2.Despre tainele unei vieţi abundente
Izbăvirea de sub puterea păcatului
Dacă Domnul Isus a fost cunoscut cândva în special prin harul aducător de iertare care dă viaţă şi mântuieşte, El va fi căutat din nou ca Izbăvitor al sfinţilor de sub puterea păcatului, şi în această calitate El vine şi atrage sufletul care-L caută, în părtăşia suferinţelor şi a morţii Sale. El ne descoperă că o parte din lucrarea Lui de mântuire este să ne înzestreze cu o voinţă care s-a predat voii lui Dumnezeu, cu o viaţă care, prin răstignirea voinţei proprii, s-a dat morţii şi, prin puterea lui Dumnezeu, a revenit din moarte la viaţă. El ne descoperă aceste lucruri, iar sufletul care le înţelege, le primeşte şi îşi predă voinţa şi viaţa, crezând în Domnul Isus, în moartea şi învierea Lui, dar şi în răstignirea Lui, ca într-o moştenire pe care trebuie s-o ia în stăpânire, sufletul acela va găsi şi va experimenta aceste lucruri. Acela va spune: „Eu mor, deoarece trăiesc. Am fost răstignit cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Şi viaţa pe care o trăieşte acum credinciosul respectiv este o viaţă pe care o primeşte zilnic, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi Care trăieşte în El prin puterea morţii Sale. Referitor la moartea Lui, Domnul Isus ar fi putut vorbi astfel: „Tată, iată viaţa Mea atât de scumpă Mie, viaţa Mea cea fără păcat, Ţi-am predat-o Ţie în viaţă, şi acum Ţi-o predau în moarte.”
Acum El este la lucru în viaţa noastră unde zdrobeşte, umileşte, aranjează totul cum îi place Lui. De ce face aşa, noi nu ştim, dar El urmăreşte prin aceasta un singur scop. Ar vrea să poată spune: „Bărbatul acesta este al Meu; femeia aceasta este a Mea”. Trebuie să stăm în mâna lui Dumnezeu, pentru ca prin noi El să pună şi alţi oameni pe stâncă, aşa cum ne-a pus pe noi. Dumnezeu trebuie să ne aducă pe fiecare în ţărâna morţii. Altfel, negreşit, lucrezi pentru El, dar, în realitate, este lucrarea ta şi nu a Lui. Crede, aşadar, că este o mare binecuvântare să fii zdrobit într-un mod vizibil, să ajungi la disperare, pentru a învăţa să te încrezi numai în Dumnezeu.
„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi”
Dumnezeu cu însăşi mâna Sa ne-a pus în Hristos. Noi trebuie să rămânem acolo unde ne-a pus El. Prezintă o mare importanţă practică faptul de a accepta, prin credinţă, că tot ce este valabil pentru Hristos este şi pentru noi, căci noi suntem în El. Satan caută fără încetare să ne scoată din locul acesta, sau măcar să ne convingă că suntem afară. În acest fel el foloseşte apăsările, căderile, suferinţele şi încercările. Satan începe prin a ne inspira gândul că nu ne-am putea afla într-o situaţie aşa de grea dacă, într-adevăr, am fi în Domnul Isus, astfel că ajungem să ne rugăm: „Doamne, pune-mă în Hristos!” Ce rătăcire! Porunca lămurită a lui Dumnezeu este să rămânem în Domnul Isus Hristos. Aceasta este calea eliberării, care-I dă posibilitatea lui Dumnezeu să pătrundă în viaţa noastră şi să-Şi împlinească planul Său cu noi. Numai aşa se va face loc pentru puterea învierii (Rom. 6.4-10), pentru ca tot ce este valabil cu privire la Hristos să se adeverească, din ce în ce mai mult, şi în experienţa noastră de fiecare zi. Acolo unde odinioară a domnit păcatul, aducând moartea (Rom. 5.12) putem vedea, spre marea noastră bucurie, că, iată, nu mai slujim păcatului. Dacă ne întoarcem pe tărâmul propriei noastre fiinţe, găsim că firea veche a rămas aceeaşi. În Hristos, avem totul; în noi înşine, n-avem nimic. De multe ori, noi căutăm moartea omului vechi în noi înşine, însă aceasta trebuie căutată doar în Hristos. Dacă ne uităm în noi înşine, vom vedea cât de înclinaţi suntem spre păcat. Dar dacă privim la Domnul Isus, atunci Dumnezeu va îngriji ca atât moartea, cât şi viaţa cea nouă, (Rom. 6.4) să lucreze în noi, ca să fim „vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos” (Rom. 6.11).
Desăvârşirea
Învăţând ascultarea, ascultarea care L-a însoţit până la moarte, Domnul Isus a dus la desăvârşire firea omenească, pe a Sa şi pe a răscumpăraţilor Săi. Două lucruri sunt de reţinut: trebuie ca noi, prin credinţă, să vedem limpede ce făgăduieşte Dumnezeu; apoi, să-I dăm voie să facă în noi ce-a promis. Adorarea trece dincolo de orice slujire. (În timp ce Marta slujea, Maria şedea jos la picioarele Domnului Isus). Hristos a îndeplinit pentru noi, pe pământ, în slăbiciune, lucrarea Sa de răscumpărare. Dar în puterea învierii şi a înălţării, El o îndeplineşte în noi de la înălţimea cerului. Crucea proclamă iertarea păcatelor; tronul ceresc, graţie Regelui nostru şi Mare Preot, ne face să intrăm în odihna lui Dumnezeu, în viaţa de biruinţă. Dumnezeu este gata să împlinească în noi tot ce ne-a făgăduit. Dar nu va putea s-o facă, dacă nu-L lăsăm să lucreze, în inima noastră, în mod liber, cruţându-L de toate eforturile noastre. Voind să lucrăm în noi înşine, împiedicăm lucrarea lui Dumnezeu. Nu mai este vorba despre o lege care constrânge din afară, ci despre e o viaţă care lucrează dinăuntru; astfel că a-L iubi pe Dumnezeu şi a asculta de El, face parte de aici înainte din însăşi firea noastră.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424