(continuare din numărul trecut)
+ Despre dragoste
Dragostea de fraţi
Dacă se cercetează cazurile acestea, se descoperă, de cele mai multe ori, că oamenii nu s-au apropiat de ei atât de mult, încât să le câştige încrederea. Poate că disperarea i-a dus pe unii la sinucidere. Avem, deci, un exemplu evident că există o strânsă legătură între a neglija şi a omorî. Mult mai des decât practica sinuciderii, întâlnim în Bisericile noastre aşa-zisele decese de margine. Este vorba despre oamenii care au fost cândva vii în credinţă, dar a căror viaţă lăuntrică s-a stins încetul cu încetul până a murit cu totul. Mulţi dintre aceştia şi-au pierdut viaţa spirituală pentru că au fost neglijaţi. Când am înţeles lucrul acesta, m-a apucat o mare frică. În veşnicie, Dumnezeu ni-i va arăta nu numai pe oamenii pe care i-am câştigat pentru El, dar şi pe cei care au pierit din pricina noastră, pentru că i-am urât, adică i-am neglijat. E de neînţeles cum în câte o Biserică există fraţi care nu-şi mai dau mâna, cazurile acestea fiind socotite de nerezolvat. Aici Duhul dragostei protestează foarte energic. Cel care se deschide pentru acest Duh va fi mânat de El să meargă la fraţii şi surorile care au fost neglijaţi.
Lipsa de dragoste între fraţi este o cauză a neascultării multor rugăciuni. Adesea creştinii se strâng ca să se roage împreună în mod serios pentru un anumit lucru. Dar câte dezamăgiri tăcute se produc când rugăciunile lor serioase nu primesc nici un răspuns! Se înţelege că noi am priceput în totul planul şi sfatul lui Dumnezeu. Adesea însă cauza este că ne-am bizuit pe făgăduinţă de la Matei 18.19, fără să îndeplinim condiţia în sensul ei scripturistic. Nu ne-am adunat pe tărâmul făgăduinţei: „Dacă doi dintre voi se învoiesc… le va fi dat…” (Matei 18.19). Unitatea nu se poate realiza decât în Duhul dragostei. Nu-i de ajuns să nu aibă nimic unul împotriva celuilalt, ci trebuie ca, între cei doi sau în toată ceata care se roagă, să poată circula nestingherit Duhul iubirii. Pentru astfel de adunări de rugăciune, este necesar ca, înainte de a se ruga, să treacă o perioadă de timp în care să fie sfinţite relaţiile dintre cei ce urmează să se roage. Trebuie să ne cercetăm serios pentru a vedea dacă toate sentimentele şi gândurile noastre sunt pozitive. Mai bine o astfel de ceată să fie dizolvată sau micşorată, decât să admită oameni care sparg unitatea grupului şi împiedică cercul iubirii să funcţioneze.
Dragostea şi rugăciunea sunt legate indisolubil. Cine vrea să primească răspuns la rugăciune trebuie să aibă Duhul dragostei. Un medic care urmează să facă o operaţie grea îşi rezervă circa 20 de minute pentru propria dezinfecţie. Aceasta pentru ca operaţia să-i fie pacientului spre ameliorarea stării sale, nu spre nenorocire. El nu vrea ca, în loc să-l vindece pe bolnav, să-l infecteze. Şi dacă un medic se pregăteşte atât de temeinic pentru a-i da omului un ajutor trupesc, cu cât mai mult trebuie să ne facem noi timp ca să ne curăţim sufleteşte înainte de a le da altora un ajutor spiritual! Verificarea sentimentelor şi a gândurilor nu-i doar o oglindă pusă în faţa noastră, ci o curăţire necesară ca să nu se cuibărească nimic rău în noi: nici un bacil al urii, al mâniei, al invidiei, al geloziei, al necurăţiei care împreună cu cei de care e infectat celălalt să facă un dezastru şi mai mare. Acestea au legătură cu sfatul apostolului Pavel: „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă” (1 Timotei 5.22). Există şi o infecţie sufletească. Numai cel curăţit şi spălat de Duhul dragostei este apărat de o astfel de infecţie şi menţinut sănătos sufleteşte, astfel ca să nu-i vatăme pe alţii.
Iubirea de fraţi are şi o altă însemnătate decisivă. Ea constituie un minunat termometru pentru dragostea faţă de Dumnezeu. Iubirea de fraţi, comparată cu o imagine profană, este asemenea supapei de aer de la sobă; Cu cât deschid mai mult uşa, cu atât mai mult oxigen intră la cărbuni şi se face mai mult jeratic. Dacă-mi iubesc mai mult fraţii şi surorile, atunci şi dragostea de Dumnezeu se aprinde mai tare în inima mea. Astfel, Domnul Isus ne dă un ajutor practic pentru relaţiile noastre cu Dumnezeu. Învăţ iubirea de Dumnezeu, făcând câte ceva din dragoste pentru fraţi. Este mai uşor să iubesc ceea ce se vede decât ceea ce nu se vede. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.” (1 Ioan 4.12).
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu. Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424