Vineri, 28 august, în prima zi de campanie electorală, Anca Coşa şi-a aşteptat contracandidaţii la o „probă de lucru” în Parcul “Kretzulescu”, loc în care a copilărit şi pe lângă care trecea în fiecare zi, în drum spre şcoală.
„I-am invitat pe contracandidaţii mei la o partidă de măturat, apel lansat cu două săptămâni în urmă pe reţelele de socializare. Este foarte mult de măturat în acest oraş, dar am început de aici, din foişorul din Parcul “Kretzulescu”, pentru că a apărut în spaţiul public că este foarte murdar şi administraţia nu-şi face datoria. Am venit special cu măturoiul ca „să-l mătur pe Ţâroiu”. Îmi este drag acest loc, aici am făcut proiectul meu de diplomă, proiect care a adus peste 15 milioane de euro Câmpulungului. O să cresc numărul de locuri de muncă în cadrul ADP-ului, pentru că a mătura nu este ceva ruşinos, este foarte frumos să cureţi. Eu consider că mătura este un instrument de gestionare a spaţiului, pentru că, atunci când mături, ceilalţi se dau la o parte. Consider că trebuie să avem fapte şi nu vorbe. Aceasta este prima dintre acţiunile mele în această campanie electorală, vor mai urma şi altele. Nu este sloganul meu de campanie „am venit cu măturoiul ca să-l mătur pe Ţâroiu”, este doar sloganul acestui eveniment. Nu a venit niciun contracandidat, nimeni nu este interesat de curăţenie în Câmpulung, de fapte.”, a transmis după prima acţiune de campanie candidata Alianţei pentru Unirea Românilor la funcţia de primar, Anca Coşa. “E.M.”