26/04/2025

Pe problema mizeriilor de pe lacul Sătic, subprefectul Soare l-a convocat la discuţii pe şeful Gărzii de Mediu

Acum două săptămâni, v-am relatat despre imaginea respingătoare pe care a căpătat-o micul lac de acumulare de la Săticul de Jos, după ce malurile i-au fost năpădite de nenumărate ambalaje din plastic. Pe apă pluteşte o cantitate impresionantă de pet-uri, aruncate de turiştii needucaţi, dar şi de localnicii din aval, care-şi otrăvesc singuri mediul în care trăiesc. După nenumărate articole apărute în presa locală şi judeţeană, subprefectul Emanuel Soare a discutat despre această problemă cu Alexandru Vîjan, şeful Gărzii de Mediu Argeş, care efectuează, cu primăriile din judeţ, acţiuni de identificare a depozitelor clandestine de deşeuri şi de sancţionare a celor care se fac vinovaţi. Reacţie la problema miilor de pet-uri care plutesc pe Barajul Sătic a avut şi un localnic, care s-a ocupat singur să mai adune din mizeriile pe care curenţii lacului le strâng chiar lângă şoseaua principală. Omul a muncit singur şi a umplut nouă saci cu mizeriile plutitoare, rămânând ca administraţia de la Rucăr să-i ridice. 

Subprefectul s-a întâlnit cu şeful Gărzii de Mediu

Subprefectul Emanuel Soare a avut o reacţie legată de problema mizeriilor care plutesc pe barajul de la Sătic şi l-a convocat pe comisarul şef al Gărzii de Mediu Argeş, Alexandru Vîjan, pentru discuţii. 

„L-am convocat la Prefectură pe comisarul şef al Gărzii de Mediu Argeş, pentru o discuţie privind problematica tot mai acută a depozitelor necontrolate de deşeuri (Barajul Sătic, de exemplu) şi a mirosurilor tot mai persistente din diferite zone ale oraşului Piteşti (Prundu, Trivale, Găvana, etc.). Am vrut să văd dacă Comisariatul Argeş al Gărzii de Mediu este la curent cu aceste situaţii şi dacă sunt activităţi în derulare, în sensul identificării cauzelor şi rezolvării lor. În această perioadă, Garda de Mediu efectuează o serie de acţiuni, împreună cu primăriile municipiilor din judeţ, pentru identificarea şi înlăturarea tuturor depozitelor necontrolate de deşeuri şi, de asemenea, pentru a identifica şi contacta proprietarii terenurilor pe care se identifică deşeuri. În contextul unei legislaţii care nu permite autorităţilor locale să intervină pentru a ecologiza terenurile aflate în proprietate privată, se caută soluţii pentru identificarea celor mai rapide măsuri pentru ca deşeurile identificate să poată fi eliminate.  Avem nevoie permanentă de implicarea argeşenilor, prin sesizarea către Prefectură şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru a mobiliza instituţiile publice să îşi facă treaba şi să găsească soluţiile necesare.”, a transmis subprefectul Emanuel Soare.

Mizeriile continuă să plutească pe lacul Sătic, chiar dacă un localnic s-a apucat singur de curăţirea lui

Lacul Sătic este un tampon între Hidrocentrala Clăbucet, care are ca sursă de apă Lacul Pecineagu, în amonte, şi cea de la Rucăr, în aval, pe Râul Dâmboviţa. Sunt câţiva ani de când Lacul Pecineagu a fost transformat într-o groapă de gunoi, participând la dezastrul ecologic, pe lângă turişti, şi localnicii, care aruncă în apă tot ce le prisoseşte.

Un singur localnic a reacţionat la postările on-line cu milioanele de pet-uri şi doze de bere plutitoare, dar şi alte mizerii, şi s-a apucat singur să le strângă. Rucăreanul a umplut, la finele săptămânii trecute, de unul singur, nouă saci, chiar dacă prin zonă s-au perindat şi alţi localnici, niciunul n-a fost disponibil pentru acţiunea de ecologizare.

„Ştiţi că, săptămâna trecută, v-am pus o postare în legătură cu imaginea mai puţin plăcută din Satic, unde gunoiul a luat amploare. Vreau să felicit iniţiativa domnului Dorian Achim, care s-a dus de unul singur şi a reuşit, într-un timp record, să strângă nouă saci de gunoi şi, în acelaşi timp, a prins şi o vreme super plăcută. Sper ca, pe viitor, să avem şansa să ne organizăm mai mulţi şi să facem zona “lună”. Am avea pentru Primăria Rucăr rugămintea de a dispune ridicarea din zonă a celor nouă saci de gunoi!”, a scris pe Facebook Denis Dumitru. 

Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!