În vechiul Câmpulung, alegerea judeţului (adică a conducătorului oraşului, echivalentul de astăzi al primarului) se făcea la sărbători mari, cel mai adesea a treia zi de Paşte. Era un moment de maximă importanţă pentru administraţia şi justiţia locală. Judeţul, ajutat de cei 12 pârgari (un fel de consilieri locali de azi), avea atribuţii dintre cele mai importante: judeca neînţelegerile şi abaterile de la lege săvârşite de orăşeni, aduna şi apoi trimitea la vistieria ţării dările la care era supus oraşul. De asemenea, judeţul conducea Câmpulungul după legile ţării şi obiceiul pământului, se îngrijea de păstrarea şi înnoirea vechilor privilegii ale localnicilor, întărea şi adeverea, prin aplicarea sigiliului oraşului, diverse acte făcute de câmpulungeni etc.
Judeţul era ales dintre cei mai corecţi şi mai destoinici oameni ai Câmpulungului şi trebuia să aibă cunoştinţe despre legile şi pravilele ţării. În fiecare an, pârgarii propuneau câţiva candidaţi, iar preoţii, bătrânii şi orăşenii se pronunţau pentru alegerea unuia dintre ei. Se împământenise obiceiul ca fiecare dintre cele trei zone ale Câmpulungului să-şi susţină candidatul: zona din partea de jos a oraşului, cea din centru (a catolicilor) şi cea dinspre miazănoapte (a locuitorilor cartierului Schei).
Multă vreme – şi aceasta s-a întâmplat până la începutul secolului al XVIII-lea -, în desemnare s-a aplicat principiul rotaţiei; dacă într-un an judeţul era ales dintre ortodocşi, în anul următor acesta se alegea dintre catolici, după cum scrie C. D. Aricescu în volumul „Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României” (1855-1856):
„Ziua alegerii judeţului era fixată marţi după Paşte. În ziua aceea, pârgarii, în fruntea partidului lor, se adunau în două tabere, la locuinţa acelora pe care îi alegeau ei de judeţi, şi, luându-i cu convoi (cu alai), îi însoţeau la biserica lui Negru [Vodă], unde era să se facă ceremonia alegerii. Ambele partide, fiecare în frunte cu judeţul ei, se opreau pe localul dinaintea porţilor monastirii [Negru-Vodă] (care se va numi în viitor Piaţa Judeţului, în memoria dezbaterilor pentru determinarea noului ales). Aci, o luptă verbală începea între capii ambelor partide, fiecare susţinând pe alesul ei. Atunci se da pe faţă calităţile şi defectele celor doi candidaţi. Lupta verbală se schimba adesea în luptă de braţe (scheienii erau agresorii) şi triumfa dreptul celui mai tare. Catolicii, zice tradiţia, se uneau mai totdeauna cu românii, pentru caracterul acestora leal; de aceea, majoritatea o aveau adesea românii, prin concursul noilor oaspeţi, mai recunoscători decât vechii oaspeţi intriganţi. În fine, partidul cel mai tare (cel mai numeros) intra în triumf pe poarta monastirii, în frunte cu alesul lui, în sunetul campanelor şi al aclamaţiilor populare”.
Ceremonialul prin care judeţul era învestit la Mânăstirea Negru-Vodă drept conducător al urbei este descris pe larg de C. D. Aricescu în monografia sa:
„În uşa bisericii, protopopul comunei, în vestminte sacre, cu crucea şi evangheliul în mână, întâmpina pe alesul comunei, pe unsul Domnului şi, între doi copii, fiecare ţiind câte un luminar şi cântând imnul în uz la primirea capilor mireni şi călugări («Cade-se cu adevărat»), el prezenta alesului crucea şi evangheliul, pe care acesta le săruta cu tot respectul şi umilinţa cerute de împrejurare. Diaconul, cu tămâierul, preceda pe protopop. Judeţul intra în biserică, precedat de cler şi urmat de pârgari şi de popor, toţi în vestmintele cele mai luxoase. După ce săruta icoanele, alesul făcea înaintea altarului jurământul de dreptate şi credinţă către legi şi către popor. Protopopul repeta de trei ori: «Vrednic este!» şi poporul răspundea în cor: «Vrednic!». După terminarea ceremoniei divine, pârgarii ridicau pe braţele lor pe alesul comunei, în întreita strigare de: «Să trăiască jupân judeţul!» Şi poporul, răspunzând în cor: «Să trăiască!»”
Ceremonia continua în piaţa din centrul Câmpulungului, unde lângă Crucea Jurământului, în prezenţa celor 12 pârgari, a notabilităţilor urbei şi a poporului, judeţul ales repeta jurământul de credinţă:
„După astă ceremonie princiară, judeţul, iarăşi în sunetul campanelor şi al aclamaţiilor populare, înconjurat de pârgari, precedat de lictori (până la Mircea, cu feşele în mână) şi urmat de notabilii şi de tot poporul, judeţul venea în triumf până în piaţa oraşului, unde era Crucea Jurământului, crucea lui Negru-Voievod, pe care era săpat extractul hrisovului bătrân al fundatorului Principatului român, iar în centrul crucii figura acvila cruciată.
Judeţul, înaintea acestei cruci, repeta jurământul de credinţă, săruta crucea şi iarăşi era ridicat de trei ori pe umerii pârgarilor, în întreită strigare a alegătorilor şi a poporului: «Să trăiască jupân judeţul!» După aceea pârgarii şi notabilii comunei însoţeau pe judeţ la locuinţa lui. Dacă judeţul avea vin în pivniţă, didea câte o vadră de vin fiecărui pârgar, pe care el o bea cu ai lui; de n-avea, dădea câte un bilet la cârciumarii suburbiilor respective ca să dea fiecare câte o vadră de vin pârgarului din acea despărţire; total 12 vedre. Judeţul apoi primea, din partea tuturor, felicitări de bun succes şi de bun augur, cărora le mulţumea cu cupa de vin după datina străbunilor”, mai scrie C.D. Aricescu în „Istoria Câmpulungului”, prima monografie a unui oraş din România.