Un câmpulungean conectat la realitatea politică locală ne-a trimis pe e-mail-ul redacţiei un punct de vedere referitor la cea mai proaspătă schimbare produsă în administraţia câmpulungeană: demisia viceprimarului, un gest premeditat, comunicată în ziua şedinţei Consiliului Local din 31 august 2022. „Scurtă radiografie a mariajului Elena Lasconi (USR) vs Nicolae (alias Nicu) Zaharia (PNL)”, astfel şi-a intitulat mesajul autorul textului care a analizat relaţia dintre cei doi încheiată în momentul în care vicele a hotărât să se alăture colegilor de partid în campania de blocare a lucrării de amenajare a Bulevardului „Pardon”.
Scurtă radiografie a mariajului Elena Lasconi (USR) vs Nicolae (alias Nicu) Zaharia (PNL)
„După mai mulţi ani de letargie, ignoranţă, incompetenţă şi delăsare cronică a aleşilor locali câmpulungeni, în iarna anului 2019, apare ca o boare în peisajul câmpulungean aflat în moarte clinică Elena Lasconi.
Plină de energie, de vise, dar şi de o empatie cum nu mai văzuseră muscelenii niciodată, aceasta porneşte pe străzile micului târg, din poartă în poartă, aducând speranţă şi o energie pozitivă, care îi trezeşte pe cetăţenii musceleni din coma indusă în care se aflau. Campania din om în om şi din poartă-n poartă îşi produc efectele în septembrie 2020, când au ieşit la vot 13.703 câmpulungeni, Lasconi obţinând 7.801 voturi, devansându-l pe contracandidatul direct Ţâroiu (PSD), în funcţie la acel moment, mult în spatele lor poziţionându-se inexistentul Zaharia (PNL).
Cuprinsă de euforia rezultatului şi de beţia câştigării detaşat a alegerilor, Lasconi aleargă să facă alianţă cu pierzătorii de serviciu de la PNL, crezând în perfecţiunea liberalismului şi bazându-se pe principiile ei de corporatistă şi ONG-istă că totul este perfect şi toţi sunt dornici de dezvoltare, anulând din start ideea unei alianţe cu PSD, pe care îi consideră ciuma roşie şi tot răul posibil. Din păcate, proaspăta primăriţă nu a ştiut şi nici nu cred că a fost sfătuită de consilierii ei că această alianţă cu PNL este, de fapt, o alianţă cu aripa tânăra a PSD, nişte vuvuzele frustrate şi mărunte. Fără aceste detalii sau ignorând-le, alianţa ia naştere şi locul 3 ajunge viceprimar. Viceprimar care, imediat după instalare, primeşte cheile oraşului şi o vizibilitate cum nu a visat nici în cel mai frumos vis al lui. Alianţa începe timid, dar frumos şi normal între cei doi, faţă-n faţă, lapte şi miere (bârfitoarele lansaseră zvonul că între cei doi începe să se înfiripeze o poveste de dragoste), dar, din păcate, primăriţa, fără să-şi dea seama, îşi luase, de fapt, un xerox, nu un viceprimar. Unde era ea, hop şi el, posta ea o baltă, imediat vicele o bordură, şi uite aşa, uşor-uşor, începe o competiţie de artă fotografică pe social-media între cei doi. Diferenţa o fac comentatorii virtuali, bineînţeles, majoritatea membri PNL, unii dintre ei cu conturi false, alţii fără timp de lucruri importante, dar hiperactivi în spaţiul virtual, care o bombardează non-stop pe primăriţă la toate postările pe care le face, de bine sau de rău, dar ridică osanale vicelui sensibil, slab de înger şi comod de mama focului, atent să-şi asorteze sacoul şi cravata cu evenimentul la care participă, în loc să-şi pună cizmele şi să-şi facă treaba conform cu atribuţiile primite.
Totul bine şi frumos, până într-o zi, când vicele ameţit de putere şi injectat împotriva primăriţei de către colegii frustraţi că nu sunt ei în locul lui, sare şi muşcă mâna care îl ţinuse trântor pe plantaţie din banii contribuabililor plictisiţi şi obosiţi de pandemie şi război. Era primul atac frontal la adresa primăriţei când vicele, alături de pic şi poc, ieşiţi în conferinţă de presă, a fost cel mai vehement în declaraţii lansând în spaţiul public tot felul de minciuni, demontate ulterior, arătând clar faptul că nu este altceva decât o rotiţă de partid habarnist. A fost prima palmă încasată de primăriţă, dar, mai ales, o dezamăgire faţă de încrederea totală pe care i-o dăduse vicelui. După acest eveniment, alianţa începe să scârţâie, devenind nefuncţională în momentul retragerii mai multor atribuţii pe care vicele le avea, nu din răzbunare, ci din slaba gestionare a lor în baza unei evaluări, vizibilă şi din spaţiu. Vicele stă mai mult în concediu, iar postacii PNL, de serviciu, îşi continuă atacurile furibunde atât în spaţiul online, cât şi în cel offline.
Totul se rupe când vicele umflat în pene precum un curcan, în plină şedinţă de Consiliu, transmisă în direct pe toate canalele media, cu un zâmbet arogant şi trufaş îşi prezintă demisia, demisie pe care o consideră un act de bravură de „înfrângere” a adversarului, moment în care ruperea alianţei se şi vocalizează, dacă până acum era lăsată la interpretarea jucătorilor. Aşa, vicele Nicu Zaharia iese din istoria politică musceleană, mai necunoscut decât a intrat. Nu ca mitocan, ci ca un mare mitoman.”