Marcu opţiunile Câmpulungului. „Bineînţeles că nouă ne convine varianta ieftină, adică n-am da niciun ban în plus. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul care este şansa de a câştiga acest proiect dacă nu venim cu o contribuţie din partea noastră. Dar este important să discutăm acest punct între noi, să vedem pe ce opţiune mergem. Cea fără nicio contribuţie ar fi foarte frumoasă, numai că există riscul să pierdem finanţarea. (…) La varianta doi nu scrie că este o cofinanţare de 10%. Este între 10 şi 20%. Ceea ce înseamnă că noi punem 10%, altcineva 11, 12, 13% şi te duci până aproape de 20%. Şi aici este un risc. (…) Pentru că nu cred că vrem să mergem nici pe varianta de bază, nici pe varianta „premium”, aş recomanda cumva – şi sper să-mi împărtăşiţi această opinie – să votăm doar varianta de mijloc. Sau să fim de acord doar cu varianta de mijloc.”, a precizat viceprimarul Constantin Ţurţulea.
După Ionel State, riscul consta în imposibilitatea de a derula proiectul după câştigarea finanţării, din cauză de lipsă a contribuţiei proprii, care este foarte mare. Şi administratorul public Ioana Marcu, şi consilierul pe probleme de sănătate al primarului, Andrei Aron, s-au ferit să-şi dea cu părerea privitor la varianta de cofinanţare pe care ar merge ei.
Însă în rândul consilierilor s-au conturat două opinii: varianta de mijloc, care aducea Primăriei un punct în plus în schimbul a 2,6 milioane de lei puse din bugetul Câmpulungului, dar au fost patru consilieri care au agreat varianta de bază, limitată la cheltuielile neeligibile. Respinsă, însă, la vot. N-a avut şanse de trecere nici cea pentru care a insistat viceprimarul, în ideea de a-şi asigura punctul care ar putea face diferenţa. Cu cinci voturi pentru, patru împotrivă şi o abţinere nu s-au întrunit voturile necesare pentru validarea hotărârii de Consiliu, „prejudiciată” şi de absenţa aleşilor, plus imposibilitatea de a vota în care s-a aflat Iulian Zanvetor.
- Andrei Aron: „Se va construi un spital nou cu două etaje”
După deznodământul negativ, intenţia Executivului era de a relua votul a doua zi, întrucât era planificată a treia şedinţă extraordinară a săptămânii. Ionel State a insistat pentru reconvocarea Consiliului în aceeaşi după amiază, existând pericolul ca a doua zi, după prânz, să nu poată fi încărcate proiectele pe platforma PNRR. Termenul limită era vineri după amiază, 16 decembrie 2022, la ora 16.00. Prin urmare, joi, 15 decembrie 2022, după votul ratat, hotărârea a fost reluată într-o nouă dezbatere extraordinară, la care n-au mai fost probleme.
În pauza dintre şedinţe, consilierii din sală, cei din online, reprezentanţii Executivului şi medicul Andrei Aron au mai discutat şi cei în dubii să disloce suma considerabilă din bugetul local pentru contribuţia proprie s-au lăsat convinşi. Aron a susţinut că documentaţia Câmpulungului este printre cele mai bune şi că şansele de a primi finanţarea în baza ei sunt foarte mari.
De altfel, acesta a lăudat proiectul şi în plen, când a povestit câte ceva despre munca de concepere a studiului. „Proiectul a fost gândit de la zero, împreună cu toată echipa de la Boli Infecţioase, inclusiv cu epidemiologul spitalului. Discuţia a început acum doi ani, când s-a lucrat la D.A.L.I. Într-adevăr, este o soluţie de un minim compromis, pentru că, practic, este în aceeaşi poziţie ca actuala secţie de Boli Infecţioase, dar este vorba despre o construcţie nouă, cel puţin pe partea de secţii, nu pe partea de ambulatoriu. Va fi şi ambulatoriu, şi secţie de Boli Infecţioase. Zonele vechi se vor dărâma în mare măsură şi se va construi pe zona în care nu există în momentul de faţă decât un hol de trecere între cele două aripi. Se va construi un spital nou pe două etaje. Va putea fi separată orice ramură a medicinii în situaţia în care ar apărea iar o situaţie de epidemie – pandemie. La Boli Infecţioase vor avea Terapie Intensivă, ambulatorii, circuite separate, zone cu presiune negativă, exact ce se cere în momentul de faţă. D.A.L.I. a fost gândit şi muncit în jur de un an, cu foarte multe întâlniri în care eu, împreună cu cei doi medici şi epidemiologul, am discutat pe acest proiect, împreună cu arhitectul care l-a şi pus în aplicare.”, a precizat acesta.
Magda BĂNCESCU